Îndrăzniţi! Daţi viaţă ideilor voastre, nu-i lăsaţi pe politicienii să ne mănânce şi ultima lebădă neagră a speranţei

Îndrăzniţi! Daţi viaţă ideilor voastre, construiţi partidul, nu-i lăsaţi pe politicienii să ne mănânce şi ultima lebădă neagră a speranţei. […] De vreun an încoace, adică de când criza şi-a băgat, mai abitir ca oricând, gheara în gâtul şi buzunarele românilor, aud pe toate canalele vorbindu-se numai despre un nou partid. Un partid menit să canalizeze energiile latente ale naţiunii şi să coaguleze, într-un proiect de anvergură, inteligenţa românilor care la alegeri, de obicei, stau în casă şi se uită pe Discovery sau obţin recolte-record la hectar, în Farmerama. 

Adevărul e că timpul este copt şi că, dacă, mâine, o mână de intelectuali de dreapta s-ar coaliza, scuturându-se şi de brambureala pedelistă, şi de demagogia uslaşă, ar umfla o mulţime de voturi. Orizontul de aşteptare este imens. Milioane de oameni, în ţara asta, aşteaptă un miracol care nu doar să scoată România din criză, ci şi să salveze de la anihilarea spirituală o naţiune care s-a pierdut pe şine însăşi. Dar miracolul întârzie să se producă. Discuţii sunt, berechet, căci adesea mai vine câte un analist, un consilier, un tânăr mai destupat la minte şi teoretizează minunat, cu scheme, ipoteze şi concluzii, necesitatea apariţiei unui alt mod de a face politică. Pe hârtie, lucrurile sună splendid. În realitate, până acum nu s-a întâmplat nimic. Pentru că, vorba bancului, n-avem femei, n-avem nici bărbaţi de stat, dar vă place organizarea? 

Gestaţia noului partid durează cam de multişor şi, deşi fătul zvâcneşte, când şi când, în vreun creier deştept, până să se rupă apele va mai curge, probabil, multă apă pe Dâmboviţa. Poate că doamnele şi domnii care-l vor moşi pe prunc se tem ca nu cumva acesta să se nască mort, precum partidul lui Diaconescu. Ori, poate, socot că, ieşit prematur în lume, nu va supravieţui şi-l va orbi lumina tare a politicii mioritice. Aşa că ei aşteaptă, aşteaptă în continuare şi ne îndeamnă şi pe noi să aşteptăm, să avem răbdare, că partidul „se face”. Iar ca să ne treacă timpul mai uşor, ne spun tot felul de poveşti de adormit votanţii. Care vine cu Albă-ca-Zăpada, care cu Lebăda neagră, dar, oricât ar fi de frumoase poveştile astea, deocamdată rămânem tot cu operele clasice: cu croitoraşul cel viteaz, Boc, care, dintr-o singură tăiere, omoară şapte pensionari, cu capra cu trei iezi cucuieţi a USL şi cu Felix, motanul încălţat de Securitate pe banii noştri.

Fără fapte, fără lucruri concrete, basmele îndrugate de Lăzăroiu, Săftoiu şi de alţi adăpaţi la înţelepciunea băsesciană nu valorează doi bani. Sunt doar o alba-neagra cu concepte frumoase, cu teorii minunate, scheme axonometrice şi explicaţii facile, să-nţeleagă toată lumea: asta are, asta n-are, care e câştigătoare? Mi-e teamă că, dacă aceşti oameni pe care eu, personal, îi stimez foarte mult, pentru că sunt plămădiţi din alt aluat decât Iliescu, Năstase, Videanu şi Vadim, nu vor transpune mai repede în practică proiectul lor, la viitoarele alegeri, câştigătoare vor fi tot fasolea cu ciolan, ţuica la borcan şi bicicleta cu volan. Aşa că faceţi ceva, fraţilor, voi, românilor mai destupaţi la minte, consilierilor şi „pufuleţilor”, de orice orientare aţi fi, dar numai faceţi, căci mulţi – şi eu printre ei – vă vor urma! Daţi viaţă ideilor voastre, construiţi partidul a cărei apariţie o vestiţi de pe acoperişuri. Îndrăzniţi! Şi nu-i lăsaţi pe politicienii ăştia cu IQ minoritar să ne mănânce şi ultima lebădă neagră a speranţei.

(Publicat de Spartakus)

Politica : partide, ideologii, doctrine, concepte / Incursiune in retelele politico-economice, radiografia organizatiilor – organismelor specifice, finantare, structura de comanda, influenta, resurse umane, ideologie, doctrina, interes : http://www.universulromanesc.c​om/ginta/forumdisplay.php?f=21​5

http://www.universulromanesc.c​om/ginta/forumdisplay.php?f=21​5

http://www.universulromanesc.com

About Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
Acest articol a fost publicat în Green Party, UniversulRomanesc și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s