Referendumul Cianurii * Dec 2012 * S-a depăşit orice limită!

voxpublica.realitatea.net/gotiu : Am mai văzut un grup de tineri care și-au sacrificat zilele libere, s-au pus pe drumuri din cele mai îndepărtate colțuri ale țării, au făcut chete pentru banii de benzină, pentru a observa voluntar cum se desfășoară referendumul. Înfruntând zăpada și drumurile închise. Pentru că le pasă de ce se întâmplă cu țara asta. Un grup de observatori fără de care, toată această mascaradă ar fi fost imposibil de demascat. Făcând ceea ce ar fi trebuit să facă jurnaliștii și presa. Ceea ce ar fi trebuit să facă autoritățile statului. Ceea ce ar fi trebuit să facă observatorii unor ONG-uri cu pretenții democratice și de reprezentativitate care au închis ochii nu doar la referendumul din Apuseni, ci care au închis și își țin închiși ochii de ani buni la toate mizeriile care s-au întâmplat și se întâmplă la ”minunatele” noastre alegeri, bucuroși că, la sfârșitul zilei încasează un onorariu din care își cumpără câteva pâini. Aceasta este o ultimă lecție pe care România o are de învățat de la referendumul din Apuseni: că primul lucru pentru a opri hoția în țara asta este să le dai peste mână celor care și-o bagă la tine în buzunar. Apoi să-i iei de guler și să-i arăți tuturor. Într-un final, să-i dai și pe mâna Poliției și procurorilor.
voxpublica.realitatea.net/imaginile-si-marturiile-unei-mascarade-numita-consultare-publica-vezi-foto-invalidarea-unei-mizerii-invalidate-lectia-din-apuseni

Referendumul a fost organizat într-o viteză cinic-discreționară de către Consiliul Județean (CJ) Alba. Acest lucru făcea, practic, imposibilă nu doar o dezbatere reală, pentru a asigura un vot informat, ci și monitorizarea lui. Hotărârea privind procedura de acreditare la referendum (observatori și jurnaliști) a fost luată pe 29 noiembrie 2012, cu doar o zi înainte de zilele libere de Sfântul Andrei și 1 Decembrie (zile urmate de 2 decembrie, duminica, de asemenea liberă). Practic, orice informație suplimentară legată de acreditări se putea obține doar începând cu data de 3 decembrie. Toate actele doveditoare solicitate trebuiau depuse până cu 48 de ore înaintea începerii referendumului (pe 9 decembrie, ora 7.00 AM). Asta însemna că mobilizarea observatorilor (în primul rând informarea celor care ar dori să devină observatori), obținerea/transmiterea datelor personale și a declarațiilor pe propria răspundere și depunerea solicitărilor de acreditare trebuiau finalizate în mai puțin de 4 zile (!), de luni până joi după-amiaza (vineri, după ora 7.00 AM ieșindu-se deja din termen).

În ciuda timpului absurd de scurt (în primul rând pentru a se transmite informația către cei care ar fi putut fi interesați să devină observatori, pentru a putea obține zile libere la propriul serviciu luni dimineața – procedurile procesului de votare trecând de miezul nopții de duminică spre luni –  pentru a se asigura că au ce să ajungă în zonă, unde să se cazeze și cu ce să se întoarcă, doar apoi pentru obține și transmite actele necesare), cu ajutorul Centrului pentru Resurse Civice (CRC), au fost acreditați, ”în termen” 67 de observatori. Veniți în Apuseni, din Constanța, București, Timișoara, Arad, Cluj, Hunedoara și Alba. Cu o mențiune specială pentru cei care au plecat din Timișoara și au ajuns la Roșia Montană după un drum care a durat 17 ore (din cauza zăpezii – către miezul nopții de sâmbătă către duminică erau încă blocați în Lugoj, nu au renunțat însă și și-au continuat drumul).

Chiar dacă nu au reușit să acopere toate cele 148 de secții de votare organizate pentru referendum, numărul observatorilor CRC a fost suficient de mare pentru a limita proporțiile mascaradei și pentru a oferi detaliile absolut halucinante ale unei așa-zise consultări publice.

Pentru a înțelege ce s-ar fi întâmplat în lipsa observatorilor, cel mai ilustrativ exemplu vine din localitatea Avram Iancu, unde s-au organizat două secții de vot, 46R (cu 712 cetățeni înscriși pe liste) și 47R (cu 647 de cetățeni înscriși pe liste). În prima secția a existat un observator CRC, în a doua nu. În prima secție (monitorizată), procentul celor care au votat a fost de 42,42%, în cea ne-monitorizată, s-a stabilit recordul absolut de prezență la vot la referendum, de 93% (!). Diferențe semnficative s-au înregistrat și în sensul votului: 187 de voturi DA (în secția mai mare, monitorizată), respectiv 441 de voturi DA (în secția mai mică, nemonitorizată). Un raport procentual arată o diferență de sens de vot între secția monitorizată și cea ne-monitorizată de aproape 22%.

O situație asemănătoare s-a înregistrat și în localitatea Ocoliș, unde au fost organizate secțiile 106R, 107R, 108R și 109R. În secția monitorizată (106R) prezența la vot a fost de 48,76%. Media în toate cele patru secții a fost, însă de 58%, în condițiile în care secția monitorizată avea mai mulți cetățeni pe listă decât toate celelalte trei secții la un loc (317, respectiv 263). Recordul a fost stabilit în secția 108R, cu o prezență de 86%. O diferență semnificativă (de peste 12%) s-a înregistrat și în privința sensului votului, între secția monitorizată și celelalte trei secții la un loc.

Existența unor diferențe legate de prezența la vot, respectiv de sensul votării sunt normale, atunci când se compară localități între ele (chiar și aflate în aceeași zonă). A-normale sunt diferențele uriașe în cadrul aceleiași comune (e ca și cum s-ar înregistra diferențe impresionante între locuitorii de pe aceeași stradă a unui oraș, în funcție de ce parte a străzii locuiesc).

Diferențe majore s-au înregistrat și în cele dinci secții din localitatea Bistra, pornind de la o prezență la vot de 23,38% în secția 48R și ajungând la43,32% în secția 49R. Cel puțin în acest caz, ”explicația” a fost aflată de unul dintre observatorii CRC, căruia, un bunicuț supărat i-a mărturisit că nu ar fi venit la vot dacă nu i-ar fi spus popa (părintele) la slujba de la amiază că nu-i mai primește la maslu pe cei care nu votează. Secția ”campioană” din Bistra era ceva mai apropiată de biserică decât ”codașa”.

Lista sesizărilor (sumar exemplificativ)

Diferențele mari înregistrate între secțiile cu observatori CRC și cele fără observatori nu înseamnă însă că în secțiile monitorizate votul ar fi fost curat, nealterat, că oamenii au venit de bună-voie și fără niciun ”sprijin” interesat. Iată câteva dintre cele mai frecvente sesisări și reclamații făcute de observatorii CRC:

  • SECȚII COMUNE CU PARLAMENTARELE. O parte importantă a secțiilor de votare au fost organizate în aceeași încăpere cu secțiile pentru alegerile parlamentare, fiind despărțite doar cu câte un paravan de pânză; acesta a fost un mod original de ”interpretare” a deciziei Biroului Electoral Central de a organiza secții separate;
  • Secția 4R din Abrud a fost cea mai ”originală” în acest sens, oamenii care intrau și votau la parlamentare erau obligați să iasă prin secția pentru referendum (!); inițial, când i s-a atras atenția asupra acestui aspect, primarul a refuzat să o ia în considerare; a revenit asupra deciziei doar în momentul în care i s-a atras atenția că acest lucru poate atrage anularea tuturor voturilor exprimate în acea secție;
  • ÎNDRUMĂRI/INFLUENȚĂRI ÎN SECȚIILE DE VOT. Îndrumările repetate și exprese, directe sau sugerate, făcute de unii membri ai comisiilor pentru alegeri parlamentare și de către oamenii de ordine plasați la intrare care spuneau alegătorilor ”să meargă și să voteze și la referendum”; la sesizarea observatorilor CRC, unii dintre acești ”îndrumători” și-au mai potolit zelul, spre disperarea primarilor (din Abrud și Câmpeni, în special) care s-au legat de observatori pe ”motivul”: ”cine sunt ei de se bagă!?”;
  • REPROȘURI ȘI INTIMIDĂRI ALE OBSERVATORILOR CRC. De altfel, ”reproșuri” de genul ”că ar fi prea zeloși”, ”că nu sunt oameni, să înțeleagă și ei…” etc. au fost adresate observatorilor CRC din mai multe secții; unii dintre ei au fost mutați ”la colț” sau la mese separate…
  • TAXIMETRIA ELECTORALĂ. ”Taximetria” electorală a fost unul dintre cele mai întâlnite fenomene semnalate în jurul secțiilor de votare, aceleași mașini aducând, în mod repetat, alegători la aceeași secție ori la secții diferite (imagini cu aceste ”taximatre de ocazie” puteți vedea mai jos); personal, în Vadu Moților am surprins o doamnă, după ce a votat, spunându-i alteia că ”așteaptă să vină mașina”, adăugând apoi, supărată, ”bine că de adus la vot s-or grăbit, acuma… la întors…”; am povestit și de întâmplarea din fața secției 3R din Abrud, unde, de față cu jandarmul, unul dintre ”taximetriștii voluntari” a motivat că și-ar fi adus ”socrul”… o fi fost mormon la câți ”socri” a transportat;

  • ”ADĂLMAȘUL”: o persoană care avea însemne ale companiei RMGC pe haine a fost surprinsă făcând ”cinste” unor votanți, după vot, peste drum de secție, în Albac, dar și în alte localități;

  • URNA MOBILĂ. Solicitări dubioase pentru urna mobilă cu recorduri la Cricău (33 de solicitări) și Vadu Moților (29 de solicitări). La Cricău, adeverințele medicale erau completate, semnate și parafate de același medic, în zile de 8 și 9 decembrie (sâmbăta și duminica). Mai mult, cererile de solicitare de urnă mobilă sunt completate cu același scris de mână (vezi facsimil – urmărește/compară literele ”R” și ”A”, cifrele ”1” și ”2”, modul în care scrie ”CRICĂU”, faptul că peste tot litera ”I” în scrierea cu litere mari apare ”i”, grafia semnăturilor etc. – habar nu aveam când o să-mi prindă bine orele de grafologie de la cursul de ”Criminalistică”). Cazul va fi semnalat Colegiului Medicilor (pentru adeverințele medicale) și Poliției (pentru fals în acte, pentru cereri);

  • Anecdotic: în Baia de Arieș, membrii comisiei care s-au deplasat cu urna mobilă au avut surpriza să nu-i găsească pe doi solicitanți acasă (!); într-un alt caz au aflat că solicitantul ar fi votat deja la secție (!);
  • CINE DECIDE. Localnici din Roșia Montană care se opun proiectului minier al RMGC le-au semnalat observatorilor faptul că au recunoscut persoane care au venit și au votat deși nu mai locuiesc în Roșia Montană (ci la Alba Iulia sau chiar lângă Brad), dar și-au păstrat buletinul de Roșia. La fel cum au votat și sute de localnici care au ante-contracte de vânzare-cumpărare a proprietăților, urmând să plece din Roșia Montană în cazul în care proiectul s-ar realiza, fără a mai suporta, la modul direct riscurile proiectului (teoretic, oficial, nu e nimic ilegal, dar, practic, moral, dreptul lor de vot nu e cu nimic mai mare decât al oricăror altor cetățeni din Alba Iulia sau România care NU au fost consultați);
  • AFIȘAJ. Inutil a mai spune că în jurul secțiilor de vot, la 10, 20, 30 de metri era plin de afișe propagandistice care îndemnau cetățenii să voteze ”DA”; la secția 1R Abrud, un astfel de afiș se vedea, la nici 10 metri, prin geamul secției de votare; cu chiu cu vai, scrâșnind din dinți, la solicitarea observatorilor CRC, unii președinți de comisie au dispus îndepărtarea spam-ului din apropierea secțiilor de vot.

Citiți, priviți imaginile, comparați. Luați în calcul și modul în care s-a luat decizia privind referendumul, timpul extrem de scurt în care era imposibil să se organizeze dezbateri publice reale pe marginea întrebării, întrebarea dublă (atât despre minerit, cât și despre exploatarea de la Roșia Montană, care ar fi necesitat două răspunsuri, unul general, legat de minerit, al doilea despre exploatarea de la Roșia Montană), termenele aberante impuse pentru a obține acreditarea ca observatori sau ca jurnaliști (adăugând episodul în care mi-a fost respinsă solicitare de acreditare ca jurnalist independent – detalii aici); ”informarea” cu plasa (fotografii aici) înaintea referendumului. Și toate cele de mai sus (care reprezintă doar o parte sumarizată a sutelor de sesizări făcute de observatorii CRC).

Priviți rezultatul final: prezență la vot – 43,2%, insuficientă pentru a valida referendumul. Care ar fi fost, însă, prezența reală dacă toate cele sesizate de observatorii CRC nu s-ar fi întâmplat? Care ar fi fost prezența la vot fără suprapunerea cu alegerile parlamentare (pentru a nu mai vorbi de ”soluția” secțiilor separate în aceeași cameră)? Care ar fi fost prezența la vot fără ”recordurile” dubioase din secțiile fără monitorizare (cu 86% sau chiar 93% prezență!)?

Dintre cei care au votat, 62,45%au pus ștampila pe DA, iar 35,9%pe NU. Ca număr, diferența dintre numărul de voturi DA (19.556) și numărul de voturi NU (11.242), este de 8.314. Raportat la cele 148 de secții, vine o medie de 56 de voturi/secție. În Avram Iancu, într-o singură secție, sunt cel puțin 300 de voturi sub semnul întrebării (atât în privința prezenței, cât și a sensului votării). Asta doar comparând o secție monitorizată de observatorii CRC cu una nemonitorizată. În aceeași comună. În jur de vreo 200 sunt ”contribuția” părintelui din Bistra. 33 de voturi de la Cricău în urna mobilă sunt ”pe-o mână”. Câte 2-3 mașini, în jurul fiecărei secții, făcând câte 2-3 drumuri pe oră, cu una, două sau mai multe persoane (mașina de transport nu aștepta ca omul să voteze, ci pleca din nou ”în cursă”, preluându-i pe cei care votaseră la întoarcere). Se adună deja câteva zeci de votanți pe fiecare secție, care, aplicat celor 148 de secții, depășesc diferența finală înregistrată între DA și NU.

Numărul celor îndrumați/influențați, chiar în secțiile de votare de la parlamentare să treacă să voteze și la referendum este imposibil de estimat (deși, cel mai probabil, dintre aceștia au fost numeroși cetățeni care au votat NU). De estimat îmi permit însă să estimez (ca o opinie personală formată din tot ceea ce am văzut și aflat la fața locului) că, fără suprapunerea cu parlamentarele, fără ”taximetrie”, fără toate celelalte metode de convingere, o prezență la vot de 20% ar fi fost mare (cu număr de voturi relativ egal între ”DA” și ”NU”). Că procentul absolut de susținere a proiectului cu cianuri de la Roșia Montană de 26,97%  (oricum, derizoriu) ar fi coborât, în mod real, sub 10% (mai ales dacă ar fi fost o singură întrebare, nu două în una singură).

Concluzii:

  • Toate cele de mai sus explică de ce, după încheierea referendumului și în zilele următoare, propaganda RMGC, cu complicitatea largă a mass-media, nu a prezentat datele reale, ci un mesaj scos dintr-un sondaj de opinie aberant al CCSB, care anunța un ”rezultat” de 74% voturi DA la referendum (!);
  • În condițiile unor campanii publicitar-mediatice (în ultimii ani) fără precedent, RMGC a creat iluzia pentru mulți români (chiar și printre cei care se opun proiectului lor), că ar avea o susținere populară masivă în zonă; motiv pentru care continuă manipularea bazându-se pe același lucru: faptul că românilor le vine greu să creadă că locuitorii Apusenilor s-au lăsat într-o măsură extrem de mică manipulați/influențați de propaganda lor; cu complicitatea iresponsabilă a mass-media (detalii pe larg aici) încearcă să mențină în continuare această iluzie;
  • Chiar și în fața evidentelor vicieri și manipulări (vedeți tot ce am prezentat/scris mai sus și în ultima săptămână), de la fața locului (și nu din birouri cu ceaiuri calde), românilor le vine greu să credă că moții și mocanii Apusenilor nu s-au lăsat cumpărați pe doi lei și/sau trași pe sfoară; la fel cum le vine greu să creadă tupeul și nesimțirea cu care RMGC și complicii lor continuă să vorbească de ”susțineri masive” cu ”peste 70%” din partea localnicilor;
  • În campania referendumului (deciziile și comportamentul autorităților județene) și în ziua votului am trăit și am văzut, pe viu, cum arată un stat fără autoritate. Cu polițiști și jandarmi întorcând spatele mizeriilor care se întâmplau sub ochii lor; cu primari subordonați intereselor unei companii private, împotriva intereselor propriilor cetățeni (în top cu primarii din Câmpeni, Abrud, Zlatna), cu reprezentanți ai unei companii private care dau dispoziții unor reprezentanți ai autorităților (de la primari și polițiști până la președinții și membrii comisiilor), iar aceștia se execută!;
  • Am văzut însă și atitudinea demnă a unor moți și mocani care, pur și simplu, le dădeau peste nas celor care ”îi trăgeau de mânecuță” să meargă să voteze la referendum (au fost cuvinte și fraze memorabile puse deoparte, în jurnalul meu intim). Bonus: cei care s-au dus la vot doar pentru a le transmite, chiar pe buletinele de vot, mesaje extrem de explicite celor care au organizat toată mascarada (un astfel de exemplu, în ultima fotografie);
  • Și am mai văzut un grup de tineri care și-au sacrificat zilele libere, s-au pus pe drumuri din cele mai îndepărtate colțuri ale țării, au făcut chete pentru banii de benzină, pentru a observa voluntar cum se desfășoară referendumul. Înfruntând zăpada și drumurile închise. Pentru că le pasă de ce se întâmplă cu țara asta. Un grup de observatori fără de care, toată această mascaradă ar fi fost imposibil de demascat. Făcând ceea ce ar fi trebuit să facă jurnaliștii și presa. Ceea ce ar fi trebuit să facă autoritățile statului. Ceea ce ar fi trebuit să facă observatorii unor ONG-uri cu pretenții democratice și de reprezentativitate care au închis ochii nu doar la referendumul din Apuseni, ci care au închis și își țin închiși ochii de ani buni la toate mizeriile care s-au întâmplat și se întâmplă la ”minunatele” noastre alegeri, bucuroși că, la sfârșitul zilei încasează un onorariu din care își cumpără câteva pâini. Aceasta este o ultimă lecție pe care România o are de învățat de la referendumul din Apuseni: că primul lucru pentru a opri hoția în țara asta este să le dai peste mână celor care și-o bagă la tine în buzunar. Apoi să-i iei de guler și să-i arăți tuturor. Într-un final, să-i dai și pe mâna Poliției și procurorilor.

 

BONUS: Aici puteți citi mărturia unui observator CRC dintr-o secție de votare la referendum, din Abdrud

voxpublica.realitatea.net/dimensiunea-uriasa-a-minciunii-cu-sustinerea-publica-a-proiectului-de-la-rosia-montana-cat-de-mare-e-esecul-pentru-propaganda-rmgc-si-cum-continua-minciunile


5 Ianuarie 2013, Cornel Vîlcu:

“S-a depăşit orice limită.” “S-a întâmplat inimaginabilul.” “Cam cât de tâmpiţi ne cred autorităţile/ guvernanţii?” Afirmaţii şi întrebări pe care fiecare dintre noi le-a făcut/ şi le-a pus de cel puţin câteva ori, în 2012. Un an care a dus România mult dincolo de obişnuita prostie şi nesimţire a celor care ne conduc – a dus-o în isterie, nebunie, absurd.

Cum a fost posibil aşa ceva? Răspunsul, cred eu, nu e foarte complex – el ar putea fi redus la trei factori principali: 1) izolarea politicienilor într-un joc ‘între ei’, în despărţire totală de orice agendă/ problemă reală a cetăţenilor; 2) transformarea presei, din mijloc de investigare alternativă şi corectă informare asupra faptelor, în agent de propagandă fie al partidelor şi alianţelor politice, fie al clienţilor corporatişti; 3) învrăjbirea fără precedent a populaţiei, făcută să creadă, pentru o vreme cel puţin, în faptul că o tabără politică reprezenta binele, alta răul.

Or, astăzi nu mai încape nici o îndoială că ambele părţi erau rele, într-atât de catastrofice încât mulţi oameni lucizi pur şi simplu n-au mai putut alege/ vota, îngroşând procentul, oricum atât de periculos, al nepăsătorilor, apaticilor, descurajaţilor.

Fără glumă, pentru noi 2012 a marcat, în oarecare măsură, sfârşitul lumii. Al bunelor intenţii şi corectitudinii, apoi al decenţei, apoi al normalităţii. Şi vă rog să mă credeţi că nu scriu cuvintele acestea cu deznădejde. Dimpotrivă, am optimismul paradoxal al celui ajuns la fundul prăpastiei.

Vă supun, aşadar, atenţiei, o ultimă enormitate a anului care tocmai a trecut.

Pe 9 decembrie, Consiliul Judeţean Alba a organizat ceea ce trebuia să fie cea mai ruşinoasă acţiune de lobby din bani publici, pentru o corporaţie privată, din istoria post-’89 a României. Un aşa-zis ‘referendum’ în 35 de localităţi cu autorităţi locale demult corupte de către Roşia Montana Gold Corporation ar fi trebuit să confirme (măcar local, din moment ce opoziţia la nivel naţional era formidabilă) voinţa oamenilor de a se reîncepe mineritul în Apuseni – cu accent, fireşte, pe proiectul RMGC.

Rezultatele acestei ‘consultări’ au fost departe de aşteptările organizatorilor. Nu s-a întrunit cvorumul, ceea ce a dus, juridic vorbind, la invalidarea referendumului. Cu toată ambiguitatea şi perversitatea întrebării de pe buletinele de vot, cu toată mita ‘electorală’ oferită de companie, cu toate presiunile exercitate de “aleşii” locali, cu toate fraudele, Gold Corporation a înregistrat o înfrângere usturătoare. Au fost prezenţi la urne doar 43% dintre cetăţenii cu drept de vot, iar voturile pentru redemararea mineritului au atins de-abia 63 de procente. Asta în condiţiile în care propaganda RMGC vorbea la un moment dat de 81% susţinere la nivelui întregii Românii.

Civic vorbind, ceea ce s-a întâmplat pe 9 decembrie reprezintă, poate, cel mai pozitiv semnal din întreaga realitate românească a anului 2012.

Foarte pe scurt spunând lucrurile: moţii nu s-au lăsat păcăliţi. Cea mai amplă campanie de dezinformare/ manipulare pe care a văzut-o vreodată această ţară s-a încheiat cu un răsunător eşec.

Dar de la simplul adevăr la ceea ce ştie populaţia românească e o distanţă importantă. Fiindcă singura soluţie a companiei, ca şi a tuturor celor cumpăraţi de ea, a fost, după un moment de şoc şi stupoare, să continue minciuna şi să preseze şi mai tare asupra politicienilor. De altfel, încă de la închiderea urnelor, mass-media româneascămainstream a dat rezultate (provenite din sondaje) false, afirmând că votul pozitiv a fost undeva în zona de 75% şi trecând sub tăcere nerealizarea cvorumului – deşi aceasta din urmă se putea constata fără probleme în chiar momentul respectiv şi era perfect cunoscută atât de autorităţi, cât şi de către RMGC. În zilele următoare, minciuna a continuat, şi doar datorită unor canale alternative – mai cu seamă web-site-uri, bloguri, reţele sociale – oamenii au putut afla care fusese situaţia reală.

Însă trebuie să recunoaştem că n-a fost nimic surprinzător în comportamenul obedient-cu-corporaţia şi mincinos-cu-spectatorii/ cititorii al televiziunilor şi ziarelor româneşti, care se hrănesc de ani de zile cu sume astronomice pentru publicitatea Gold-ului şi care cenzurează, de tot atâta timp, orice ştire despre multiplele motive de a stopa proiectul şi despre uriaşa opoziţie populară cu care, mai ales după căderea de popularitate a principalului ei lobby-ist, Traian Băsescu, se confruntă compania.

Nu. Surpriza a venit din altă parte.

Pentru toate ‘autorităţile’ româneşti de la nivel naţional sau local, ziua de 27 decembrie a fost, dacă nu chiar o sărbătoare legală, o zi lejeră în care oamenii, istoviţi de Crăciun, începeau să se dezmeticească şi să pregătească Revelionul.

Nu însă şi în Alba. Acolo, probabil din pur spirit cetăţenesc, aceiaşi 35 de primari de la care, cică, pornise ideea referendumului s-au întâlnit, în şedinţa Consiliului Judeţean, nu doar cu membrii acestui organism, ci şi cu parlamentarii ‘locali’. Primarii au prezentat un Memoriu, pe care consilierii ‘şi l-au asumat’, iar reprezentanţii judeţului în Senat şi Camera Deputaţilor au luat, pe rând, cuvântul ‘făcând frumos’ şi promiţând că vor cere în Legislativul României re-pornirea în Apuseni a mineritului, şi în primul rând a proiectului de la Roşia Montana.

Cu alte cuvinte, la comanda Gold-ului, toţi reprezentanţii autorităţilor ‘de Alba’, de la toate nivelurile, nu doar că au continuat să invoce rezultatele unui scrutin juridic invalidat, dar au şi inventat/ semnat o logică potrivit căreia, în realitate, acest plebiscit ar fi demonstrat SUSŢINEREA MASIVĂ a comunităţilor locale pentru Proiectul RMGC.

Nu doar o ilegalitate. Nu doar o minciună grosolană. Ci şi, dacă mai contează, o prostie (de asta am pus subtitlul ‘semne proaste’, nu ‘semne rele’) de o gravitate rar întâlnită, chiar şi în România. În ultimă instanţă, avem de-a face, pur şi simplu, cu afişarea (de un tupeu inadmisibil) a credinţei/ convingerii politicienilor că noi, cetăţenii, suntem proşti.

În data de 27 decembrie 2012, politicienii de Alba ne-au scuipat în faţă – pe mine, pe dumneata, pe dumneata, pe orice om cu o brumă de inteligenţă şi bun simţ din România.

Iată câteva fragmente referitoare la cvorum şi rezultatele votului, ca să înţelegeţi despre ce e vorba:

“Numărul real al votanţilor a fost cu circa 25% mai mic decât numărul de votanţi înscrişi pe listele electorale. Având în vedere faptul că oamenii duc lipsă de locuri de muncă în zonă, mulţi dintre ei au plecat în străinătate sau în alte localităţi din ţară, în căutarea unui trai mai bun /…/. Viscolul şi ninsoarea abundentă au îngreunat mult şi au influenţat semnificativ procesul electoral. /…/ Aceşti doi factori însumaţi fac ca participarea reală la referendum să depăşească 85% din totalul alegătorilor care locuiesc efectiv în zonele respective şi care în ziua votului nu au rămas înzăpeziţi. /…/ Estimăm că, în condiţii normale, participarea la referendum putea uşor ajunge la circa 60%, iar voturile cu DA ar fi reprezentat peste 70%.”

Vă credeţi ochilor?

Aveţi nevoie de o recapitulare? Prezenţa oficială la vot: 43%. Voturi în favoarea reînceperii mineritului (fără nici o menţiune, în întrebare, despre cianură): 63%. Decizia oficială, cu valoare juridică, a Biroului Electoral Judeţean Alba: INVALIDARE. Procentele invocate în memoriul asumat de politicienii ‘de la vârful’ judeţului: 85 la sută prezenţă; 70 la sută voturi pentru minerit.

Aceasta, dragi prieteni, nu e o glumă. Nu e vreo farsă sinistră pe care s-o fi inventat ca să vă testăm rezistenţa. Nu e nici măcar tipica dezinformare de presă ‘obedientă’. Nu. Este un act oficial al Consiliului Judeţean, adresat Preşedintelui României, Parlamentului şi Guvernului Ponta.

Puteţi citi, dacă aveţi nervii necesari, ceva mai jos tot memoriul. Eu, unul, aş putea comenta şi contraargumenta la fiecare din minciunile, exagerările sau simplele inepţii care îl compun de la un capăt la celălalt… şi poate că, într-o zi, mă voi calma îndeajuns ca să reiau dialogul cu cei pe care, personal, nu-i pot numi decât proştii-tupeişti-neruşinaţi-de-Alba. Deocamdată, însă, reacţia mea se reduce la atât:

Vă rog să daţi de veste. Să citiţi cu ochii proprii, să judecaţi cu mintea proprie şi să le spuneţi şi altora – fiindcă dincolo de subiectivismul meu (al unui om ajuns la capătul capătului răbdării), ceea ce contează e să fi văzut, înţeles, cântărit argumentele ambelor tabere şi să vă faceţi o părere. De luni de zile, ceea ce vi se arată, vi se comunică, vi se explică e doar versiunea promovată de Gold Corporation. E absolut necesar să existe o a doua sursă, tocmai fiindcă – sunt convins – nu vă veţi opri la ea, ci veţi căuta mai departe cu onestitatea omului care vrea, mai întâi, să îşi clarifice/ nuanţeze înţelegerea adevărului, şi apoi să facă, sau măcar să ajute ceea ce el crede că e binele.

Roşia Montana e, ‘în mic’, o oglindă a ‘marii’ Românii. Indiferent de direcţia în care o să vrem să o luăm, important este ca decizia să fie a noastră, a cetăţenilor.

Despre Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
Acest articol a fost publicat în Green, Manipulari, diversiuni și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s