Creatura de La Jekyll Island – Puterea Globala Totala

www.scribd.com/doc/54233065/G-Edward-Griffin-Creatura-de-La-Jekyll-Island ; paisie.freehostia.com/Creatura_JekyllIsland

Exista motive serioase pentru care FED-ul ar trebui abolit. Vi le voi citi acum sa va faceti o idee cam pe unde am crescut, cum se spune. Am folosit fraze concise, socante cumva, sa le puteti memora:

  1. FED-ul este incapabil sa realizeze obiectivele ce si le-a propus.
  2. Este un cartel ce opereaza impotriva interesului public.
  3. Este instrumentul suprem al camatariei.
  4. Este sursa celei mai necinstite taxe.
  5. Incurajeaza razboiul.
  6. Destabilizeaza economia.

Inainte de crearea FED, business-ul american a operat ghidat de principiile initiativei private – competitia bazata pe initiativa privata este cea care a cladit America, si a facut-o sa depaseasca toate celelalte natiuni ale lumii. Odata ce am atins acel varf al performantei, macazul a fost schimbat dinspre zona competitiei spre zona monopolului. Acest fenomen a fost descris in multe carti ca fiind „zorii epocii cartelului”. Pe o perioada de cinsprezece ani inainte de intalnirea de la Jekyll Island ii putem vedea pe cei din grupurile de investitii la care ne referim angajandu-se tot mai mult in initiative comune, preferandu-le pe acestea vechilor lor rafuieli. Intalnirea de la Jekyll Island a fost punctul culminant al acestor tendinte, momentul in care au decis sa renunte complet la competitie si au format un cartel. Un cartel este un grup de business-uri private independente care ajung la o intelegere cu scopul reducerii sau eliminarii competitiei dintre ele, pentru a-si imbunatati profiturile sau pentru a-si asigura pozitia pe piata.

Ii avem aici pe reprezentatii Morgan, Rockefeller, Kuhn Loeb & Company, Rothschild si Warburg. “Daca am fi fost expusi public si s-ar fi aflat ca grupul nostru s-a intrunit si a schitat o propunere in ceea ce priveste legislatia bancara, aceasta nu ar fi avut nici o sansa sa treaca de Congres.” De ce nu? Pentru ca scopul reformei asteptate era sa destrame puterea trustului monetar, insa era de fapt gandita si conceputa chiar de catre trustul monetar. Daca acest lucru ar fi fost cunoscut de la inceput, nu am fi avut deloc un Sistem Federal de Rezerve, deoarece, asa cum Vanderlip a spus, nu ar fi existat vreo sansa sa fie aprobat de Congres. Desi Sistemul Federal de Rezerve face parada vrand sa para un soi de operatiune guvernamentala, este de fapt un cartel de banci protejate de lege ce activeaza exact sub nasul nostru.

Al treilea ingredient, probabil cel mai important dintre toate, este constatarea ca acest cartel a format un parteneriat cu guvernul. O multime de bani sunt imprumutati guvernului pe aceasta cale, dar niciodata suficient. Congresul are nevoie de mai mult. Dar nu trebuie sa se ingrijorese. Merg mai in josul strazii si se opresc la cladirea Sistemului Federal de Rezerve. Fed-ul ii asteapta, de aceea a fost creat. Pe cand ei intra in cladire, ofiterul Fed-ului deja si-a deschis sertarul. Scoate de acolo un carnet de check-uri si scrie un check catre Trezoreria Statelor Unite in valoare de un miliard de dolari, sau orice alta suma este nevoie. Semneaza check-ul si il da oficialului Trezoreriei. Trebuie sa ne oprim aici pentru un minut si sa punem o intrebare. De unde a luat Fed-ul miliardul de dolari pe care l-a imprumutat Trezoreriei? Cine a pus acesti bani in contul Sistemului Federal de Rezerve? Uimitorul raspuns este ca nu exista nici un ban in contul Sistemului Federal de Rezerve. De fapt, tehnic, nici macar nu exista un cont, exista doar un carnet de check-uri. Atat si nimic mai mult. Acel miliard de dolari “prinde viata” exact in momentul in care ofiterul semneaza check-ul. Acest proces se cheama “monetizarea datoriei”, asta este expresia pe care ti-o arunca in fata. Ei doar au scris un check, un mare check de cauciuc. Daca tu si eu am face asta, am intra in puscarie, dar ei au voie sa o faca pentru ca Congresul asta isi doreste. De fapt asta este rasplata, aici este beneficiul guvernului in acest parteneriat. Asta este metoda prin care ei au acces la orice suma de bani, la orice ora, fara sa trebuiasca sa vina sa ceara platitorului de taxe, sau sa se justifice fata de el. Altfel, ei ar trebui sa se explice in fata cetateanului, sa va spuna spre exemplu ca va vor ridica taxele cu inca 3000$ anul acesta, si binenteles, daca ar face asta, alegatorii i-ar da afara prin vot destul de repede. Le convine Mecanismul Mandrake pentru ca este o sursa instantanee de bani, bani pentru care nimeni nu cere explicatii. Probabil ati observat ca au trecut multi ani de cand Congresul nu-si mai pune problema costurilor, banii nu sunt o problema. Asta pentru ca, indiferent de pret, stiu ca merg in josul strazii la Sistemul Federal de Rezerve si prin lege, ofiterul trebuie sa scrie un check gras si sa-l inmaneze lor.

La fiecrea miliard luat de Trezorerie, alte 9 miliarde apar tot asa din senin si sint imprumutati de bancile din sistem catre piata. Observati diferenta, va rog, este o importanta distinctie. Cand banii sunt creati din nimic pentru guvern, ei sunt cheltuiti de guvern. Pe partea bancara, cand sunt creati iarasi din nimic nu sunt cheltuiti de catre banci, acestea ii imprumuta tie si mie, si noi ii cheltuim. Observati va rog, de asemenea ca pentru aceste imprumuturi noi trebuie sa le platim dobanda. Ganditi-va la asta pentru un minut. Acesti bani au fost creati pe loc, din nimic si totusi ei colecteaza dobanda, ceea ce inseamna ca ei colecteaza dobanda pe nimic. Ce concept, cum de nu m-am gandit eu la asta inaintea lor? As vrea sa fi avut un carnet magic din care sa tot scriu check-uri toata ziua, fara nici un ban, doar check-uri, sa vi le imprumut voua iar voi sa fiti suficient de fraieri sa-mi platiti dobanda pe ele. Asa functioneaza. Cele doua grupuri care castiga puterea noastra de cumparare – este cineva surprins? – cei doi membri ai parteneriatului, sunt guvernul si cartelul bancar. Sunt cele doua grupuri care formeaza Sistemul Federal de Rezerve. Guvernul are de castigat pentru ca este capabil sa taxeze poporul american orice suma isi doreste prin acest proces pe care oamenii nu-l inteleg, numit inflatie. Oamenii nu realizeaza ca sunt taxati, ceea ce constituie un avantaj enorm atunci cand te pregatesti sa fi reales. Partea bancara are si ea avantajul de a castiga o dobanda perpetua pe nimic. Subliniez cuvantul “perpetua”, deoarece atunci cand un imprumut este inapoiat, banii sunt imprumutati altcuiva. Odata ce banii sunt creati, obiectivul bancii este sa stea “imprumutata”, cum se spune. In realitate, bancile nu pot fi 100% imprumutate si rata aceasta variaza semnificativ, dar obiectivul este sa fie imprumutate pe cat de mult posibil. Vorbind la modul general, odata ce banii sunt creati prin imprumut, acestia raman permanent in economie, castigand in mod perpetuu dobanda pentru unul din membrii cartelului bancar, cel care a creat acei bani.

Acest parteneriat intre guvern si banci nu a luat nastere odata cu Sistemul Federal de Rezerve. De fapt, este un concept creat in Europa in secolul al XVI-lea. A fost perfectionat prin formarea Bancii Angliei in 1694 si de atunci toate guvernele Europei au folosit Mecanismul Mandrake. Nu l-au numit asa, evident, l-au numit “banca centrala”, aceasta este fraza tehnica pentru acest parteneriat. Daca vreti sa-l cautati in enciclopedie il gasiti la “Banca Centrala”. De la Banca Angliei incoace, toate guvernele Europei au avut banci centrale, si pentru un motiv intemeiat. Regii si printii Europei au invatat in urma unor experiente neplacute ca pot ridica taxele subiectilor lor numai pana la un anumit nivel, in urma caruia se alegeau de regula cu o revolta ale carei consecinte erau grave, prin care isi pierdeau slujbele (si capetele). Pare-se ca acest nivel era in jur de 40-43%; oamenii tolereaza taxe de pana la 40-43%, mai mult de atat nu. Dar prin mecanismul implementat de banca centrala, pleoapele sunt inchise. Acum aceste guverne isi pot taxa subiectii 50%, 60%, 70% si in unele cazuri chiar 80% din tot ceea ce ei produc, fara a se alege cu o revolta. Nu exista resentimente pentru ca oamenii nu stiu ca platesc o taxa. Stiu doar ca preturile cresc, dar nu inteleg de ce, nu stiu cine primeste prin transfer puterea lor de cumparare.

Problema cu care acesti oameni s-au confruntat la Jekyll Island era cum sa numeasca aceasta banca centrala astfel incat nimeni sa nu-si dea seama ce este de fapt. Si au teoretizat pe marginea acestui subiect adoptand urmatoarea strategie: sa adaugam cuvantul “Federal” pentru a lasa impresia ca este a guvernului; vom include cuvantul “Rezerve” sa para ca ar exista rezerve pe undeva, ca si cum ar fi un concept bancar; in final vom adauga cuvantul “Sistem”, un cuvant deosebit de important, desi pare obscur acum. Va rog sa va amintiti ca in acele zile existau temeri cu privire la concentrarea puterii financiare in New York, deci trebuiau sa vanda ideea unui sistem de banci regionale care va difuza puterea pe intregul cuprins al natiunii. Mai intai s-au gandit la zece regiuni, pentru ca apoi sa realizeze ca nu sunt suficiente si au creat douasprezece, de aceea avem douasprezece banci. Si vom construi cladiri impresionante acolo in acele regiuni pentru ca fraierii locului sa le vada si sa exclame “Dumnezeule, avem una din alea aici” – aparenta dispersiei puterii departe de New York; puteti merge sa puneti mana pe cladire. Cuvantul “Sistem” era deosebit de important. Cand privesti rezultatul insa realizezi ca ceea ce au creat nu este federal, nu exista rezerve pe nicaieri, nu este deloc un sistem in sensul de difuzie a puterii, iar aceste banci ale Rezervei Federale nu sunt nici macar banci. In cazul celor patru cuvinte pomenite, avem de a face numai cu aparente de al patrulea fel. A fost o strategie excelenta.

Urmatorul pas era promovarea „creaturii” in ochii publicului. Prima propunere legislativa a Actului Rezervei Federale [Federal Reserve Act] a fost prezentata Congresului sub denumirea Documentul Aldrich, dupa numele sponsorului acesteia, Senatorul Nelson Aldrich. Asta impotriva sfatului dat de Paul Warburg, care a spus: “Nelson, nu-ti pune numele pe document deoarece esti asociat mai tot timpul cu interesele marilor corporatii si Congresul nu va vota favorabil, oamenii nu-l vor accepta.” Dar pare-se ego-ul lui Aldrich era prea mare. Trebuie sa fi spus: “Ei bine, nu, sunt respectat in Senat si sunt Chairman al Comisiei Monetare Nationale” si a insistat ca numele sau sa apara pe document. Poate ca si-a dorit sa ramana cunoscut in istorie drept autor al Sistemului Federal de Rezerve. Warburg insa avea dreptate. Cand propunerea a fost introdusa in Congres a fost respinsa, fiind identificata drept “Propunerea marilor Corporatii”. Atunci au luat documentul inapoi, au amestecat paragrafele putin, au inlaturat numele lui Aldrich si au gasit doi democrati sa sustina noua versiune. Acum era o diferenta. Toata lumea stia ca republicanii in general reprezentau marile corporatii, marile afaceri iar democratii sprijina omul de rand, marunt, muncitor pe banda rulanta (cum ar fi Ted Kennedy). Au gasit doi milionari democrati sa sponsorizeze aceasta noua varianta: Carter Glass in Camera Reprezentatilor si Senatorul Robert Owen, el insusi bancher. Acum s-a numit Documentul Glass-Owen si a fost vazut intr-o noua lumina, diferit, acceptabil.

Ca urmator pas al strategiei, Aldrich si Vanderlip au inceput sa tina discursuri si sa dea interviuri, condamnand noua propunere. Au spus: “Aceasta propunere va ruina industria bancara. Va fi devastatoare pentru tara.” Cand omul de rand a citit aceste randuri in ziar si-a spus: “Oh Dumnezeule, daca bancherilor nu le place documentul asta, inseamna ca-i bun.” Indivizii acestia nu erau prosti. Trebuie sa le acordati credit pentru asta. Nu ar fi ajuns unde sunt daca ar fi fost doar niste gainari. Intelegeau politica, psihologia maselor si si-au jucat cartile foarte bine. In acelasi timp, din buzunarul propriu au platit pretul organizarii pe tot cuprinsul tarii a ceea ce au numit „cluburi de studiu al notiunilor fundamentale”. Au sponsorizat aceste cluburi si au tinuti sedinte publice, au tiparit brosuri si pamflete ce expuneau virtutile Sistemului Federal de Rezerve. Au donat mari sume de bani unora din cele mai bune universitati americane; au creat noile departamente de economie cu acei bani; au ales cu manuta lor pe profesorii care urmau sa conduca acele departamente, iar acestia la randul lor au tinut discursuri si au scris eseuri preamarind sistemul. Si apoi, la insistenta lui Paul Warburg care a fost tot timpul marele strategist, au facut adaosuri documentului Rezervei Federale. Prin aceasta ma refer la acele adaosuri care restrictionau abilitatea Sistemului de a crea bani din nimic. Asociatii lui Warburg au spus, “Paul, ce faci? Nu vrem modificarile astea in document.” Raspunsul sau a fost, “Relaxati-va, chiar nu pricepeti? Scopul nostru este vedem propunerea trecuta de Congres. Putem sa o modificam mai tarziu.” Acestea au fost cuvintele sale cu exactitate: “Putem sa o modificam mai tarziu.” Avea mare dreptate. Datorita acestor adaosuri au castigat impotriva lui William Jennings Bryan, conducatorul Miscarii Populiste, ultimul bastion al rezistentei impotriva documentului. Bryan era ingrijorat ca acesta va fi un instrument al ruinarii sursei monetare a natiunii, dar cand a vazut acele modificari a spus, “Ei bine, cu aceste adaosuri cred ca pot sustine propunerea acum” fara sa-si imagineze ca erau doar niste chestiuni temporare. Totul este temporar in politica. Dupa ce oamenii merg la culcare, lucrurile se pot schimba.

Warburg avea dreptate, totul a fost modificat mai tarziu. Federal Reserve Act a fost amendat de atunci de mai mult de o suta de ori. Adaosurile initiale la care ne-am referit au fost demult inlaturate si multe altele adaugate, prin care puterea Sistemului de a crea, la discretie, bani din nimic este intarita. Cu o asemenea strategie, acesti oameni au demonstrat ca sunt adevarati profesionisti, publicul neavand nici o sansa. Nu este de mirare ca sustinerea populara a fost castigata complet si astfel pe data de 22 Decembrie 1913, propunerea a trecut de Congres, urmand a fi legiferata si semnata a doua zi de catre Presedintele Wilson. „Creatura de la Jekyll Island” s-a mutat astfel la Washington, DC.

Avem o corporatie imputernicita de Congres careia i s-a acordat exclusiva prerogativa de a crea volumul unitatii monetare nationale. Avem un mecanism prin care Congresul este capabil sa ridice taxe nelimitate de la poporul american fara ca el sa stie acest lucru (si anume ca plateste o taxa) si avem totodata un mecanism prin care bancile pot castiga dobanda perpetua pe nimic. Aceasta este forma creaturii. Conceptul de „difuzie a puterii” prin aceste regiuni este o alta inselatorie. Nu exista nici un fel de putere la nivel local. Nu exista nimic substantial pe care aceste board-uri de directori, votate de bancile ce detin actiuni, sa-l poate face. Li se permita insa sa joace golf. Nu este o corporatie privata in sensul traditional al cuvantului. Ideea dispersiei, difuziei puterii in cele 12 banci nationale a fost o necesitate in 1913, pentru a vinde conceptul poporului american. Daca nu ar fi existat aversiunea pentru concentrarea puterii in New York, nu am fi avut niciodata cele 12 regiuni; este doar o ramasita si nu indeplineste nici o functie. Deci, nu este o corporatie in sensul traditional al cuvantului, nu este o agentie guvernamentala in sensul traditional al cuvantului; ce este atunci? Este un hibrid, o parte corporatie privata si o parte guvern. Este exact ce te astepti sa fie cand iei in considerare faptul ca este un parteneriat intre un cartel bancar privat si guvern. Este o structura unica, proiectata sa indeplineasca o functie unica.

Ni s-a spus de nenumarate ori ca scopul Fed-ului este stabilizarea economiei. “Sistemul Federal de Rezerve a fost format in urma panicii din 1907 cauzata de alarmanta ‘epidemie’ a falimentelor bancare. Tara s-a saturat odata pentru totdeauna de anarhia sistemelor bancare private instabile.” Asta invata studentii. Din momentul in care a fost creat in 1913, Sistemul Federal de Rezerve a prezidat peste crash-urile din 1921 si 1929, Marea Criza a anilor 1929-1939, recesiunile anilor 1953, 1957, 1969, 1975 si 1981, si Lunea Neagra a stock-market-ului in 1987. Stim cu totii ca datoriile corporatiilor cresc, datoriile private sunt mai mari ca niciodata, atat falimentele private cat si cele ale business-urilor sunt mai numeroase ca oricand in trecut, banci si asociatii de economii si imprumuturi s-au prabusit intr-un numar niciodata intalnit in istoria noastra, dobanda pe datoria nationala consuma acum jumatate din banii ridicati in taxe, industria grea a fost inlocuita aproape total de competitia venita din alte parti ale globului, ne confruntam cu un deficit comercial international pentru prima oara in istoria noastra, 75% din centrul Los Angeles-ului si alte arii metropolitane sunt acum in posesia strainilor si peste jumatate din natiune se afla acum oficial intr-o stare de recesiune! Acestea sunt „realizarile” Sistemului Federal de Rezerve dupa 80 de ani de „stabilizare a economiei”. Singura parte controversata este intrebarea: de ce a esuat? Raspunsul meu este: deoarece acestea nu au fost niciodata obiectivele sale reale.

Erau trei lucruri pe care bancherii, in special cei de la Jekyll Island, isi doreau sa le obtina prin Sistemul Federal de Rezerve. Care sunt acestea? In primul rand doreau sa opreasca eroziunea puterii lor din New York in favoarea altor zone ale tarii. Exact opusul a ceea ceFederal Reserve Act a promis sa realizeze, doreau sa pastreze puterea in New York. Aveau inca partea leului, binenteles, dar observasera directia in care lucrurile se misca si stiau ca trebuie sa le opreasca, atat cat inca mai aveau puterea sa o faca. Competitia este un pacat” a spus John D. Rockefeller I – si asta include competitia venita din partea altor banci profitabile. Merita mentionat ca atunci cand vorbesc despre cartelul bancar ma refer in primul rand la marile banci din New York, nu la bancile mici de la coltul strazii care se zbat sub povara sistemului. Unul din scopurile Fed-ului era sa obstructioneze aceste banci mici ca ele sa nu poata prospera si ajunge din urma pe cele de pe Wall Street. Bancile mici au fost dintotdeauna o tinta in acest sistem, trebuiau puse la punct, constranse prin reglementari sa sucombe, un proces pe care l-am putut observa de-a lungul a multi ani. Acesta este obiectivul numarul unu, sa pastreze controlul pietei monetare in New York.

Obiectivul numarul doi era inversarea tendintelor de formare a capitalului privat. Aceasta expresie descrie in limbaj bancar un proces prin care un individ sau o corporatie foloseste propriile economii pentru a cumpara ceva ori a face o investitie, in loc sa imprumute bani de la banca. Se intampla la inceputul secolului trecut. Tendinta era ca business-urile in particular, sa isi pastreze dividendele in fiecare semestru adaugandu-le unor fonduri de economii iar in timp, cand banii se acumulau sau capitalul se forma, aveau suficient pus deoparte sa foloseasca proprii lor bani pentru constructia de noi fabrici sau pentru a lansa un nou proiect de cercetare si dezvoltare sau a face orice era nevoie, fara a imprumuta de la banci. Bancile erau ingrijorate din acest punct de vedere, deoarece aceasta le afecta profiturile. Business-ul lor este sa imprumute bani si cum ii convingi pe oameni sa faca asta atunci cand nu vor? Raspunsul era (si au discutat mult despre asta) micsorarea ratelor dobanzilor, astfel incat acestea sa devina atat de atractive; nebun sa fii sa dai cu piciorul unei asemenea oportunitati. Cum micsorezi ratele dobanzilor? Astazi este foarte usor, exista maneta la Sistemul Federal de Rezerve. Tot ce trebuie sa faci este sa tragi de ea in jos sau in sus si ratele se duc fie in jos fie in sus; ai control absolut asupra lor. In 1913 nu exista nici o maneta. Daca poti crea bani la discretie, nu trebuie sa ai dobanzi uriase pentru a inregistra un profit. Este simplu. Daca ai o unitate monetara flexibila poti de fapt sa scazi ratele dobanzilor si totusi sa ai surplusuri, nu-i asa? Aveau nevoie de aceasta unitate monetara flexibila pentru a scadea ratele dobanzilor si a-i ademeni pe oameni sa se intoarca la banca sa imprumute bani, iar astfel sa inverseze tendinta de formare a capitalului privat. Acesta este obiectivul numarul doi. Obiectivul numarul trei era sa paseze inevitabilele pierderi din interiorul sistemului bancar platitorului de taxe, sub “nobila” scuza a protectiei populatiei. Acestea erau cele trei obiective majore la momentul creerii Sistemului Federal de Rezerve.

In urma cu cativa ani, Simon & Schuster a publicat o carte intitulata Secretele Templului [Secrets of the Temple], scrisa de William Greider. A fost un best-seller si i s-a facut publicitate ca un atac necrutator impotriva Sistemului Federal de Rezerve. Greider a dovedit ca Sistemul a actionat mereu impotriva interesului public. A dovedit ca a fost proiectat sa faca acest lucru chiar de la inceput, deci care credeti ca a fost concluzia lui in privinta unei solutii? Sa abolim Fed-ul? Nu, nimic atat de extremist. Dar o preluare majora a intregului Sistem? Nu, nici asta. Ce atunci? Greider a spus, vedeti dumneavoastra este totul foarte complicat, invatam si noi in timp, am facut o multime de greseli, dar nu va nelinistiti, suntem calare pe situatie, relaxati-va, este sub control, tot ce avem nevoie este o mana de oameni mai inteligenti. Acesta este genul de „criticism de cosmetizare” de care ai nevoie pentru a fi publicat de Simon & Schuster, sau oricare din editurile importante, care sunt bine intepenite in tesatura de investitii de pe Wall Street. Nu conteaza cat de exacta este istoria pe care o prezinti; nu conteaza cata dreptate ai daca nu oferi o solutie realista pentru problema respectiva. Cui ii pasa? Lor le convine pentru ca astfel oamenii au impresia ca ceva se face in aceasta directie, cineva trage un semnal de alarma. Dar nu exista nici o solutie, sau autorii sunt alesi pe spranceana pentru ca cei care ar avea o solutie sa nu poata fi publicati. Aceasta este o tactica pe care trebuie sa o intelegem, in special in aceste zile critice care urmeaza. Este tactica opozitiei controlate. Nu conteaza cat de exact descrii problemele cu care se confrunta America. Daca nu oferi si o solutie, care este diferenta? Daca solutia ta este puneti oameni mai destepti acolo, sau votati cu republicanii fara sa puneti intrebari, atunci esti o opozitie controlata. Trebuie sa fim constienti de acest lucru.

Sistemul Federal de Rezerve primeste nota 10 pentru mentinerea controlului pietei financiare in New York. Dar in ceea ce priveste inversarea tendintelor de formare a capitalului privat? Oare chiar asa au facut? In mod regulat micsoreaza ratele dobanzilor atat de mult incat toata lumea este ademenita la banca. Imprumuta ca disperatii si apoi economia se contracta si raman toti inglodati in datorii, neputandu-si face plati datoriile. Am vazut companii nevoite sa isi incheie activitatea pentru ca nu isi pot plati datoriile. Ati vazut oameni pierzandu-si casele si masinile pentru ca nu-si pot plati datoriile. Exista corporatii gigantice care atarna de un fir de ata din cauza surplusului datoriei in care sunt intepeniti. Adevarul este ca din ce in ce mai multe companii in zilele noastre trimit bancilor in fiecare semestru mai multi bani sub forma de dobanda decat trimit actionarilor lor sub forma de dividende pentru actiuni. Ganditi-va la asta pentru un minut. Bancile care nu sunt implicate cu nimic in buna functionare a acestor companii, ele care au creat acesti bani din nimic, primesc profituri mai mari din aceste industrii decat oamenii care muncesc pentru bani, economisesc bani, investesc bani si isi risca avutul pentru aceste corporatii. Asta pentru ca au inversat cu succes tendinta de formare a capitalului privat si au reusit-o cu ajutorul unei unitati monetare flexibile. Sistemul Federal de Rezerve primeste un 10+ in carnetul de note pentru obiectivul numarul doi.

In sfarsit, au reusit ei sa-si paseze pierderile inevitabile platitorului de taxe, in numele protectiei populatiei? Asta este ceea ce eu numesc “Operatiunea Scoate pe Cautiune”. De fiecare data cand una din marile banci are probleme – nu bancile mici, va rog sa va amintiti, acestea sunt competitia – membrii cartelului isi scot parleala pe spinarea platitorului de impozite. Intotdeauna sub pretextul protejarii populatiei. Daca o mare corporatie nu isi poate face platile catre banca, se duc in fata Congresului si spun “nu putem lasa aceasta corporatie sa cada; uitati cate mii de slujbe vor fi pierdute; cum vor suferi oamenii.” Cand o tara a lumii a treia nu isi poate plati dobanzile catre o mare banca din New York, ce se intampla? Banca merge iarasi in fata Congresului spunand “stiti, ar trebui sa faceti ceva in legatura cu asta pentru ca daca trecem acest imprumut la pierderi am putea da faliment. Apoi toti cei care si-au depus banii la noi, buni americani, cu conturi la banca noastra si-ar putea pierde economiile. Poate ca FDIC [nota tr: agentie guvernamentala, asigura depozitele de pana la 100.000$, la bancile care au contract cu ei] nu va putea sa acopere aceste pierderi; s-ar putea crea o situatie de criza. Daca banca noastra cade, ar putea fi urmata de altele si astfel putem avea o recesiune economica. Ganditi-va cati oameni ar suferi.” Congresul isi face datoria si ia initiativa, amintiti-va, este partener in toata afacerea, si voteaza fondurile necesare pentru a garanta imprumuturile sau paseaza, direct sau indirect, prin vreo metoda ingenioasa, aceste sume platitorului de taxe. Banii sunt obtinuti de la Sistemul Federal de Rezerve si apoi noi ii platim prin Mecanismul Mandrake. Sistemul Federal de Rezerve a obtinut rezultate excelente si din acest punct de vedere. In caz ca v-au scapat cateva dintre cele mai memorabile manevre, va voi aminti eu de ele. Penn Central Railroad a fost “scoasa pe cautiune” in 1970. A fost un an bun deoarece procesul s-a repetat si cu Lockheed Corporation. Commonwealth Bank of Detroit a fost in aceeasi situatie in 1972; orasul New York in 1975; Chrysler in 1978; First Pennsylvania Bank in 1980; Continental Illinois, cea mai mare dintre banci pana acum, in 1982. Si uitati-va si la toate tarile lumii a treia care nu isi pot plati dobanzile si pentru care platiti dumneavoastra, deoarece Sistemul Federal de Rezerve creaza banii ce sunt trimisi la Fondul Monetar International si Banca Mondiala, iar de acolo merg mai departe catre tarile respective. Acesti bani sunt meniti sa ii ajute sa-si plateasca dobanzile catre banci. Poate v-a scapat circuitul pe care se plimba banii, dar asa functioneaza. Sistemul Federal de Rezerve primeste un 10+++ pe baza acestor puncte si a fost cu siguranta un succes, judecat in termenii celor care l-au creat.

Actiunile au consecinte si una din consecintele acestei scamatorii este ceea ce noi numim “datoria nationala”. Se apropie rapid de 5 trilioane de dolari [nota tr: Atat era cu ani in urma, la data acestei expuneri; acum depaseste 8 trilioane, vizitati adresa urmatoare pentru o suma curenta aproximativa: http://www.toptips.com/debtclock.html], bani de care stim, in realitate este mult mai mult decat atat daca adaugi datoria nefinantata si tot ce este in afara bugetului, plus manevrele din Washington. O contabilitate onesta ar revela o suma mult mai mare. Un alt mod de a masura consecintele este ca am inregistrat o inflatie de 1.000% de cand Sistemul Federal de Rezerve a fost creat. Pentru a va da o explicatie mult mai usor de inteles, un dolar actual cumpara bunuri in valoare de 9 centi dintr-un dolar din 1913 [nota tr: Nici aceste cifre nu sunt actuale. Un dolar acum cumpara cam 2 centi dintr-un dolar din 1913]. Cam asta este suma care ne-a fost luata, taxata, prin acest proces ascuns.

Spun 1.000% inflatie cunoscuta, deoarece este mult mai mult. V-ati intrebat vreodata de ce nu avem mai multa inflatie decat am avut? Stiam ca tiparesc bani in nestire, de ce inflatia este doar atat si nu mai mult? Apoi am aflat. Ati auzit vreodata expresia “export de inflatie”? Din cand in cand gasesti aceasta expresie in sectiunea financiara a vreunui ziar. Ma innebunea aceasta notiune; cum poti exporta inflatia? Este una din acele fraze pe care oamenii le folosesc si nu sunt sigur ca ei inteleg cu adevarat ce inseamna. Spre exemplu, zilele trecute citeam ca Sistemul Federal de Rezerve a cumparat dolari pentru a “propti” dolarul. Cum poti sa cumperi dolari? Cu ce ii cumperi? Ii cumpara cu unitati monetare apartinand altor tari, Sistemul Federal de Rezerve detine astfel de unitati cum ar fi yeni sau marci germane si fac schimburi din cand in cand. Ce inseamna expresia “export de inflatie”? Inseamna ca 70% din masa monetara creata de Sistemul Federal de Rezerve nu se mai afla in America ci in alte locuri ale globului. Alte natiuni folosesc dolari americani drept moneda neoficiala. Ce se va intampla in acea zi cand, din diverse motive, aceste tari nu vor mai putea sau nu vor mai dori sa foloseasca dolari americani? Ce vor face cu acei dolari? Ii vor trimite inapoi. Vor cumpara ceva cu ei, cat inca pot. In mare graba. Pot fi frigiderele noastre, automobilele, pamanturile noastre, cladirile, actiunile unor corporatii, politicienii nostrii, sau orice altceva scos la vanzare. Toti acesti bani se vor intoarce si atunci vom afla intr-o perioada scurta de timp care ar fi trebuit sa fie adevarata rata a inflatiei in toti acesti ani.

Mai am doar un singur aspect pe care vreau sa-l abordez si apoi voi trage concluzia. Este unul deosebit de important si se refera la camatarie. In vremurile antice camataria era definita ca dobanda pentru un imprumut, orice dobanda pe imprumut. In vremurile moderne termenul a fost redefinit sa insemne dobanda excesiva pentru un imprumut. Dobanzile moderate par logice. Sunt o recunoastere a faptului ca, atunci cand depunem un efort considerabil pentru ne castiga banii economisiti si renuntam la a-i mai folosi o perioada imprumutandu-i altcuiva, fiind vorba de un sacrificiu din partea noastra, ni se cuvine o suma rezonabila drept plata pentru acest sacrificiu. O dobanda rezonabila este un concept cu care putini oameni nu cad la pace; pare logic si drept.

Dar ce este acest lucru care se cheama dobanda excesiva? Thomas Edison a spus, “Oamenii care nu vor intoarce o lopata cu pamant intr-un proiect, nici nu vor contribui un pound de materiale, vor colecta mai multi bani decat cei care vor furniza toate materialele si vor face toata treaba.” Cand am citit aceste randuri m-am intrebat daca Tom nu cumva exagereaza si am pus mana pe calculator. Am presupus ca avem de construit o casa in valoare de 100.000$. 30.000$ ar fi necesari pentru a cumpara pamantul, partea cuvenita arhitectului si orice fel de aprobari necesare. 70.000$ ar fi pretul constructiei casei, materiale si munca depusa. Am presupus ca beneficiarul va merge la banca, va plati 20% din pretul casei si restul il va imprumuta cu o dobanda de 10%, urmand a plati totul pe o perioada de 30 de ani. Am introdus datele in calculator si am descoperit ca cel care imprumuta suma va sfarsi prin a plati bancii 172.741$ dobanda, comparat cu 70.000$ platiti pentru constructia casei. Cu alte cuvinte de doua ori si jumatate mai mult vor fi platiti bancii decat celor care au furnizat materialele si efortul. Si puteti spune ca este drept, dupa 30 de ani, fiind un imprumut pe termen lung, oamenii muncesc greu pentru banii lor si se sacrifica nefolosindu-i si imprumutandu-i. Se cuvine sa fie compensati. Nu. Nu acesti bani. Nimeni nu a muncit pentru ei, nimeni nu a economisit acesti bani. Nu a fost facut nici un sacrificiu pentru ei. Acesti bani au fost pur si simplu creati, din nimic, si consider ca 172.741$ ca dobanda pe nimic este excesiv!

Cred ca a venit vremea unei noi definitii date camatariei si anume: orice dobanda pentru un imprumut de bani fara acoperire (fiat money), bani creati din nimic. Acest exemplu al casei de 100.000$, pe cat este de socant, producand o nemeritata dobanda de 172.741$, este doar un fir de nisip in intreaga Sahara. Va trebui sa-l inmultiti cu numarul tuturor caselor din America, al tuturor hotelurilor, al tuturor cladirilor inalte, fabricilor, avioanelor, automobilelor, echipamentului agricol, scolilor, absolut totul, toate valorile fizice ale Americii. Aplicand aceeasi rata a dobanzii, puteti sa vizualizati acum totul, mintal? Vorbim despre un fluviu de bogatie nemeritata, nemuncita, atat de lat incat nici nu va ganditi sa-l traversati, fluviu ce se varsa perpetuu in cartelul bancar. O scurtatura peste elementul productiv al societatii. Bani confiscati de la cei care muncesc din greu sa furnizeze materialele si efortul. Nici macar nu stiu ca sunt deposedati de ei si adaugati acestui fluviu ce se varsa in cartelul bancar. Este un o idee de neconceput.

Sunteti tentati sa puneti intrebarea: incotro curge acest fluviu? Va ganditi ca poate se varsa in vreun lac de acumulare strajuit de un baraj, si bogatia se tot strange si ei o colecteaza undeva. Nu, nu o colecteaza, o cheltuie. Nu acumuleaza deloc. Pe ce o cheltuiesc? Raspunsul s-ar putea sa va surprinda. Nu isi cumpara mai multe yacht-uri sau vile cu acesti bani, au deja aceste lucruri, au tot ce isi pot dori. De fapt chiar au vandut casa clubului de pe Jekyll Island cu mult timp in urma pentru ca se plictisisera de ea. Este altceva. Cand o persoana are toata bogatia pe care si-o poate dori pentru placerile materiale ale vietii, ce a mai ramas? Putere. Folosesc acest fluviu de bogatie sa acumuleze putere asupra voastra, asupra mea si asupra copiilor nostri.

O cheltuiesc pentru a obtine controlul asupra centrelor de putere ale societatii. Centrele de putere sunt acele grupuri si institutii prin care indivizii traiesc si actioneaza si pe care ei se bazeaza pentru informarea lor. Cumpara efectiv lumea intreaga, dar nu pamanurile si mijloacele de productie, cumpara controlul asupra organizatiilor, grupurilor si institutiilor care controleaza oamenii. Cu alte cuvinte, pentru a fi mai explicit, cumpara controlul asupra politicienilor, partidelor politice, retelelor de televiziune, retelelor de cablu, ziarelor, revistelor, editurilor, companiilor de comunicatii, studiourilor de film, universitatilor, sindicatelor, bisericilor, asociatilor de comert, fundatiilor scutite de taxe, corporatiilor multinationale, asociatilor de cercetasi, alegeti dumneavoastra… Faceti propria dumneavoastra lista cu organizatii si veti descoperi ca acolo s-au aflat acesti indivizi pentru o buna bucata de vreme cheltuindu-si acest fluviu de bani, pentru a castiga controlul asupra acestor institutii si organizatii care le stau impotriva. Este o masura critica, deosebit de importanta pentru ei.

Acest proces a continuat pana la un nivel ingrijorator in America si in celelalte tari industrializate ale lumii, dar si in asa zisele tari ale lumii a treia, sau tari subdezvoltate, intr-un asemenea grad incat acum putem spune ca este complet. Au pus gheara pe aceste tari deja, sunt proprietatea lor personala. V-ati intrebat vreodata ce se intampla pe la Fondul Monetar International si Banca Mondiala? O operatiune cam obscura, nu-i asa? Nu cititi prea multe despre asta, decat cateodata, rar, pe ultima pagina a vreunui ziar aflati ca Congresul, la insistentele Presedintelui, a autorizat inca 100 miliarde de dolari pentru Fondul Monetar International. Si apoi articolul iti spune ca acesti bani vor fi folositi pentru a face imprumuturi tarilor subdezvoltate, sau vor fi trimisi in ajutor pentru ca ei sa-si poata ridica standardul de viata. Chiar credeti asa ceva? Este una din acele aparente de al patrulea tip, daca vreodata ati vazut vreuna. Daca banii sunt folositi pentru a le ridica standardul de viata, atunci ei nu fac o treaba prea buna, deoarece dupa atatia zeci de ani, dupa atatea sute de miliarde de dolari, nu poti numi o tara al carei standard de viata a fost ridicat macar o iota prin acest proces. De fapt, in majoritatea cazurilor, efectul este exact invers, si acesta nu este un accident deoarece acei bani nu au fost folositi pentru a usura viata nimanui. Banii nu ajung in mainile celor care au nevoie de ei. Sfarsesc in buzunarele politicienilor acelor tari, guvernelor lor, si ii ajuta pe acestia sa isi intareasca structura de putere si abilitatea lor de a controla populatia. De obicei incep ca dictatori ineficienti, dar odata ce primesc acesti bani de la FMI, devin dictatori eficienti. Au o armata bine echipata, o mai buna birocratie si control total asupra subiectilor lor. Acolo sunt cheltuiti acesti bani.

Aceste tari au fost cumparate deoarece politicienii lor sunt acum complet dependenti de acesti bani. Avem exemplele familiilor din America, care traiesc pe ajutor social si sunt acum la a treia sau a patra generatie de cand o duc asa, s-au obisnuit cu mana intinsa si nici nu pot visa la altceva. Politicienii acestor tari subdezvoltate se afla in aceeasi situatie. Si ei sunt acum la a doua, a treia sau chiar a patra generatie ce traieste pe ajutor social international din fondurile Natiunilor Unite. Nu au o ideologie – comunism, socialism, capitalism, fascism, care este diferenta? Unde sunt banii? Atata vreme cat traiesc bine, au vile, yacht-uri, limuzine, merg la New York la Organizatia Natiunilor Unite si au apartamente la Waldorf-Astoria, este singurul lucru de care le pasa.

Aceste tari au fost cumparate prin aceste metode, se afla acum in posesia acestui grup de la ONU si si-au ocupat locurile in Noua Ordine Mondiala, unde ne asteapta pe voi si pe mine sa aparem. Aceasta este cealalta fata a monedei. Nu numai ca acest transfer de bogatie din America spre aceste tari nu le ridica standardul de viata, dar il micsoreaza pe al nostru. Aceasta face parte din plan, fie ca o credeti sau nu. Risipeste intruna, risipeste bani, risipeste putere de productie pentru a scadea nivelul de trai. O natiune puternica nu este un candidat atunci cand i se cere sa isi predea suveranitatea nationala, pe cand una slaba este. Daca America poate fi ingenuncheata si pusa in situatia de a lupta pentru supravietuire, daca oamenii sunt flamanzi, daca avem razmerite in strada, atunci americanii ar putea cu recunostinta sa accepte asistenta Organizatiei Natiunilor Unite. Acele minunate caschete albastre, forte de mentinere a pacii, ar putea readuce ordinea inapoi in orasele noastre, sau banii internationali, o noua moneda a noii lumi, cu putere de cumparare, ar putea fi bineprimiti de catre neganditorul, nestiutorul public american. Cu asta ne confruntam.

Ce incerc sa spun este ca numele acestui joc nu este Bogatie. Este Putere.


badpolitics.ro/cine-e-mugur-itzaresku-eufrosin Putini stiu faptul ca Mugur Isarescu a fost mentinut pe aceasta pozitie la presiunile unor organisme financiare mondiale, care au amenintat ca isi retrag imprumuturile acordate Romaniei, de fiecare data cand s-a pus problema schimbarii din functie a lui Isarescu. Explicatia acestei sustineri trebuie cautata in perioada cat acesta a lucrat la Institutul de Economie Mondiala din Bucuresti. Datorita acestei pozitii, Isarescu mergea deseori in SUA inca dinainte de 1989. Acolo a fost racolat de Consiliul pentru Relatii Externe / Council of Foreign Relations care avea nevoie sa-si implanteze in Romania un om pe care sa se poata baza. Dupa evenimentele din decembrie 1989 Isarescu a fost imediat activat. A petrecut o scurta perioada ca reprezentant comercial al Romaniei la Ambasada din Washington, apoi a devenit guvernator pe viata al Bancii Nationale. Misiunea sa era sa se asigure ca Romania va face imprumuturi inrobitoare, care sa o faca dependenta de organismele financiare internationale: Banca Mondiala, Banca Europeana de Investitii, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare si Fondul Monetar International. Azi o indeplineste peste asteptarile stapanilor sai. Putini stiu si ca Mugur Isarescu este membru al gruparii masonice care face jocurile in economia mondiala – Comisia Trilaterala. De altfel, Isarescu a avut grija sa se inconjoare la BNR de multi masoni. Cel mai evident exemplu este cel al lui George Virgil Stoenescu, membru in Consiliul de administratie al Bancii Nationale, dar si Mare Secretar General al Consiliului de grad 33 al Ritului Scotian din Romania. ACESTA ESTE SCOPUL LOR !!! badpolitics.ro/datoria-externa-a-romaniei-va-sari-de-100-miliarde-euro; Lista oficiala a participantilor la intalnirea Bilderberg 2011 de la St. Moritz (Elvetia), potrivit infowars

badpolitics.ro/dezvaluirile-incendiare-ale-unui-bancher-despre-grupul-bilderberg Am lucrat in sistemul bancar elvetian ani indelungati, chiar si ca director al uneia dintre cele mai puternice banci. Atunci am fost implicat in plata pentru asasinarea unui presedinte de stat. Am participat la intrunirea directorilor bancii, in care s-a hotarat sa se plateasca pentru aceasta actiune. Asta m-a dat peste cap rau de tot. Un serviciu secret strain a trimis o cerere scrisa de mana prin care solicita plata unei sume pentru o persoana care lichidase un presedinte! Si nu a fost singurul caz de acest fel. Am primit o seama de astfel de cereri scrise de mana din partea unor servicii secrete , care aveau fonduri pentru organizarea de revolutii ori pentru ucideri la comanda. Eu confirm ceea ce a scris John Perkins in cartea sa „Confessions of an Economic Hit Man”. Exista un sistem financiar pentru astfel de operatiuni si unele banci elvetiene fac parte din el. Cererile care deblocau cele mai mari sume erau scrise de mana! Trebuiau descifrate. Ele contineau sume de bani pentru asasinate, pentru organizarea de greve, de revolte si pentru finantarea unor partide de opozitie in diverse tari. Stiu membri ai grupului Bilderberg care sunt implicati in asa ceva. Cei care organizasera fondurile erau membri ai unor servicii secrete, cele mai multe din tari vorbitoare de limba engleza. Trebuia sa platim criminali care ucideau oameni ce se opuneau planurilor Bilderberg, FMI si Banca Mondiala, de exemplu, asta se intimpla in anii 80, banca mea era una din primele 3 banci ale Elvetiei ca marime.

Bancile elvetiene sunt implicate in actiuni lipsite de etica, dispunand de fonduri aflate in afara oricarui control financiar si e vorba de sume cu multe, multe zerouri. Mii de miliarde, in afara taxelor! Ceea ce se intampla este impotriva sistemului elvetian al valorilor, bazat pe incredere, bunavointa si neutralitate. Am asistat la discutii care sunt impotriva principiilor democratice. Directorii bancilor elevetiene nici nu mai sunt elvetieni, ci vin din afara, majoritatea anglo-saxoni, americani, britanici care nu respecta neutralitatea declarata a elvetienilor. Acestia distrug Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda si Elvetia, care este tinta acum, cand nu mai au nevoie de ea. Josef Ackermann este cetatean elvetian, dar este in fruntea unei banci straine si se foloseste de putere ca sa distruga.

Vor sa creeze o dictatura globala controlata de mari corporatii, fara state suverane. Iar suveranitatea statelor se consuma prin datoriile pe care le fac la aceste organizatii. Ei urmaresc falimentarea statelor de parca ar fi vorba de banci. Numai asa pot sa-si impuna interesele si sa dicteze. UE simte deja apasarea de fier a grupului Bilderberg. Sunt corupti, cu minti bolnave, plini de vicii pe care le ascund sub pulpana ordinului lor. Unii sunt ca Strass-Kahn, violatori, altii sunt sado masochisti, altii pedofili si multi sunt satanisti. Uitati-va la simbolurile sataniste pe care le afiseaza unele banci, inclusiv Rothschild Bank din Zurich. Oamenii acestia sunt santajabili din cauza slabiciunilor lor. Trebuie sa urmeze strict ordine si cine vrea sa iasa din rand, imediat sunt expusi, cu reputatia distrusa sau chiar ucisi. Strauss-Kahn, de exemplu –din cauza viziunilor lui socialiste – putea s-o pateasca si mai rau, putea sa fie ucis!

Planul lor actual este cenzurarea internetului, care este liber si prin care circula adevarul despre obiectivele lor. Pe motivul ca este utilizat de teroristi sa-si transmita mesaje, vor ajunge sa controleze si internetul. Sau cine stie ce atrocitate inventeaza ca sa realizeze acest plan. Oamenii astia nu au scrupule in a da ordine de asasinare. Daca vor avea senzatia ca pierd controlul, asa cum se intampla din cauza opozitiei fata de FMI a populatiei din Grecia si Spania si posibil in curand si in Italia, nu vor ezita sa inventeze o noua „retea Gladio”. Am fost aproape si de aceasta retea. Instiga la terorism si sponsoriza grupuri teroriste, pentru a controla guvernele din state europene, precum Italia, unde uciderea lui Aldo Moro a fost platita prin sistemul pe care ti l-am descris. Exista un cerc interior in care ii gasesti pe satanisti. In afara acestui cerc, oamenii neinformati si chiar naivi sunt din ce in ce mai multi.

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
Acest articol a fost publicat în Manipulari, diversiuni, New World Order, Viva la Revolución și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s