Inainte de 89 se extrageau 15-20t aur/an, in 2000 BN refuza sa mai cumpere aur-minele dau faliment, apar 8 licente straine furind hartile geologice romane – 6.000 de t de aur,adică 250 de miliarde de euro! Salvati Rosia Montana, Opriti Legea minelor.

Români, treziti-va! Intr-o lume bezmetică, aurul este valoarea suprema! Jos labele de pe aurul României! Chiar nu ne pasa si îi lasam pe guvernantii tradatori sa faca ce vor ?

Din 2005, România nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zăcămintele sunt epuizate. Totuşi, opt firme străine au primit licenţe de exploatare în zonele “epuizate”, care s-au dovedit a fi foarte bogate: conţin aur în valoare de 54 de miliarde de euro. Explicaţia: “Au avut hărţile geologice ale statului român”, ne-a spus dr. ing. Florea Neagu

Zăcămintele de aur din România, majoritatea situate în “patrulaterul aurului” – adică perimetrul Baia de Criş, Săcărâmb, Zlatna şi Baia de Arieş, din Munţii Apuseni – dar şi în Maramureş, sunt exploatate, cu eficienţă, de foarte mult timp.  “Pe timpul lui Ceauşescu se scoteau între 14 şi 20 de tone de aur pe an. Dar, după 1990, extracţia a scăzut dramatic, iar în 2005, minele au fost sigilate. Oficial s-a spus că sunt epuizate”,  a afirmat dr. ing. Florea Neagu, fost director al Institutului de Proiectări Miniere, omul care a proiectat şi realizat mine de aur în “patrulaterul aurului”.

Un eveniment interesant s-a petrecut în anul 2000, când Banca Naţională a refuzat să mai cumpere aur de la minele româneşti pe motiv că nu poate avea o rezervă mai mare de metal preţios decât 15% din tot ce înseamnă rezervă valutară. Cum aceste mine nu aveau voie să vândă metalul extras decât Băncii Naţionale, au dat, cum era de aşteptat, faliment. Dacă vechile firme româneşti care se ocupau de metalul preţios au dispărut, în locul lor au venit, în mod ciudat, opt companii străine care au cerut în concesiune parcele pentru prospecţiunea şi exploatarea zăcămintelor de aur, tocmai de unde acestea ”se terminaseră”.

250 de tone, doar la Roşia Montană

Potrivit declaraţiilor făcute pentru DailyBusiness. ro de reprezentanţii firmei Gabriel Resources, la Roşia Montană s-a găsit un zăcământ de aur în valoare de 11 miliarde de dolari, adică de aproximativ 250 de tone de metal preţios. De asemenea, firma Carpatian Gold a găsit la mina Barza, în Munţii Zarandului, închisă pentru că “nu mai era rentabilă”, un zăcământ de aur în valoare de 12 miliarde de dolari! Recent, Ştefan Marincea, preşedintele Institutului Geologic Român, a declarat că în ţara noastră mai sunt zăcăminte în valoare de cel puţin 54 de miliarde de dolari. Interesant este şi faptul că toate firmele străine au mers la “punct ochit – punct lovit”, adică au obţinut licenţe de prospecţiuni şi exploatare exact pe zonele cele mai bogate … Cum?

 «Încă este mult aur în subteran»

Firmele străine nu au descoperit nimic, datele aparţin şcolii de geologie din România. Am fost directorul Institutului de Proiectări Miniere şi am realizat mine de aur în Apuseni. Scoteam şi producţii de 40 de kilograme de aur pe tonă de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot să spun că încă este mult aur în subteran, dar nu ştiu de ce nu le exploatează direct statul. Pe vremea mea, informaţiile aveau caracter secret, dar acum le are toată lumea. Firmele străine «au găsit» metale preţioase în România consultând hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu. Acum, statul, prin reprezentanţii săi, a ştiut perfect ce dă în concesie”, ne-a spus dr. ing. Neagu.

Prima hartă a «bogăţiilor» româneşti datează din 1925

În 1925, în România s-a realizat o bază solidă de date privind toate zăcămintele naţionale. Şcoala românească de prospecţiuni geologice a crescut constant. Zăcămintele din ţară au fost cercetate permanent de mai multe organisme de specialişti şi înregistrate pe “profile”, adică secţiuni desenate ale ariilor prospectate geologic. În 1968, toate aceste date au fost înregistrate şi într-un calculator adus de la americani şi instalat într-unul din sediile Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje “Geofizica”, în strada Biserica Amzei din Bucureşti. În 1971, cei de la prospecţiuni au mai cumpărat un calculator, Texas Instruments, pentru stocarea datelor. A fost instalat în alt sediu, în strada Coralilor din Capitală, unde se găseau şi profile geologice realizate în toată ţara. Pe baza acestor informaţii, Ceauşescu făcuse un plan de extracţie până în anul 2050. După 1990, în imobilul din Coralilor s-au lucrat primele numere ale ziarului Adevărul.

Ulterior, imobilul a fost cumpărat de omul de afaceri Ovidiu Tender, care desfăşoară activităţi în domeniul prospecţiunilor geologice etc. În fine, în 1992 a izbucnit un scandal în sediul din Coralilor: dispăruseră toate profilele geologice. Una dintre persoanele care au lucrat în institut ne-a spus că preţul vânzării documentaţiei secrete a fost de 10.000 de dolari…

Privatizarea rezervelor este ţinută «la secret»

Am cerut Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) detalii despre licenţele primite de firmele străine pentru exploatarea aurului pe teritoriul României. Răspuns:

“Informaţiile solicitate nu se încadrează în categoria informaţiilor de interes public. (…) Sunt documentaţii care fac parte din categoria informaţiilor clasificate”.

Iată ce scrie în Constituţia României, art. 136: “Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. Iată ce spune Legea 544/2001: “Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României”.

Datorie externă, 92,1 miliarde €

În decembrie 1989, România nu mai avea nici o datorie externă. De atunci, lucrurile s-au schimbat. Conform datelor Băncii Naţionale, publicate cu patru luni în urmă, ţara noastră a acumulat, în ultimii 20 de ani, o datorie externă de 92,1 miliarde de euro.

Record pentru preţul aurului

Aurul a înregistrat un maxim istoric de 1.505,4 dolari pe uncie (n.r.-unitate de măsură egală cu 35 de grame) miercuri, fiind tranzacţionat la 1.502,96 dolari, faţă de 1.493,9 cu cât fusese vândut marţi. Economiştii apreciază că preţul aurului a crescut cu 5% în aprilie, iar trendul ar putea continua, metalele preţioase fiind considerate un plasament ferit de riscuri.

Dezvăluiri Libertatea, 22 Aprilie 2011

Secretele zăcămintelor de aur, vândute pe 10.000 de dolari

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/dezvaluiri-libertatea-secretele-zacamintelor-de-aur-vandute-pe-10-000-de-dolari-332016.html

Profesorul Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucureşti, unul dintre cei mai cunoscuţi geologi români specializaţi pe zăcăminte de aur

Un studiu recent asupra exploatării zăcămintelor de aur din România arată că suntem în elita mondială a metalelor preţioase. „Ocupăm locul cinci în lume la extracţie, în decursul istoriei”, ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucureşti, autorul cercetării. Cu toate acestea, România mai are 6.000 de tone de aur în zăcăminte. Cât înseamnă asta? Dacă ne raportăm la cursul BNR de vinerea trecută, când un gram de aur a fost 180 de lei, valoarea totală a zăcămintelor este de aproximativ 250 de miliarde de euro! Şi aceasta în condiţiile în care poporul român se luptă cu sărăcia şi cu nesiguranţa locurilor de muncă.

Mineritul aurului pe teritoriul României este o tradiţie multimilenară. Cele mai vechi podoabe de aur găsite la noi au fost descoperite la Moigrad, judeţul Sălaj şi aparţin epocii pietrei, adică au o vechime de 6.000 de ani. Încă de atunci, strămoşii noştri cunoşteau metalurgia aurului.

Suntem pe locul cinci în lume

„Din străvechime până acum, din Carpaţii României s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care ne plasează pe locul cinci în lume, după Africa de Sud, Canada, Statele Unite şi Australia. După cum se vede în grafice, cea mai mare parte a fost folosită de altcineva decât poporul român. Vestea bună este însă că mai avem, în sediment, de trei ori cât s-a exploatat până acum, adică vreo 6.000 de tone. Rămâne de văzut cum vor fi folosite. Deocamdată, pe noi, pe specialişti, nu ne întreabă nimeni nimic”,

ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu, unul dintre cei mai cunoscuţi geologi români specializaţi pe zăcăminte de aur.

«Ţara noastră primeşte prea puţin pentru zăcămintele pe care le concesionează»

Conform Legii minelor, modificată în 2009, România primeşte din partea companiilor care exploatează bunurile subterane o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage . Adică, dacă se câştigă 100 de milioane de euro din extracţia aurului, statul încasează 4 milioane, iar restul merge la firma care exploatează mina.

„Eu cred că aceste redevenţe sunt în defavoarea ţării noastre, care primeşte prea puţin pentru zăcămintele pe care le concesionează. Sigur că investitorul trebuie să câştige, dar o afacere trebuie să fie reciproc avantajoasă, adică trebuie să câştige şi România, sau România în primul rând, pentru că este proprietarul”,  ne-a spus prof. Gheorghe Popescu.
De menţionat este faptul că în Africa de Sud redevenţa pentru aur este de 20%.
Exclusiv
Avem 6.000 de tone de aur, adică 250 de miliarde de euro!
Sorin Golea 14 Noiembrie 2011,
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/Avem-6-000-de-tone-de-aur-adica-250-de-miliarde-de-euro-364785.html

Publicat în Globalism NeoLiberal, Mafia, Nationalism Verde | Etichetat , , , , , , , , | 1 comentariu

Ioan Roşca 22.09.2010: Scrisoare deschisa catre Doina Cornea

Stimată doamnă, ……..Au trecut douăzeci de ani de cînd încercările noastre de a stimula schimbarea reală a regimului din România au interferat. E un moment potrivit pentru a privi înapoi cu nostalgie, mînie, mîndrie, regret sau lehamite – în funcţie de cum vedem fiecare fenomenul şi modul în care am participat. Nu e cazul să compromitem ocazia unui bilanţ lucid cu festivisme comemorative.
Ne-am amăgit suficient cu iluzii (speranţe), ne-am protejat uneori motivarea prin eludarea crudei realităţi. Am pierdut. Cei ce vor veni ar trebui să poată înţelege de ce. Nu numai urmărind acţiunile contrarevoluţionare ale restauraţiei fesenicomuniste. Un război se decide în funcţie de prestaţia ambelor părţi.
Vă propun să privim împreună şi greşelile taberei noastre, mergînd pe firul acţiunilor care ne-au adus în contact. ( piatauniversitatii.com/news/editoriale-2010-9 )
Înainte de 1989 am avut atitudini foarte diferite, chiar dacă nutream aceleaşi simpatii şi năzuinţe. Dumneavoastră aţi făcut la un moment dat saltul de la nemulţumire la curaj, de la acceptare la rezistenţă şi sacrificiu.
În timp ce eu am rămas pănă la capăt (22 decembrie) în tagma anticomuniştilor laşi, împotmoliţi în revoltă sterilă/abstractă, autojustificaţi cu evaziuni intelectuale şi nonconformism ieftin.
Poate de aceea am avut o ruşine mai mare de depăşit/spăşit după 22 decembrie, o demnitate mai bolnavă de recuperat, o mai mare sete de implicare curăţitoare, postură explicată mai bine la (piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/biograf.htm ).
Poate de aceea dvs. v-aţi simţit liberă mai repede decît mine (eraţi deja, eu nu) şi aţi fost uşor de manipulat de liderii FSN, comiţînd pe 26 decembrie eroarea gravă de a condamna pe cei ce voiau să iasă în stradă, pentru a combate „emanaţia” echipei Iliescu.
În timp ce eu, după ce mi-am dat demisia din FSN Neamţ, la 22 decembrie 1989, denunţînd farsa alierii revoluţionarilor cu securitatea, sosisem la Bucureşti pentru a instiga intelectualii la rezistenţă faţă de deturnarea FSN. Nu avem încă motive să mă simt liber.
Timp de o lună, am fost destul de singur ca provocator anti-FSN, dar după transformarea Frontului în partid stat (capitalizînd electoral o revoltă pe care nu o condusese, luînd măsuri de restauraţie, monopolizînd administraţia şi CPUN-ul, împiedicînd lustraţia , intimidînd şi satelizînd opoziţia democratică şi manipulînd populaţia) tot mai mulţi intelectuali s-au trezit din beţia decembristă şi au început să critice Contrarevoluţia FSN.
Puţini însă au făcut pasul către o rezistenţă coerentă şi activă – ca dvs. – după ce v-aţi retras din CFSN. Am admirat luările dvs. de poziţie, care amestecau într-un mod aparte blîndeţea, bunătatea, toleranţa – cu adevărul, combativitatea, fermitatea. V-am urmărit la mitinguri şi în presă, pledînd pentru o formulă de reformă emancipatoare: umanism/ corectitudine/ solidaritate/ demnitate/ intransigenţă morală.
Probabil că dvs. nu mi-aţi sesizat pe atunci intervenţiile, care aveau o altă orientare: instigarea la rezistenţă barbătească, la optimizarea strategiei de înfruntare frontală a celor rămaşi la putere.
Perspectivele diferite ne-au condus la atitudini diferite faţă de „alegeri”: eu denunţîndu-le de pe 4 Mai 1990, (piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/contrarev_7.htm) pentru că nu respectau lustraţia (punctul 8) şi se bazau pe intimidare, sabotare şi înşlăciune, dvs. tratîndu-le ca pe un fapt împlinit – rău (nociv) dar din păcate, legitim.
Avusesem totuşi bucuria să sesizez rezonaţe importante între noi, cu ocazia congresului ANPT de la Timişoara (28-29 aprilie 1990) cînd dvs. (alături de alţii, cum ar fi Nica Leon) aţi fost printre cei mai fermi susţinători ai liniei anticomuniste nete şi printre puţinii semnatari ai contestării lui Ion Iliescu în baza punctului 8, propuse de mine şi redactate împreună cu domnul Cerveni (Vă remintesc că liderii Societăţii Timişoara, adepţii liniei „temperate”, au propus atunci o altă contestare, pentru greşeli comise de Iliescu după 22 decembrie, care nu menţiona punctul 8 -nu folosea semnăturile strînse din ţară-, un compromis care a primit zece mii de semnături în Piaţa Operei şi a fost apoi depus la comisia electorală centrală).
Mi-am dat seama atunci că dvs. nu faceţi parte din gruparea „civică” focalizată la GDS, pentru că promovaţi calea justă a susţinerii partidelor de opoziţie şi nu ideea nocivă a concurării lor pe „liste de independenţi” (Înainte de a mă retrage din „alegeri”, denunţîndu-le, eu îndemnasem membrii asociatiei Dialog Piatra Neamt să candideze, chiar ca independenţi, pe listele partidelor democratice, pentru a le sprijini lupta inegală cu Frontul).
Aşadar, aveam tot mai multe semne că dvs. reprezentaţi „dizidenţa” anticomunistă reală, transformată firesc în rezistenţă anti-fesenistă. De aceea, după 13-15 iunie, auzind că vă întoarceţi de la Innsbruck (unde aţi pus punctul pe i în Consiliul Europei, atrăgîndu-vă ura cumplită a fesenicomuniştilor) v-am aşteptat la aeroport. Voiam să vă atrag atenţia asupra unei erori, pe care aţi comis-o în evaluarea evenimentelor de la Bucureşti.
Aţi reproşat puterii FSN-iste că a apelat la forţele paramilitare minereşti, în loc să rezolve criza cu ajutorul forţelor de ordine. Era – după parerea mea – o gafă fatală (şi azi consider răspîndirea ei ca un factor important în înfrîngerea noastră).
Cum să admiţi FSN-ului lui Iliescu şi Roman (ajuns la putere impotriva punctului 8, prin inşelăciune şi teroare electorală), legitimitate în zdrobirea revoluţionarilor din decembrie – care-l contestau justificat -, folosind instrumentele represive ne-epurate ale regimului comunist?
Ca să vă explic consecinţele nefaste ale acestei concedări de legitimitate (printre altele, expunerea la represalii „legale” a unor contestatari ca mine) v-am întîmpinat la aeroport.
Reacţia dvs. în faţa intervenţiei intempestive a unui om practic necunoscut m-a surprins şi convins că sînteţi de o iremediabilă candoare. Aţi venit de la aeroport cu mine ( acasă la mama mea) pentru a continua pînă în noapte această discuţie.
Am făcut împreună sinteza situaţiei dezastruoase. Ne-am pus de acord privind necesitatea purificării, radicalizării şi unificării opoziţiei anticomuniste. Au urmat mai multe întîlniri, la care au participat şi alţii care ne împărtăşeau obiectivele, dedicate căutării căilor de a forţa coagularea unei forţe de opoziţie coerente.
M-aţi convins să renunţ la plecare (după ce mi-aţi mijlocit contactul cu consulatul francez, unde am încercat să obţin azil politic – ca recunoştere a ilegitimităţii regimului). Am participat împreună la mese rotunde pe tema unificării opoziţiei – politice şi civice (de exemplu la GDS, cu domnii Coposu şi apoi Cîmpeanu).
Devenea evident că, în ciuda loviturii date de Contrarevoluţie, care transformase opoziţia „constructivă” (colaboraţionistă) într-un alibi democratic al puterii represive, în afară de Corneliu Coposu, liderii partidelor de la Bucureşti (înţesate de incompetenţi, veleitari şi agenţi ai puterii) nu vor să se unească, iar intelectualii se feresc în continuare… de politică.
Împreună am copt planul de bătaie care avea să forţeze ieşirea din impas: să provocăm unirea opoziţiei de jos în sus, întîi la nivelul fiecărui judeţ (unde deosebirile doctrinare nu existau, ci doar vanităţi depăşite de nevoia de unitate), urcînd apoi spre centru.
Astfel s-a născut iniţiativa Forumului Democratic Antitotalitar, dezvoltare coordonată de la Cluj. Mi-am făcut şi eu datoria, fondînd Alianţa Opoziţiei din Neamţ la 30 august 1990 (redenumită apoi FDA Neamţ, pentru a se integra în mişcarea generală). După care, am condus FDA Neamţ în cîteva acţiuni expresive (cum ar fi cercetările de la Dealul Mărului), demonstrînd valoarea ideii de federare anticomunistă.
Şi a venit momentul recoltei. Pe 24-25 octombrie 1990, forumurile apărute în toată ţara au fost chemate la Cluj la un prim congres. Puţini ştiu cît vi se datorează pentru această acţiune, care ar fi putut deschide drumul spre eliberare. Cîte demersuri aţi făcut pentru ca liderii partidelor de la Bucureşti să accepte faptul împlinit: baza se unise (şi totuşi, domnul Cîmpeanu, principala coadă de topor a opoziţiei din 1990, a sabotat congresul).
Cîte scrisori aţi trimis către intelectualii pe care îi consideraţi camarazi dedicaţi răsturnării restauraţiei. Dar ei nu au venit (cu excepţia cîtorva, care s-au adugat FDAR-urilor judeţene ca „personalităţi”) . Se ocupau cu moşitul „Alianţei civice”, o nouă reacţie întîrziată (după prăbuşirea rezistenţei civile la 13 iunie) şi inadecvată (în contratimp păgubos cu coagularea rezistenţei politice).
M-aţi găzduit la dvs. acasă în timpul primului congres FDAR, ceea ce mi-a permis să observ efortul pe care l-aţi făcut la Cluj pentru a depăşi apolitismul „personalităţilor” şi dezbinarea partidelor. Am încercat şi eu să contribui la succesul congresului, luînd cuvîntul în plen şi luptînd (cu reprezenanţii UDMR- de exemplu) pentru a impune integrarea punctului 8 în platforma FDAR.
Am participat la întîlnirea din ultima seară (avînd ocazia să-l cunosc pe Călin Nemeş, care era extrem de lucid şi critic). Am asistat amuzat şi la încercarea domnului Constantin Cojocaru de a vă explica principiile privatizării propuse de el (care au trezit interesul participanţilor , dar nu şi liderilor partidelor). Şi la miezul nopţii de 25/26 , stîrnit de dezamăgirea dvs. faţă de absenţa intelectualilor, m-am hotărît brusc să plec la Timişoara, unde avea loc „Conferinţa Internaţională privind Democraţia şi Drepturile Omului”.
Vroiam să văd ce fac „personalităţile” care monopolizau propaganda civică , în momentul în care la Cluj se încerca consolidarea reacţiei faţă de uzurparea de putere reuşită de FSN. Am fost servit. Poate că în alte împrejurări aş fi gustat pledoariile docte pentru drepturile omului sau dizertaţiile savante despre democraţie, dar în contextul acelui moment, reuniunea de la Timişoara mi s-au părut o evaziune sfidătoare.
Am încercat să intervin în secţiuni (alături de alţi „pieţari” – de la GID – sau de vorbitori ca Şteţca) pentru a provoca întoarcerea conferinţei către cruda realitate a rămînerii securicomuniştilor la cîrma ţării. În ultima zi, profitînd de emoţia stîrnită de cazul Doru Braia, am determinat participanţii să adauge în comunicatul final solidarizarea cu dvs., care vă aflaţi în acel moment într-o periculoasă izolare.
Cu ocazia conferinţei, au înaintat, în culise, demersurile pentru constituirea Alianţei Civice. Pe mine nu m-a prevenit nimeni de asta, nu m-a invitat nimeni la discuţii (m-a întrebat Ticu Dumitrescu mai tîrziu dacă să mă adauge la lista membrilor fondatori). Deşi pe toţi cei care voiau acum să facă o reţea civică naţională, îi instigasem fără succes în acest sens, din ianuarie 1990…
Poate că ajunseseră deja la concluzia că sînt un provocator (răspîndită spre membrii din Neamţ de la centrul AC). Sau nu le plăcuse modul în care l-am contrat pe Vasile Popovici, care susţinea că securiştii reversibili îşi vor face procese de conştiiţă dacă nu-i antagonizăm (pe 27 octombrie, într-o emisiune dedicată conferinţei transmisă la BBC). Sau nu corespundeam standardelor de apolitism pe care le-am sesizat şi în dialogul pe care l-am avut atunci cu domnul Emil Constantinescu.
Fapt este că am plecat de la Timişoara cu un gust amar şi oarecum prevenit de orientarea pasivă politic pe care o imprimau civismului fruntaşii formaţi la şcoala GDS-ului. Încît pe 15 noiembrie, nu m-am mirat că liderii AC fug nu numai de partide, dar şi de revoluţia reclamată de stradă (inclusiv de susţinătorii dezamăgiţi ai Frontului, aruncaţi în mizerie de terapia lui Roman).
Ceea ce m-a făcut, să-mi leg speranţele de avansul pistei FDAR. Am constituit totuşi Alianţa Civică din Neamţ, conducînd-o în paralel şi pe acelaşi drum cu FDAR Neamţ, pentru a evita divergenţa acţiunilor de opoziţie. Nu era loc în urbea mea, dominată de adversar, de civism apolitic versus politică necivică.
Am venit la Cluj la al 2-lea congres FDAR (pe 8-9 decembrie) cu speranţa că vom face pasul următor: declanşarea rezistenţei politice unitare faţă de uzurpare. Am luptat acolo pentru adoptarea unei plaforme coerente şi fără echivoc: contestarea „alegerilor”, denunţarea înşelăciunii prin care FSN şi-a atras susţinătorii pentru a-i trăda şi jefui, retragerea opoziţiei din mascarada parlamentară.
A avut loc o ciocnire puternică între delegaţii judeţeni şi liderii PNT-CD veniţi de la Bucureşti – care ne-au cerut să ne domolim programul, şi să nu-i invităm afară din parlament, unde creau aparenţele democraţiei.
Era clar că ideea Forumurilor scosese la iveală raportul anormal dintre „centru” şi baza partidelor „istorice”. E mai uşor să controlezi (cumperi, infiltrezi) cîţiva lideri de la vîrful unei formaţiuni de „opoziţie” decît să confişti (deturnezi) masa membrilor.
Absenţa democraţiei interne în partide a ieşit frapant în evidenţă: comunicatul FDAR, expresie a voinţei membrilor din ţară, care cerea retregerea din parlament a Caţavencilor anticomunişti… nu a fost luat în consideraţie.
Liderii de la Bucureşti au trecut la contraatac, văzînd că pierd controlul asupra trupelor conduse spre nicăieri, alcătuind CDR. Puţini au sesizat manevra. FDAR s-a stins, rămînîndu-ne satisfacţia că am forţat unirea partidelor de opoziţie la vîrf, numai ca să evite unirea lor de la bază (şi radicalizarea aferentă).
Dvs. aţi înţeles toate acestea cel mai bine şi totuşi aţi tăcut atunci, pentru „a nu slăbi opoziţia”. Mai credeţi azi că rufele se spală bine în familie civică? În ce mă priveşte, mă simţeam tot mai revoltat şi neputincios, văzînd cum se alege praful din fiecare încercare nedusă la capăt. M-am întors către cealaltă problemă, a implicării în lupta politică a intelectualilor.
Toţi participanţii din Piatra Neamţ la adunarea de stabilire a unei platforme pentru congresul de înfiinţare a Alianţei Civice, au votat următoarele puncte:
1. Retragerea opoziţiei democratice din parlamentul marionetă
2. Demisia guvernului Roman şi a lui Iliescu, distrugători ai Pieţei Universităţii şi ai economiei româneşti
3. Organizarea de alegeri corecte, cu respectarea punctului 8, de un guvern de tehnicieni respectabili, susţinut eventual de Alianţa Civică.
După ce am citit/propus în plen această platformă (pe 14 decembrie), domnul Octavian Paler a deplîns pătrunderea de provocatori în congres, România Liberă s-a delimitat de astfel de poziţii iresposabile, participanţii veniţi ca la cenaclu au preferat calea civismului apolitic, conducerea aleasă din aceeaşi protipendadă a decis să evite mitingurile de pe 16 decembrie, iar delegaţia AC s-a întîlnit cu Iliescu ca să-l asigure de intenţiile cultural-constructive ale AC….
Timişoara revoltată a rămas din nou singură în protest. Clujul a rămas fără sucursalele judeţene ale partidelor, recapturate de liderii CDR. Iau eu, lapidat încă o dată la Piatra Neamţ de haitele asmuţite de FSN , pe 16 decembrie 1990 (cu ocazia manifestărilor de comemorare a victimelor comunismului), am regretat că nu m-am exilat în iunie, intrînd într-o a doua grevă a foamei, pe care am oprit-o pe 22 decembrie – cînd am declarat că nu mă recunosc supus al statului condus de Ion Iliescu.
Au urmat doi ani penibili, în care a trebuit să conduc/sprijin AC şi CDR Neamţ, în ciuda faptului că intrasem în grevă civică şi depusesem dosar pentru emigrare în Canada. Nu urmărisem evenimentelul din 7-8 septembrie 1990 de la Braşov, cînd Mircea Sevaciuc a organizat întîlnirea rezistenţei anticomuniste, încercînd să umple prăpastia care se căscase între intelectuali şi muncitori.
Nu am ştiut că Marian Munteanu şi Miron Cozma şi-au dat mîna, declarîndu-se dispuşi la colaborare, în aplauzele patetice ale marilor Civici (Ana Blandiana, etc.). Nici că mai multe sindicate hotărîseră să răstoarne impostorii care distrugeau ţara, minerii fiind împinşi la înaintare. Şi nici că activişti ca Silviu Popescu asmuţiseră minerii şi ceruseră conducerii AC să se solidarizeze cu acţiunea lor.
Cu toate acestea, înţelegînd reacţia oamenilor simpli, trădaţi de FSN, în clipa în care Roman (la 19 iunie 1990) declanşase distrugerea economiei, am sperat ca minerii să reuşească să ne scape de puterea criminală, revanşîndu-se parţial pentru ce au făcut în 1990. Ruptura din 14 iunie se putea cicatriza atunci.
Ştiu bine că mulţi dintre protestatarii din 1990 s-au alăturat minerilor în septembrie 1991, încasînd gaze, lovituri şi gloanţe pentru a da jos acelaşi guvern pe care-l contestaseră bărbăteşte şi pe 13 iunie 1990.
Nu am recunoscut „alegerile” restauratoare din 20 Mai niciodată, încît să înţeleg ce vor să spună opozanţii de catifea prin „respectarea legalităţii”. De aceea m-am văzut silit să mă delimitez de poziţia conducerii AC printr-un comunicat grăitor (www.piatauniversitatii.com/ico/p1991-1992/docs/intervdr5sept.htm ).
Spre bucuria mea, dvs. aţi adoptat aproape aceeaşi poziţie, fiind singura care aţi legitimat acţiunea minerilor, într-o intervenţie curajoasă, la televiziune. Eram din nou împreună. Doar că ulterior mi-aţi spus că vă pare rău de acea ieşire, ca de o eroare….
Erori aţi făcut multe ulterior, dar atunci cred că am avut amîndoi dreptate, ca şi pe parcursul anului 1990. Dupa care, ne-am depărtat, încît nu ştiu pe ce drum aţi ajuns să comiteţi intervenţii ca:
suţinerea regelui Mihai (în pofida evidentei sale nevolnicii colaboraţioniste), suţinerea în alegeri a unor partide manifest putrede, îndemnul public la votarea lui Ion Iliescu – ca să nu iasă Vadim, suţinerea echipei Gioană – Antonescu şi a pactului odios de la Timişoara -ca să nu iasă Băsescu. Etc.
Nu mai păreaţi capabilă să observaţi la timp o făcătură, să evitaţi capcanele, să depăşiţi farsa răului mai mic. Încît am ajuns să am dubii privind discernămîntul dvs. politic, care umbresc admiraţia pentru poziţiile superbe pe care le-aţi avut.
Mă întreb dacă motorul dezinvolturii dvs. curajoase nu a fost naivitatea… Şi sper din tot sufletul să-mi redaţi încrederea în luciditatea dvs., explicîndu-vă traseul, deschis şi convingător.
Nu v-am întîlnit din seara în care v-am vizitat pentru a discuta despre sinuciderea lui Călin Nemeş. Era deci normal să mai pierdem din rezonanţa care ne-a apropiat în 1990. Dar reacţia dvs. la invitaţia mea de a mă sprijini în demersurile coordonate prin site-urile www.procesulcomunismului.com şi www.piatauniversitatii.com (trimisă de la Montreal, printr-o colegă cercetător din Cluj) m-a surprins şi mîhnit.
Nu m-am aşteptat să refuzaţi colaborarea cu mine, să nu semnaţi nici măcar Apelul pentru înfiinţarea Comitetului pentru reprezentarea victimelor comunismului (piatauniversitatii.com/news/editoriale/comitet_victimele_comunismului.htm ), să nu vă adăugaţi celor care au depus plîngeri la procuratură în dosarul P35/2006 (procesulcomunismului.com/plingere_parchet.htm ) .
Cel mai tare m-au şocat rezervele dvs. faţă de buna mea credinţă (probabil aţi aflat şi dv., din reţeaua răspîndacilor civici, că sînt un arivist ambiţios, un „carierist” vanitos… care nu a prins nici un oscior de 20 de ani) şi îndemnul transmis mie de a mă aşeza în spatele Anei Blandiana (faţă de care mi-am explicat de curînd poziţia (piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2010-9 )
Dacă nu înţelegeţi de ce nu mă pot sincroniza cu blandienii care au compromis lupta pentru eliberarea României, dupa tot ce s-a întîmplat în aceşti ani, atunci mă lăsaţi şi mai singur.
Dar mai sper într-o neînţelegere. Pe care ar elimina-o cel mai bine, nu un răspuns dat mie, despre mine – ci o explicaţie dată tuturor, despre dvs.
Ce s-a întîmplat în sufletul luptătoarei Doina Cornea în aceşti 20 de ani? A fost sau nu învins (stins) de realitatea românească?
Cine şi cum ne-a adus în acest punct?
Ioan Roşca, 22 septembrie 2010
Sursa : http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2010-9

Publicat în UniversulRomanesc | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

O.Hurduzeu – Solutia ortodoxă la criză: restaurarea oikonomiei.

Înainte de a ne da cu părerea în materie de „economie”, ar trebui să întelegem care este, de fapt, esenta ei. În acest scop, invit cititorul să ne întoarcem la Aristotel si la distinctia pe care filozoful grec o face dintreoikonomia si khrematisike. Oikonomia se referă la „gospodărie”, la „legea casei”: oikos (casă, cămin) + nomos (lege, rînduială). În viziunea lui Aristotel, oikonomia este „stiinta sau arta (techne nota mea) producerii, distribuirii si păstrării valorilor de uz concrete ale căminului si comunitătii pe o perioadă mai îndelungată. Crematistica este arta acumulării maxime de către indivizi a valorii de schimb abstracte sub forma banilor într-un timp scurt”.

Altfel spus, oikonomia este administrarea casei si a căminului, o rînduială „naturală” întrucît satisface necesităti reale; domeniul ei este valoarea de folosintă. Crematistica se bazează pe „nenaturala” valoare de schimb, fiind arta de a produce resurse (bogătie) folosind banii în chip de metron universal. Există două forme de crematistică. Cea „bună” se subordonează oikonomiei si actionează în folosul ei; chremata (bogătie) este un mijloc si nu un scop în sine, „bogătia” denotînd lucruri cu valoare de folosintă pentru individ si chiar în sistemul de schimb. De pildă, o crematistică „naturală” este trocul în care schimbul urmăreste satisfacerea unor nevoi „naturale”, „firesti”, „primare”.

Dacă crematistica devine o „tehnică de îmbogătire” în sensul că „bogătiile si proprietatea nu mai au limite”, ea se situează în afara oeconomiei. Cea mai respingătoare formă de crematistică este camăta, tehnica de a face bani de dragul banilor. O altă formă „rea” de crematistică constă în a cumpăra ieftin si a vinde scump.

Este evident că economia de azi este mai degrabă o practică crematistică nocivă decît o oiconomie cinstită. Crematistica contemporană se manifestă prin primatul unei anti-economii menite să producă permanent nevoi artificiale. Întreaga societate, nu numai sfera economică, a devenit crematistică. Omul contemporan, sclavul fericit, nu mai trăieste într-o societate bionormată (cf. bios viată, norma, regulă) în care structurile sociale, educative si culturale se inspiră din organicitatea naturii, se conduc după regulile firii. Omul si-a uitat telos-ul său adevărat: cresterea duhovnicească, apropierea de Dumnezeu si căutarea mîntuirii în Biserica lui Hristos. Mijloacele tehnice pe care le are la dispozitie au devenit chiar scopurile vietii sale.

În viziunea aristoteliană, un lucru natural are potentialitatea de a ajunge la o deplină dezvoltare asa cum ghinda se împlineste pe sine devenind stejar – stejarul fiind telos-ul firesc al ghindei. Ce telos are însa sclavul fericit? Ce înseamnă pentru el „împlinirea de sine”? Munceste din greu în regim de sclavie voluntară pentru a-si satisface niste dorinte artificiale prin obiecte marfă si actiuni standardizate. În oikonomia antică satisfacerea nevoilor reale urmărea un telos mai înalt: participarea la viata publică a cetătii grecesti. Auto-suficienta oikos-ului asigura viata, dar nu era un scop în sine, ci pava calea spre „viată mai bună” în care omul, „animal politic”, descoperea „adevăratele bogătii” ale participării la viata cetătii grecesti. În crestinism, nu există telos mai înalt, viată mai bună decît cresterea în Hristos prin lucrarea Duhului Sfînt.

Cum să te dezvolti? Cum să mai „cresti” cînd relativismul generalizat al societătii postmoderne a distrus orice ierarhie a valorilor? Gonim după forme fără fond, ne investim energia în împlinirea unor scopuri artificiale si echivalente (dar mereu altele). Activitătile noastre crematistice sînt producătoare de insignifiantă si, drept urmare, de jinduiri nelimitate care însă nu ne implică în mod esential. Ne lăsăm condusi de logica excedentului, deriziunii si autoproliferării delirante a imaginilor, instrumentelor si practicilor artificiale.

În societatea tehnoglobalistă dezvoltarea mijloacelor tehnice a devenit un scop în sine, un surplus de dragul surplusului. Tehnologia se bazează pe logica cresterii rapide si nelimitate; ruptă de constrîngerile naturale si divine, o astfel de logică a dus la proliferarea practicilor artificiale în toate domeniile.

Azi resursele sînt exploatate pînă la completa lor epuizare; nici o resursă nu are valoare atîta timp cît nu este „prelucrată” – copiii nu au valoare pînă nu devin „fortă de muncă”; pădurile, hîrtie, case si „centre de recreere”. Transformati în „resurse umane”, oamenii stau mereu, ca orice resursă, „în rezervă”. Sînt valorificati pentru versatilitatea lor, nu contează valoarea personală: oamenii au pret atîta timp cît înlocuiesc o persoană-marfă „perimată” si pot fi rapid retrasi de pe piată cînd ei însisi devin „prea scumpi” sau „reziduuri”. Idealul crematistic de astăzi este „profit maxim cu minimă responsabilitate”. O lume entropică în care devine din ce în ce mai dificil să separi „piata liberă” de actiunile criminale, hrana „sănătoasă” de otravă, libertatea de sclavie.

Gravă mi se pare încercarea de a „vinde” crematistica contemporană drept „oiconomie” crestină. Este greu de reconciliat „interesul de sine” capitalist cu altruismul crestin. O viată economică bazată doar pe interesul de sine se îndepărtează de normele unei societăti crestine. Sfîntul Ioan Gură de Aur vede în acumularea excesivă de bunuri sursa tuturor relelor. Precum filozofii Greciei antice, Sfintii Părinti consideră „interesul de sine” sursa lăcomiei si a multor comportamente aberante. Bogătia trebuie să satisfacă nevoi reale, să fie acumulată în mod onest, să ducă la achizitionarea de lucruri utile si la fapte de caritate. Actiunile crematistice de acumulare nelimitată a bogătiei (si folosirea ei pentru procurarea de bunuri de lux) distrug pacea socială (homonia) si sînt împotriva bunelor rînduieli lăsate de Dumnezeu. Pentru Sfîntul Ierarh Grigorie teologul goana după bogătie constituie sursa războaielor, nedreptătii si sclaviei.

În lumea de astăzi restaurarea fundamentelor unei oiconomii crestine nu este o utopie, ci o necesitate vitală. Într-o lume de resurse limitate, pradă dezechilibrelor economice, autarhia promovată de Sfintii părinti este un concept valabil. „Asa cum măsura unei încăltări este piciorul, tot asa dimensiunile proprietătii sînt nevoile trupului. Dumnezeu a creat lumea spre folosinta noastră, dar noi dobîndim bunurile materiale ca să realizam starea de autarhie. Autarhia formează oameni buni pentru societate, mai ales cînd este însotită de dragoste” – scrie Clement din Alexandria în Paedagogus (2, I, 132). Acel care „se gîndeste însă doar la bani… dobîndă, credite, profit si comert murdar trădează nobletea umană si libertatea” (Ioan Gura de Aur, „Omiliile la Matei”).

În România, cînd se dezbat probleme economice, multi ortodocsi nu au nici un cuvînt de spus, se află într-o totală robie babiloniană. Pentru a-si justifica neputinta, invocă scuza că Biserica nu se preocupă de treburile materiale, nu are o doctrină economică.

Dar iată, si în domeniul economic, a venit timpul să redevenim oameni liberi întru Hristos. Restaurarea oiconomiei este o conditie a mîntuirii noastre.

Herman E. Daly, „Cuvînt înainte” la volumul What Matters? Economics for a Renewed Commonwealth de Wendell Berry (Counterpoint, Berkeley, 2010), p. X.

Antologia Economia libertătii. Renasterea României profunde (Editura Logos, 2009) este prima lucrare în limba română în care sînt redescoperite valorile oikonomiei. Cei patrusprezece autori ne invită să eliberăm economia actuală din lanturile chrematisticii, cu care, de fapt, se identifică, si să-i restaurăm sensul initial de „oikonomia”.

Publicat în *Green Grup/Facebook*, A Treia Cale / Forta, Consumismul Decadent, Forta Ideilor, Globalism NeoLiberal, Green, Green Party, Ortodoxie, România Profundă, Viva la Revolución | Etichetat , , , , , , , | 1 comentariu

Ioan Rosca despre "Ministerul Adevarului"

Orbecaind prin mlastina efectelor, fara memorie, ghidati de oglinzi strimbatoare[…] In jurul unei mese rotunde tropaiau actorii triunghiului politic FSN1(PSD) – FSN2(PD) -FSN3(PNL). Explicau de ce, pentru urmatorii patru ani, „triunghiul politic” care a capturat Romania trebuie intors cu un alt colt in jos – daca vrem sa ne fie mai bine. Nu m-au socat argumentele tipice in favoarea „rotativei” care captureaza populatiile gestionate „democratic”. Ci modul sfruntat cum era exploatat filonul „justiatiarismului antimafiot si anticomunist”. X si Y se aliaza azi impotriva lui Z, pentru a combate clica parazitilor genocidului si tranzitiei… dupa ce au folosit, fiecare, puterea, alaturi de Z, pentru a proteja interesele respectivei clici (care a distrus societatea). Intr-o singura ora, m-am prabusit in mine pina aproape de limita deznadejdii (sau turbarii).

Cred ca si camarazilor mei de afinitati, spectacolul fatarniciei aburcate le produce efecte similare. E greu (si toxic) sa stai cu ochii tintiti spre cangrena exhibata (cu aparenta impudoare) de mercenarii mediatici care fabrica incontinuu sens degenerescent. Pentru a evita depresia, in fata noului val de aiureala/abureala, trebuie sa ramii agatat de repere conservate cu indaratnicie in ciuda unei prelungite coroziuni, sa navighezi pe scindurile uitate de potopul postmodernist. Sa mai ai memorie vie si forma interna.

Daca uiti ce au facut in trecut cei ce iti concesioneaza viitorul-esti condamnat la perpetua inselaciune.

Actorii farsei si-au impartit rolurile de exploatatori ai uitarii. Unii spera ca ai uitat istoria FSN-ului, ca nu mai stii ce este si ce a facut PD-ul (si Basescu in particular) pentru protejarea intereselor securicomuniste (evitarea judecatii si imbogatirea vinovatilor- prin acapararea distructriva a economiei anationale); ca ai uitat ce facea „razboinicul antisistem” prin 1990-92 (sau 1996-2000); sau ce nu facea el intre 2004 si 2009 (asemenea altui „emanat” al sperantelor noastre, Emil Constantinescu). Altii spera ca ai uitat ce este si ce a facut PSD-ul din noi, cine este „presedintele sau de onoare”: cel mai distructiv criminal din istoria contemporana a Romaniei, care a atins performanta extrema de a fi votat de victimele sale. Sau ce politica a facut „PNL”-ul, o creatie tipica a Sistemului securistic, plamadita de agenti infiltrati, cladita pe cupiditate si veleitarism. Sau cine sint „criticii nelegiurilor”, responsabili cu deturnarea justitiarismului, grupati in jurul unui alde’ Vadim. Cu totii sperind ca publicul, capturat de „actualitate” (castrat de radacinele sensurilor, ancorate in trecut) nu percepe fratietatea de interes dintre asa-zisii oponenti. Ca fara lumina trecutului viu nu se vede ca impartirea in „tabere adverse” are doar rolul de a legitima circular sectoarele aceleiasi benzi, si se pot exploata netsingherit viciile microbistului politic, invatat sa refuleze excitindu-se in fata „confruntarii”. 

Pentru a mentine publicul in resemnare, perplexitate sau febrilitate sterila, nu este suficienta atrofierea memoriei, bombardata cu „recenta” de care (doar) vorbeste Patapievici . Este nevoie si de o reducere a capacitatii de judecata. Simplismul complet (primitivismul intelectual) impune scoaterea gindirii de pe pista scrutarii cauzelor si cantonarea ei la observarea satioasa a efectelor.

De 20 de ani ne spun „intelectualii” romani ceea ce se vede cu ochiul liber. Ca o ducem rau. Ca sintem explotati si manipulati. Ca Iliescu e odios. Ca securitatea ne conduce. Ca se fura. Ca iar am fost pacaliti. Etc. Dar cind e vorba de explicarea riguroasa a fenomenelor, de modelarea lor operationala (incit mecanismul degenerarii sa fie revelat pina la nivelul definirii strategiei de combatere)- se face liniste. 

Poetii si actorii declamanti au creat un adevarat continent din aluviuni sentimentale, dar nu au facut un singur pas catre o reala infruntare a agresorilor societatii. „Contestatarii” efectelor din aval, incapabili de incursiuni spre amonte, infrinti ascunsi ai complexitatii, nu reusesc sa propuna victimelor un program concret de combatere a cauzelor. Nici nu vor sa mearga prea departe, se simt binisor latrind civic – atita cit trebuie pentru un oscior cultural, consumat discret, invelit cu respectabilitate.

Estomparea lanturilor cauza-efect, descompunerea macro-fenomenelor in portii inconsistente, dar usor administrabile mediatic, fac posibil jocul banalistilor politici. Pestele credul musca momeala din urna, pomenindu-se in toate cirligele. Naivitatea convine miseliei. Credulul hraneste licheaua. Anticomunistii puternici moral dar slabi intelectual sint tinte usoare pentru Ministerul Adevarului. Ei au tremurat pentru un CDR infestat cu PD, apoi au „inteles” ca pericolul Vadim il legitimeaza pe Iliescu, apoi ca Nastase se combate cu Basescu. Alearga continuu dupa „raul mai mic”, ca un ciine manevrat de Pavlovii apetiturilor morale.

As putea da exemple dureroase de „personalitati” care au cazut in toate capcanele, au crezut in toate facaturile, au sustinut fiecare garnitura „reformista”… propusa de Regizori. Jefuiti de memorie si cu ratiunea amortita, doar prizonierii reductionismului se pot uita la Basescu ca la un cavaler al justitiarismului anticomunist, sau la Geoana ca la un promotor al „reconcilierii”, sau la Antonescu ca la un autentic exponent al partidelor istorice (distruse de actualii sai parteneri). Dar molima cecitatii temporale si atrofiei logice are si ea cauze, este rezultatul activitatii de formare a omului vesnic nou. In primul rind, intervine aici „lectia vietii”, a inotului in mlastina compromisurilor, invatatura implicita pe care o primeste fiecare prizonier al patologiei sociale in timp ce se „descurca” (e „tehnica Pitesti” de degradare in lant).

Faptul ca „radicalismul” contestatar (rezidual) se manifesta mai mult la romanii plecati (scapati) decit la cei care stau de 20 de anii in pat cu violatorii lor – are explicatii semnificative. Pirghia „auto-educarii” este greu de contracarat, putind fi rasturnata doar o data cu schimbarea fiziologiei socio-politice. In schimb, am putea declara razboi celuilalt instrument de domesticire si alienare – mediei aservite parazitilor ancorati de putere. Tele-populatia se raporteaza la o falsa realitate, crezind-o oglindita mediatic. Privesc omul si societatea prin ecranul „formativ”. Putini sesizeaza ca „oglinda” confiscata deformeaza, triaza, ascunde, creeaza valori si misiuni artificiale, dirijeaza nazuinte – si ca trebuie sparta. 

Mintile romanilor ar trebui scoase din priza. Sa punem capat ingaduintei (resemnarii, pasivitatii, negligentei) cu care tratatam manipularea (intoxicarea) mediatica. Sa declansam o lupta fatisa contra formatorilor de opinie de serviciu. Sint ziaristii indobitocirii si minciunii, propagandistii teleratacirii mai putin periculosi (nocivi) decit politicienii? Cit timp vom mai eluda pericolul pe care-l reprezinta otravitorii spiritelor si le vom mai tolera impostura? Mai avem nevoie de alte dovezi privind noicivitatea celei de a patra puteri uzurpate? De ce ne resemnam in fata ingineriei iluziei publice si fabricarii consimtamintului – si nu cladim o retea de eliberare a constiintelor? In Piata Universitatii s-a facut greva foamei si s-au primit injuraturi, scuipaturi, bulane si bite – in primul rind pentru o televiziune libera. O avem acum?

Discernamintul ascutit, care poate ajuta evadarea din blocajele afective prin depasirea constructiva a furiilor – este si el educabil/atrofiabil. Vom pierde si razboiul de sens daca nu il asumam (prin dezertare) sau daca il purtam fara sa ne inarmam adecvat (prin nevolnicie). Eu mi-am depasit furoarea doar distantindu-ma, observind inca o data conditia telecetateanului roman, care orbecaieste in mlastina compromisurilor, curatat de memorie, intors cu spatele spre cauze, imputinat de reductionisme, calauzit de oglinzi masluite. Nu este el sursa degenerarii, dar o raspindeste, zbatindu-se neputincios. Arhitectii beneficiari ai acestei prabusiri in masa ar trebui reperati, denuntati, infruntati, doboriti. 

Va apare pina la urma un curent in acest sens? A astepta asta de la „tineri” inseamna a recidiva in neglijarea caracterului longitudinal, intregrant, al sensului colectiv. Cine tot incepe de la zero – va parcurge ciclic seria farselor si capcanelor politice, elaborate tot mai metodic. Ce sa puna „tinerii” in centrul reformei, daca nu pornesc de la geografia valorilor si nazuintelor sapate in noi de istorie? Reflexele nocive ale vechiului om nou nu trebuie depasite prin uitare ci transcedate prin intelegere si vointa. Nu urci o scara, revenind mereu la prima treapta. Fara lumina trecutului semnificativ, activitatea socio-politica e absurda. De ce nu ar crede noua generatie in respectabilitatea neo-canaliilor (scolite „european”) care vorbesc tot mai bine – despre pacea sociala, ierarhia averilor, relativitatea valorilor, relansarea economiei, depasirea crizei, prescrierea crimelor, alinierea Romaniei, etc. ? 

Noi, cei ce avem acces longitudinal la sensuri (percepem fuioarele devenirilor, nu numai corelatiile accidentale din sectiunea prezentului), care avem radacini in trecut, care putem lega efectele de cauze si revela falsificarea mediatica – avem datoria sa luminam „tinerii” care ar incerca o renastere. Putem incepe prin a le explica diferenta esentiala intre a opta pentru un bine care eventual pierde meciul cu raul si a opta pentru un rau care se hartuie cu altul doar pentru a-si sigura legitimitatea. Putem repera nihilismul domesticit care se ascunde in spatele teoriei ” raului mai mic”. Noi, esuatii vechiului val de revolta, trebuie sa prevenim eventualul nou val justitiar, ca sa nu se risipeasca in acelasi mod. 

Sa invitam spectatorii sa priveasca atent ce se va intimpla imediat dupa alegeri, indiferent cine va cistiga. Vor vedea ce rost a avut actuala competitie „anticomunista” si vor intelege ca libertatea trebuie cucerita la un nivel mult mai inalt/profund decit o crede activistul naiv. El trebuie sa afle ca se poate lupta inarmat cu un vot, cu un text sau cu un par – numai daca spiritul cauta un urcus, cu sufletul ancorat in trecut si ratiunea trudind spre intelegerea cauzelor, cu ochii intorsi spre realitate si spatele spre cei care o deformeaza.

Publicat în Green Party, UniversulRomanesc, Viva la Revolución | Etichetat , , , , , , | 1 comentariu

Manifest pentru rezistenta – eliberarea Romaniei de ciocoii rosii

Nu reusim nimic cit timp asteptam sa apara marea, pentru a contribui cu picatura care i-ar permite sa se nasca. […] Inculpatii „civili” vizati pentru delicte de extrema gravitate (protejarea vinovatilor pentru crimele comunismului, deturnarea revolutiei, uzurparea puterii in stat, inselaciune, inalta tradare, represiune, instigare la razboi civil) au pus in miscare reteaua sustinatorilor (complicilor, protectorilor) lor din justitie, demonstrind ca pastreaza controlul situatiei. Procurorii si politistii care ar urma sa reia anchetele de la zero, farmitindu-le pentru a distruge unitatea dosarului, risipind enorma documentatie strinsa deja, impotmolindu-se in formalisme si aminari- nu vor mai urmari obiectivele la care ajunsese ancheta: denuntarea uzurpatorilor FSN pentru o Contrarevolutie si o Tranzitie- cu efecte devastatoare asupra societatii romanesti.

Toata lumea stie de mult adevarul despre aceasta uriasa crima si stie si ca ea nu poate fi judecata, doar pentru ca faptuitorii au acaparat institutiile statului. Chiar si numai dosarul de documente din presa timpului, pe care l-am pregatit in acesti ani ca sa sprijin ancheta, contine dovezi si piste arhisuficente pentru a se demonstra vinovatia „emanatilor” care au tradat revolutia si poporul roman. Totusi vinovatii ne sfideaza cu nerusinare din paralament, ne spurca nestingheriti in presa, ne provoaca prin televiziune, se hartuiesc in jocuri de santaj reciproc, concureaza pentru putere si privilegii, isi albesc biografiile, se imbogatesc fabulos, ne marginalizeaza, alieneaza, exileaza, exploateaza copiii. E inca tara lor, feuda cu care ciocoii rosii au intrat in primitoarea Europa. Iar azi, paralizind Procesele comunismului, Contrarevolutiei si Tranzitiei vor sa dea lovitura finala luptatorilor pentru eliberarea Romaniei.

Trebuie sa facem ceva fiecare. Nu numai pentru „dreptate si adevar”, nu numai pentru eliberarea Romaniei, nu numai pentru a salva o saminta de vrednicie. Ci si pentru a creste in ochii proprii (presupunind ca avem un proiect personal de emancipare). Ca sa ne mai putem privi in oglinda fara jena, nu putem ramine niste fiinte pasive, care icnesc neputincioase la fiecare lovitura, care nu pot sa-si transforme revolta in actiune, care se rezuma la a comenta fatalist ce li se face, la a boci si uri steril, care (b)analizeaza totul birfind persoane si colportind cancanuri in loc sa apere idei si sa sprijine proiecte, care nu se implica decit daca s-au implicat multi altii- fapturi degradate de pasivitate si incapabile de solidaritate.

Nu reusim nimic cit timp asteptam sa apara marea, pentru a contribui cu picatura care i-ar permite sa se nasca. Trebuie sa facem ceva si impreuna, uniti in jurul unei paltforme de actiune coerente, dincolo de disensiunile si vanitatile care ne-au dezbinat. Nu putem lasa sa cada cortina peste cauza noastra fara a incerca macar sa ne opunem, sa ne batem, sa rezistam. Indiferent daca sintem multi sau putini, daca avem sau nu instrumente eficace. E in joc ultimul rest al demnitatii noastre, ultima pilpiire de lumina in intunericul propagat in societatea romaneasca.

Si ce daca e greu? Si ce daca avem de ce fi foarte sceptici? Nu a fost la fel si inainte de 1989? Inseamna ca nu a avut rost rezistenta, opozitia, dizidenta fata de acel regim? Unde sint dizidentii de azi, opozantii fata de regimul instalat de Tranzitia criminala?

In orice tara din lume exista, pe linga opozitia in sistem, o contestatie anti-sistem, mai mult sau mai putin legitima, inspirata, populara sau eficace. Numai la noi, unde cei mintiti si jefuiti la umbra aparentelor de legalitate sint privati de o reala rezistenta civica si reprezentare politica – contestatia si dizidenta au disparut, tocmai cind ar fi mai oportune.

Printre alte explicatii ale acestei situatii ciudate, sa observam dezertarea intelectualilor, facilitata de delegitimarea ideii de lupta pentru demnitate, echitate si libertate (in numele riscurilor de exces si violenta). Traim vremuri in care rezistenta si eroismul sint asimilate cu extremismul si terorismul. Orwell ne-a prevenit ca Ministerul Adevarului se va ocupa de lichidarea termenilor periculosi, ca se va face si domesticire semantica. Si la noi s-a inlocuit treptat teroarea cu manipularea. Inca din 1990, curentul „radical” (care, dorind eliberarea institutiilor statului de sub dominatia comunista, a inteles ca asa ceva nu se poate fara lupta) – a fost marginalizat de aripa „reformista”. Aceasta a profesat un anticomunism pasiv, timorat, steril, ipocrit, confuz, declamativ, nepopular, absurd, falimentar – pe care ni-l propune si azi.

Sa nu uitam ca dupa farsa din 20 mai 1990, liderii opozitiei au recunoscut alegerile – desi avusesera loc fara respectarea punctului 8 (si printr-o enorma intimidare si inselaciune). Ca reactia la crima din 13-15 iunie a fost opozitia constructiva, coabitarea parlamentara si marsurile enorme pentru a se pune flori in usa ministerului justitiei!

Ca la 15 noiembrie 1990, „personalitatile opozante” au stins inspaimintate incendiul acelui popular: „singura solutie inc’o revolutie”. Pentru ca, la 16 decembrie 1990, Timisoara rebela sa fie lasata, din nou, singura… Atit le-a trebuit Tovarasilor. Nimic mai incurajator pentru lup, decit behaitul plingacios al oii.

Cei care nu am vrut sa lasam lupii la putere, am fost denuntati ca „provocatori” si izolati. Nu era momentul – ni s-a spus. Nu sintem inca organizati. Nu am fost nici in 1992. Nici in 1996, cind Securitatea a ales „schimbarea”. Nici in 2000, dupa patru ani de ratare si tradare. Nici in 2004. Nici azi.

In loc sa cladim o alternativa, am asistat neputinciosi la o sarabanda de compromisuri impotmolitoare. Vazind cum romanii sint sfatuiti de formatorii de opinie sa voteze pe Iliescu ca sa nu se aleaga Vadim, pe Basescu ca sa nu se aleaga Nastase, etc. Fara ca ei sa poata vota o grupare urmarind rasturnarea „sistemului ticalosit”.

Nici dupa 17 ani de batjocura si devastare, nici dupa demonstratia faptului ca actualul regim nu se poate reforma, nu poate apare in Romania si un curent de contestatie, de rezistenta? Nici acum nu e momentul? Trebuie sa alegem la infinit raul mai mic? Dar cine e de vina ca tot nu sintem organizati, ca tot nu avem ce vota, ca raminem ciclic in punctul initial? Ce asteptam? Sa-si faca stapinii imburgheziti harachiri, in urma unor procese de constiinta? Sa vina europenii si sa se bata pentru emanciparea noastra? Sa ne resemnam toti in posturi de salahori si fete in casa? Sa fie intii Romania distrusa de cancerul care o macina, pentru a crapa in final si parazitii?

Daca sadeam si ingrijeam continuu puietul rezistentei, nu ar fi crescut intre timp? Daca nu-l sadim nici azi, nu vom fi in acelasi punct si peste 20 de ani? Sau mai rau, nu vom fi devenit iremediabil sclavi hipnotizati intr-o neocolonie putreda? Scepticii ramin pe tusa pentru ca nu exista masa critica, lipsesc prea multe conditii, legate cu SI logic: necesare si nesuficiente. Partide dedicate eliberarii. Bani si putere economica. Organizatori eficaci si colaborativi. Media angajata in lupta de trezire a constiintelor. Formatori de opinie de calitate si buna credinta. Populatie informata, constienta si activa. Toate acestea formind un sistem inchegat, firele neputind sa se dezvolte separat, intregul necesitind o crestere organica, o linie ascendenta de evolutie.

Dificultatea depasirii obstacolelor ridicate de reteaua dominanta este sporită de complexitatea problemei. Cine mai poate concepe un plan de redresare, o reteta salvatoare, o strategie de insanatosire? Avem o problema extrem de grea, dar inevitabila. Nu se poate fugi, ca de linga un pacient muribund. De unde – uriasa responsabilitate. Cei care se declara interesati, dar paralizati de luciditate, care reclama absenta mijloacelor si a planului salvator – ar trebui sa se implice in cautarea lor. Nu dispun de un proiect de organizare? Sa se organizeze in vederea conceperii lui. Nu gasesc planuri de actiune complete, clare, concrete, riguroase – navigind ametiti printre retorici propagandistice? Sa formuleze atunci platformele minime care pot stimula coagularea energiilor contestatare. Din frica de utopie – se renunta la orice incercare de a ne determina destinul. „N-a fost sa fie” induce pe „Nu va fi sa fie”.

Cum e posibil ca opozitia civica si politica sa nu produca, de atita timp, un program minim coerent, mai mult sau mai putin „realist”, dar semnificativ? Pentru a incerca implementarea unei idei – trebuie ca ea sa aiba un sens limpede. Ori, nu se intelege nimic in circul politic romanesc, actorii se agita halucinant, ca intr-un film de Bunuel. Nevoile si nazuintele celor deposedati, amagiti, dominati si exploatati nu se regasesc decit in discursurile compromitatoare ale oficinelor de diversiune ale Securitatii.

De ce nu apar planuri concrete de eradicare a mafiei strecurate in institutiile statului si masuri structurale pentru evitarea transformarii democratiei intr-o farsa si cetateanului intr-un sclav pacalit? De ce nu se vorbeste de rezistenta fata de aservirea neocoloniala a majoritatii romanilor? Nici macar confiscarea averilor detinutilor din lagarul comunist, jefuite de paznicii lor, dupa 1989 – nu apare clar ca obiectiv al formatiilor existente. Suspecta evitare a „populismului” – de catre politicieni care se pretind democrati.

Si cei care resping obiectivele prea ambitioase ar avea ce face. Ar putea macar micsora marja de manevra a diversiunii, manipularii si farsei politice. Sa opuna rezistenta cascadei de „emanari” si confiscari. Dupa atitia ani de tacere complice, de opozitie simulata, de imburghezire ipocrita, rasar continuu persoane si grupari care incearca sa faca si din lupta noastra capital intelectual si politic, prezentindu-se publicului ca stegari ai anticomunismului. Care anticomunism? Al luptei de eliberare si demersului justitiar – sau al teoretizarilor pedante si sustinerii diverselor agende, interese si doctrine?

Sa fim atenti la deturnari si demagogie. Indemnul de a o lasa mai moale cu procesele penale si de a ne concentra pe istorie si recuperare moral-culturala – spune totul. Ritualurile simbolice repetate obsesiv – ascund neputinta si lasitate. La fel de expresiva este si povata ca sa nu perturbam formarea marelui capital cu turbulente sociale.

Sintem condusi pe piste false in numele lepadarii de comunism. Prioritatile noastre nu erau: distrugerea economiei „comuniste”, taierea padurilor „comuniste”, eliberarea flotei „comuniste”, lupta anticomunist-antifascista, fundarea bazelor militare americane post-anticomuniste – pentru consolidarea cotropirii Iraq-ului, inundarea pietei interne cu produse de import „anticomuniste”, vinzarea pamintului „comunist” catre colonisti emancipatori, refacerea mosiilor existente in evul mediu, atragerea capitalului speculativ sub indrumarea „anticomunista” a FMI si Bancii Mondiale, inlocuirea lagarului de munca comunist cu societatea de cazino, inlocuirea indoctrinarii comuniste a omului Nou (in cultul muncii, disciplinei si gregaritatii) cu formarea (in cultul risipei, individualismului si speculatiei) Consumatorului Nou- imbecilizat de reclame, mercantilism si filme proaste.

Putem fi infrinti, dar nu trebuie sa ne lasam deturnati, compromisi, confiscati. Nu pentru Romania speculatorilor si escrocilor imbogatiti am luptat noi in 1990. Nu pentru dresarea saracimii, incit sa suporte resmnat conditia „inferioara”. Am denuntat falsa echitate, dar nu pentru ca adoram inechitatea.

„Mineriada” a avut ca scop evitarea solidarizarii celor doua categorii care puteau deranja planurile neo-ciocoimii: intelectualii justitiari si oamenii simpli. Primii trebuiau impiedicati sa deblocheze justitia, zdrobiti in numele „reconcilierii” si „stabilitatii”. Ceilalti trebuiau jefuiti la os, saraciti in numele „reformei” si „privatizarii”.

Daca intelectualii si muncitorii s-ar fi unit atunci, „emanatii” nu ar mai fi cistigat… pariul Tranzitiei. Dupa 13 iunie, s-a putut trece la saracirea maselor, pentru ca aceastea nu au dispus de liderii de care ar fi avut nevoie – la a caror infringere electorala si reprimare stradala participasera. Studentii si minerii, intelectualii si muncitorii, simpatizantii PNT si FSN, au fost, in final, infrintii mineriadei. Toti acesti ani s-a reusit dezbinarea victimelor. Ea trebuie sa inceteze.

Este deci grav ca se vorbeste in numele nostru in Piata Universitatii, de catre persoane care nu au avut si nu au nimic in comun cu idealurile nostre. Care doar simuleaza lupta cu sistemul, atita cit sa faca un capital politic si sa impiedice aparitia unei rezistente autentice. Unii propovaduind supunerea fata de noii stapini, altii simulind impotrivirea. Motivele pentru care s-a luptat in munti in anii ’50, pentru care s-a facut atita puscarie, pentru care s-a rezistat interior pina in 1989, pentru care au cazut eroii revolutiei, pentru care s-a iesit in Piata Universitatii – sint inca valabile, daca sint actualizate. Infruntarea ticalosilor – inca necesara.

Oboseala, mizeria si lehamitea ne pot impinge spre un rol jalnic de rapsozi nostalgici ai evenimentelor anului 1990, care se zbat doar pentru a li se recunoaste meritele, pentru diplome de „golani” – un fel de neo-ilegalisti anticomunisti.

In epoca ingineriei constiintei colective, falsificarile nu sint totdeauna usor de sesizat si parat. Sa luam, doar ca exemplu, tema lustratiei. Pare exact ce ne-am dorit in 1990, nu? Dar noi nu am propus detronarea sefilor comunisti, incepind cu 2007. Atunci, s-a strigat „ACUM!” Acum, trebuie sa nu ascundem ca anumite lucruri trebuiau facute atunci, ca am pierdut deja – noi si tara, enorm. Sa pedepsim vinovatii pentru asta! Ca sa mai lustrezi eficace in 2007, trebuie sa aduci la zi vechiul demers, sa-l feresti de anacronism, sterilitate, derizoriu.

Ceea ce s-ar putea face, adaugind la textele propuse paragrafe ca:

„Sint lustrabile si acele persoane cu functii de raspundere dupa 22 decembrie 1989 [aici ar trebui precizate categoriile vizate] care au impiedicat judecarea crimelor comunismului pina azi, blocat accesul la dovezi, protejat si sprijinit vinovatii, deturnat revolutia de eliberare anticomunista, jefuit (printr-o „privatizare” frauduloasa si devastatoare) detinutii eliberati din lagarul comunist”.

„Legea speciala a lustratiei e impusa de aminarea procesului pentru crimele regimului comunist. Dupa ce acest proces va avea loc in mod corespunzator, stabilind responsabilitatile vinovatilor, obiectivele legii vor putea fi atinse pe caile legale normale si legea lustratiei va putea fi abrogata.” In aceleasi spirit pot fi abordate si alte legi necesare: legea masurilor speciale pentru judecarea crimelor comunismului, legea judecariei jafului Tranzitiei si repararii efectelor sale, etc.

De ce nu apar astfel de obiective in programele „opozitiei” ? De ce se opresc profesionistii Apelurilor Civice la 1989, ferindu-se de aducerea infruntarii la zi? Nu costa nimic sa lupti cu stafiile, in aplauzele unui public anemizat si dezorientat, sa aperi transee dezafectate, sa lupti… cu istoria.

Daca tot sintem in epoca realitatii si a satisfacerii virtuale, de ce sa nu ne imaginam ca purtam un adevarat razboi? Se poate cistiga un vot, un post, un banut, o admiratie – practicind anticomunsismul bine temperat. Nu ar fi nimic fatal in asta. Acesti mercenari si opozanti prudenti, poate lipsiti de un front activ, se pot alatura unor proiecte concrete, daca ele apar. Necazul este doar ca ei intirzie aparitia rezistentei efective, intretinind iluzia ca ar exista deja. De aceea sintem siliti ca, pe linga reanimarea ostilitatilor cu reteaua criminala, sa deschidem si al doilea front, interior, al decantarii adevaratei Contestatii.

Ca sa incerci sa te tratezi, trebuie sa te consideri bolnav (inainte de a fi deja putred…). Sa constientizezi cum stai, de fapt. Sa vezi ce mai poti face. Eu de exemplu, intelegind ca nu am fost un bun soldat si ca nu am stofa nici de general, incerc sa contribui instigind la trezire.

22 iunie, Ioan Rosca, ramas in Piata Universitatii (www.piatauniversitatii.com)

http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2007-6

http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php?t=537

PIATA UNIVERSITATII DISTRIBUITA

www.piatauniversitatii.com

Publicat în *Green Grup/Facebook*, Forta Ideilor, Green Party, UniversulRomanesc, Viva la Revolución | Etichetat , , , , , , , | 1 comentariu

Îndrăzniţi! Daţi viaţă ideilor voastre, nu-i lăsaţi pe politicienii să ne mănânce şi ultima lebădă neagră a speranţei

Îndrăzniţi! Daţi viaţă ideilor voastre, construiţi partidul, nu-i lăsaţi pe politicienii să ne mănânce şi ultima lebădă neagră a speranţei. […] De vreun an încoace, adică de când criza şi-a băgat, mai abitir ca oricând, gheara în gâtul şi buzunarele românilor, aud pe toate canalele vorbindu-se numai despre un nou partid. Un partid menit să canalizeze energiile latente ale naţiunii şi să coaguleze, într-un proiect de anvergură, inteligenţa românilor care la alegeri, de obicei, stau în casă şi se uită pe Discovery sau obţin recolte-record la hectar, în Farmerama. 

Adevărul e că timpul este copt şi că, dacă, mâine, o mână de intelectuali de dreapta s-ar coaliza, scuturându-se şi de brambureala pedelistă, şi de demagogia uslaşă, ar umfla o mulţime de voturi. Orizontul de aşteptare este imens. Milioane de oameni, în ţara asta, aşteaptă un miracol care nu doar să scoată România din criză, ci şi să salveze de la anihilarea spirituală o naţiune care s-a pierdut pe şine însăşi. Dar miracolul întârzie să se producă. Discuţii sunt, berechet, căci adesea mai vine câte un analist, un consilier, un tânăr mai destupat la minte şi teoretizează minunat, cu scheme, ipoteze şi concluzii, necesitatea apariţiei unui alt mod de a face politică. Pe hârtie, lucrurile sună splendid. În realitate, până acum nu s-a întâmplat nimic. Pentru că, vorba bancului, n-avem femei, n-avem nici bărbaţi de stat, dar vă place organizarea? 

Gestaţia noului partid durează cam de multişor şi, deşi fătul zvâcneşte, când şi când, în vreun creier deştept, până să se rupă apele va mai curge, probabil, multă apă pe Dâmboviţa. Poate că doamnele şi domnii care-l vor moşi pe prunc se tem ca nu cumva acesta să se nască mort, precum partidul lui Diaconescu. Ori, poate, socot că, ieşit prematur în lume, nu va supravieţui şi-l va orbi lumina tare a politicii mioritice. Aşa că ei aşteaptă, aşteaptă în continuare şi ne îndeamnă şi pe noi să aşteptăm, să avem răbdare, că partidul „se face”. Iar ca să ne treacă timpul mai uşor, ne spun tot felul de poveşti de adormit votanţii. Care vine cu Albă-ca-Zăpada, care cu Lebăda neagră, dar, oricât ar fi de frumoase poveştile astea, deocamdată rămânem tot cu operele clasice: cu croitoraşul cel viteaz, Boc, care, dintr-o singură tăiere, omoară şapte pensionari, cu capra cu trei iezi cucuieţi a USL şi cu Felix, motanul încălţat de Securitate pe banii noştri.

Fără fapte, fără lucruri concrete, basmele îndrugate de Lăzăroiu, Săftoiu şi de alţi adăpaţi la înţelepciunea băsesciană nu valorează doi bani. Sunt doar o alba-neagra cu concepte frumoase, cu teorii minunate, scheme axonometrice şi explicaţii facile, să-nţeleagă toată lumea: asta are, asta n-are, care e câştigătoare? Mi-e teamă că, dacă aceşti oameni pe care eu, personal, îi stimez foarte mult, pentru că sunt plămădiţi din alt aluat decât Iliescu, Năstase, Videanu şi Vadim, nu vor transpune mai repede în practică proiectul lor, la viitoarele alegeri, câştigătoare vor fi tot fasolea cu ciolan, ţuica la borcan şi bicicleta cu volan. Aşa că faceţi ceva, fraţilor, voi, românilor mai destupaţi la minte, consilierilor şi „pufuleţilor”, de orice orientare aţi fi, dar numai faceţi, căci mulţi – şi eu printre ei – vă vor urma! Daţi viaţă ideilor voastre, construiţi partidul a cărei apariţie o vestiţi de pe acoperişuri. Îndrăzniţi! Şi nu-i lăsaţi pe politicienii ăştia cu IQ minoritar să ne mănânce şi ultima lebădă neagră a speranţei.

(Publicat de Spartakus)

Politica : partide, ideologii, doctrine, concepte / Incursiune in retelele politico-economice, radiografia organizatiilor – organismelor specifice, finantare, structura de comanda, influenta, resurse umane, ideologie, doctrina, interes : http://www.universulromanesc.c​om/ginta/forumdisplay.php?f=21​5

http://www.universulromanesc.c​om/ginta/forumdisplay.php?f=21​5

http://www.universulromanesc.com

Publicat în Green Party, UniversulRomanesc | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Zeolitul-arma strategica in lupta cu bolile negre ale mileniului 3

In urma cu mai bine de 20 de ani, intr-un oras practic necunoscut din Ucraina, Cernobil, avea loc cel mai mare accident nuclear din istoria umanitatii. Explozia si, mai ales, emisiile de materii radioactive de la centrala atomica au fost de cateva ori mai puternice decat in cazul bombardamentului atomic de la Hiroshima. Accidentul avea sa prinda total nepregatite autoritatile sovietice, care au reactionat foarte intarziat si au expus astfel la contaminare radioactiva zeci de mii de oameni. Urmarea: o alta „explozie”, de data aceasta de cazuri de cancer si de leucemie, mai ales in randul celor care au consumat alimente, au baut apa si au inspirat aer contaminat radioactiv. Proportiile dezastrului au fost atat de mari, incat medicii sovietici au scos din sertare medicamente tinute pana atunci la secret, pregatite pentru a reactiona in eventualitatea unui razboi atomic. Iar solutia cea mai de succes folosita pentru decontaminarea radioactiva a corpului uman s-a numit zeolit, un mineral natural folosit in medicina populara rusa si asiatica, de secole. Acest mineral actioneaza ca un adevarat magnet care atrage si scoate din organism metalele grele si materialele radioactive. Rapoartele medicale in cazul accidentului Cernobil sunt inca tinute secrete, dar se pare ca sute si mii de vieti au fost salvate cu ajutorul zeolitului. Care apoi a ramas mai bine de un deceniu intr-un con de umbra, pentru ca in anii ’90, la sectia de Medicina Moleculara a Institutului „Ruder Boskovici” din Zagreb, Croatia, sa apara un lot de „pacienti” cu totul neobisnuiti… 22 de caini splendizi, foarte iubiti de stapanii lor, dar bolnavi de diferite forme de cancer. Multi dintre ei ajunsesera in faza terminala, fiind incapabili sa mai manance normal sau chiar sa se miste, iar medicii veterinari epuizasera tot arsenalul medicamentos. Ultima solutie ramasa, aplicata de catre oamenii de stiinta de la institutul croat, a fost acelasi enigmatic zeolit, despre care vorbeam anterior. Pacientii latratori au primit vreme de trei luni cantitati cuprinse intre 0,6 si 3,6 grame de zeolit pe zi, iar rezultatele au fost uluitoare. Din cele 22 de animale bolnave cancer, nu mai putin de 14 au raspuns foarte bine la tratament, tumorile intrand in remisie si chiar disparand complet. Rezultatul i-a bulversat pe oamenii de stiinta: Desi studiul era facut pe un lot minuscul, incredibilul procentaj de 63% (!) ca raspuns favorabil la tratamentul bolii canceroase nu fusese atins niciodata, de nici un medicament, fie el de medicina umana sau veterinara (granita dintre medicina umana si cea veterinara este mult mai „subtire” decat s-ar putea crede, asa incat rezultatele cercetatorilor croati au facut valuri mari in lumea stiintifica). Au urmat zeci de studii facute pe culturi de celule canceroase, pe culturi de celule ale sistemului imunitar, pe animale de experienta, chiar si pe loturi mici de pacienti umani, pentru a obiectiva eficienta zeolitului in boala canceroasa. Iar rezultatele sunt pe cat de spectaculoase, pe atat de greu de inghitit de catre o parte a comunitatii stiintifice internationale, devotata industriei medicamentelor de sinteza. Zeolitul se ataseaza de celulele canceroase (care au o sarcina electrica diferita de cea a celulelor normale) distrugandu-le, stimuleaza productia de celule ale sistemului imunitar, induce moartea programata a celulelor maligne, blocheaza receptionarea semnalelor de crestere de catre tumori. Mai mult, s-a descoperit ca zeolitul actioneaza favorabil si in multe alte afectiuni, cum ar fi infectiile virale sau bacteriene, bolile intestinului, bolile stomacului, diabetul etc.
Ce este zeolitul
Zagreb , orasul in care zeolitul si-a dezvaluit enigma.
Zeolitul este un mineral, un aluminosilicat format cu milioane de ani in urma, din interactiunea dintre lava fierbinte emisa de catre vulcani si apa de mare. In lume sunt cunoscute zeci de tipuri de zeoliti, cu structuri si compozitii chimice diferite, dar in terapie s-a folosit pana acum unul singur, numit clinoptilolit. Numele de zeolit a fost dat de catre mineralogul suedez Axel Frederik Cronstedt si vine din greaca veche, unde ze inseamna „a fierbe”, iar lithos inseamna „piatra”. Deci zeolitul ar insemna in traducere etimologica „piatra care fierbe”, aluzie la formarea acestuia prin spectaculoasa interactiune dintre lava incinsa si apa marii. Folosirea zeolitului in terapie este o traditie cu o vechime de cateva mii de ani, acest mineral fiind un remediu important in medicina Ayurveda (medicina traditionala indiana ) si in medicina traditionala chineza, dar si in medicina populara ruseasca.
Cum se administreaza zeolitul
De regula, zeolitul se administreaza sub forma de pulbere macinata foarte fin, pentru a creste suprafata activa a mineralului, pulbere conditionata sub forma de capsule. O capsula contine, de obicei, 600 mg de zeolit, administrandu-se cate patru astfel de capsule pe zi, ca doza de intretinere ori pentru prevenirea bolilor. In cazul unor afectiuni deja instalate, cum ar fi cele tumorale, digestive sau metabolice, se administreaza cate doua capsule, de patru ori pe zi, in cure de 3 luni.
Boli prevenite cu ajutorul zeolitului
* Intoxicatia cu metale grele – se refera la plumbul, manganul, mercurul, cadmiul etc. care ajung in organismul nostru datorita poluarii apei, aerului si alimentelor. Studiile facute pe esantioane reprezentative de europeni si americani arata ca in organismele a peste 25% dintre noi, procentajul acestor metale grel
e este depasit. Iar consecintele intoxicatiei cu metale grele sunt boli din cele mai diverse, de la cele ale sistemului nervos, la cele de metabolism sau tumorale. Pentru prevenirea acestor afectiuni se recomanda cura, tinuta vreme de 60 de zile, cu zeolit, din care se iau cate patru capsule pe zi. Zeolitul este numit de catre oamenii de stiinta si „capcana de metale grele”, deoarece scapa organismul de aceste toxine, prinzandu-le in structura sa moleculara, fiind apoi eliminat impreuna cu ele prin scaun.
* Intoxicatia cu pesticide – aceste substante ajung in organismul nostru in primul rand prin hrana. Mai ales in Romania, unde in ultimul deceniu s-au importat fara discernamant si fara scrupule legume, fructe si carne imbibate cu pesticide, provenite din tari non-UE, unde nu sunt respectate nici un fel de norme, intoxicatia cu pesticide este o problema reala.
Minereu zdrobit…
Aceste substante chimice, folosite pentru cresterea productivitatii agricole, ajunse in organismul uman, produc in scurt timp afectiuni alergice, scad imunitatea, cresc riscul de afectiuni tumorale. Cura cu zeolit, din care se iau cate patru capsule pe zi, in cure de 30 de zile, urmate de 10 zile de pauza, este un mijloc de interventie rapid, eficient, dar nu suficient. In timpul si dupa cura cu zeolit, este absolut necesar si ca alimentatia sa fie cat mai „curata”, consumandu-se fie hrana certificata biologic, care a aparut si la noi in tara , fie din mica agricultura autohtona, unde invazia de chimicale inca este foarte limitata.
* Intoxicatie cu xenoestrogeni – este un cuvant compus, provenind din grecesul „xenos”, adica strain si „estrogen”, adica hormon feminin, fiind vorba asadar de hormoni feminini straini ajunsi in organismul uman. Acesti hormoni sunt cu totii sintetici si provin din: concentratele cu care sunt dopate animalele in crescatorii, pesticidele cu care sunt tratate culturile agricole, anticonceptionalele de toate felurile, produsele cosmetice ce contin conservanti si alti agenti chimici de sinteza, plasticul din peturi si din diferitele vase in care se depoziteaza apa sau hrana. Xenoestrogenii au fost identificati drept o sursa majora de aparitie a sterilitatii la femei si barbati, explicand in buna masura explozia de cazuri de infertilitate din ultimele doua decenii. Si acesti xenoestrogeni pot fi eliminati cu ajutorul zeolitului. Se tin cure cu o durata de 90 de zile, timp in care se iau cate 4-6 capsule pe zi, pe stomacul gol.
* Boala canceroasa – administrarea zeolitului s-a dovedit a fi extrem de benefica pentru prevenirea bolii canceroase, dar si a bolilor tumorale in general. Pentru aceasta capacitate de preventie, „vinovata” este in primul rand calitatea extraordinara a zeolitului de a scoate din organism substantele cu potential cancerigen. Insa acelasi zeolit are si efect imunostimulator (ajutand organismul sa elimine din start celulele maligne), precum si efecte antitumorale directe. Pentru prevenirea cancerului se recomanda cate doua cure pe an, ambele a cate 60 de zile, timp in care se administreaza cate o capsula (600 mg) de zeolit, de patru ori pe zi.
* Iradiere – intr-un studiu de medicina experimentala, facut la un institut de cercetari din Cehia, in 1995, animalele de experienta, intoxicate in prealabil cu cesiu radioactiv, au fost impartite in doua loturi: cele din primul lot au fost tratate cu zeolit, in timp ce animalele din lotul martor au fost hranite normal. La masuratorile facute la o saptamana, la doua saptamani si la sase saptamani dupa inceperea experimentului, s-a remarcat la animalele din lotul tratat cu zeolit ca eliminarea cesiului radioactiv a fost de doua ori mai rapida decat la lotul martor. Ca atare, zeolitul este, cel putin pana in prezent, cel mai eficient remediu pentru decontaminarea radioactiva a organismului. Se recomanda cura de trei luni, timp in care se iau cate opt capsule (in total 4,8 grame) de zeolit pe zi, pe stomacul gol, de preferinta seara, inainte de culcare.
Tratamente interne
* Cancer de prostata – in studiile de medicina experimentala, tratamentele cu zeolit aplicate in tumorile maligne ale prostatei (adenocarcinoame) au avut o eficienta extraordinara. In multe cazuri, administrarea zeolitului in mod repetat conduce la stoparea cresterii sau chiar la remisia totala a tumorii. Unii cercetatori sunt de parere ca administrarea zeolitului activeaza o gena din ADN-ul celulei maligne, gena care declanseaza moartea programata (apoptoza) a celulei maligne. Se tin cure cu o durata de doua luni, timp in care se iau cate opt capsule (in total 4,8 grame) de zeolit pe zi. Dupa cura cu zeolit se face o pauza de 12-20 de zile, dupa care tratamentul se reia, in total putandu-se face sapte cure cu zeolit pe an.
* Cancer de piele – tratamentele interne cu zeolit si-au dovedit eficienta in mai multe forme de cancer al pielii (carcinom cu celule bazale, carcinom cu celule scuamoase, melanom). Se tin cure cu o durata de 90 de zile, timp in care se administreaza cate doua capsule de zeolit, de patru ori pe zi, pe stomacul gol, cu jumatate de ora inainte de masa. Extern, se aplica pulbere de zeolit pe zonele afectate (pulberea poate fi scoasa din capsulele pentru uz intern), de doua ori pe zi.
* Cancer pulmonar – din pacate, studiile de medicina experimentala si clinice privind actiunea antitumorala a zeolitului in cancerul cu aceasta localizare sunt inca in curs de desfasurare. Cert este, insa, ca in prezent sunt cunoscute foarte multe cazuri de pacienti care dupa ce au urmat cure repetate cu zeolit au stopat cresterea sau au facut sa intre in remisie tumorile pulmonare. Se administreaza cate 6-8 tablete de zeolit pe zi, in cure de 90 de zile, urmate de 30 de zile de pauza, dupa care tratamentul se reia. Este un tratament eficient si in cazul bolnavilor care au fumat, zeolitul ajutand la detoxifierea rapida a organismului.
… si macinat
* Cancer bucal si faringian – se face acelasi tratament cu zeolit ca la cancerul pulmonar. Pentru a creste eficienta terapeutica a zeolitului, se consuma si multe sucuri proaspete de legume (mai ales de morcov, de patrunjel, de cartofi cruzi), sucuri de zarzavaturi (patrunjel, leustean, telina, frunze de morcov), cereale fierte si mixate (hrisca, grau si ovaz, in special). O alimentatie corecta, cu un aport nutritiv suficient si care, pe de alta parte, sa poata fi ingerata si asimilata de bolnav, este esentiala in boala canceroasa cu aceasta localizare.
* Cancer la san – studii de medicina experimentala efectuate in Croatia au obiectivat faptul ca administrarea zeolitului inhiba vascularizarea si cresterea tumorilor mamare. Se pare ca zeolitul impiedica si receptionarea semnalelor de diviziune de catre celulele maligne, care astfel sunt impiedicate sa se inmulteasca. Se recomanda cura cu o durata de 2 luni, timp in care se administreaza intern, cate 3,6-4,8 grame (6-8 capsule) de zeolit/zi.
* Boala canceroasa, in general – studiile despre efectele antitumorale ale zeolitului sunt in plina desfasurare, rezultate partiale aratand ca acest mineral este o speranta si in tratarea cancerului intestinal, genital, precum si in leucemia acuta si in cea cronica. Ca adjuvant contra acestor afectiuni se recomanda curele cu o durata de 60-90 de zile, timp in care se iau cate 6-8 capsule de zeolit pe zi. De regula, intre doua cure se lasa o pauza de 30 de zile.
* Diaree, infectii intestinale – studii clinice extinse, facute in spitale din Cuba ( tara unde infectiile intestinale sunt o problema de sanatate publica importanta) au obiectivat o puternica actiune curativa a zeolitului in cazul acestor boli. Administrarea de zeolit normalizeaza flora bacteriana a intestinului, ajuta organismul sa lupte cu virozele care ataca tubul digestiv, reduce inflamatia la nivelul intestinului, reduce volumul si fetiditatea gazelor. Se tin cure de 14 zile (28 de zile in cazurile cronicizate), timp in care se administreaza 6-8 capsule de zeolit pe zi.
Vracii din Muntii Chinei si padurea siberiana foloseau zeolitul ca leac
* Gastrita hiper-acida si ulcer gastric – la multi pacienti cu hipersecretie acida sau cu mucoasa gastrica lezata, administrarea de zeolit a ameliorat clar simptomele dureroase. Zeolitul normalizeaza secretiile digestive, are un efect benefic asupra tesuturilor epiteliale care protejeaza stomacul, mecanismul prin care produce aceste efecte terapeutice nefiind pe deplin explicat. Cert este ca un tratament de 2-4 saptamani, timp in care se iau 4-8 capsule de zeolit pe zi, are de multe ori un efect benefic in aceste afectiuni. Rezultate bune s-au obtinut chiar si cu administrarea in timpul crizelor de gastrita, in multe cazuri zeolitul ajutand la ameliorarea durerii.
* Deficiente imunitare – intr-un studiu facut intr-o policlinica particulara din Germania, unui numar de 61 de pacienti le-au fost administrate cate 3,6 grame (adica 6 capsule a cate 600 de miligrame) de zeolit, vreme 6-8 saptamani. Analizele facute dupa si in timpul acestui tratament au obiectivat ca administrarea de zeolit duce la cresterea productiei de celule ale sistemului imunitar (limfocite si macrofage) si la cresterea rezistentei organismului la infectii. Mai mult, la nici unul dintre pacienti nu s-a constatat vreun efect advers in urma tratamentului cu zeolit. Acest studiu clinic este completat de cercetarile de laborator facute in Croatia, care au aratat ca administrarea de zeolit ajuta si la cresterea numarului de anticorpi, care sunt „armele chimice” cu care lupta sistemul imunitar impotriva infectiilor si a proliferarii celulelor canceroase.
* Infertilitate la barbati – dezintoxicarea facuta prin administrarea zeolitului este o foarte buna premiza pentru tratarea sterilitatii masculine. Aceasta, deoarece cel mai adesea sterilitatea aparuta la barbati este rezultatul dezechilibrelor hormonale care apar pe fondul intoxicarii organismului cu substante cum ar fi xenoestrogenii, metalele grele, pesticidele, unii aditivi alimentari etc. Or, zeolitul este poate cel mai bun remediu pentru a scoate rapid toate aceste toxine din organism. Se tin doua cure, a cate 90 de zile fiecare, timp in care se iau cate sase capsule de zeolit, pe zi. Intre cele doua cure se face o pauza de minimum 21 de zile.
* Guta, acumulari de uree in organism – se tin cure cu zeolit, cu o durata de doua luni, timp in care se iau zilnic cate 4-8 capsule din acest mineral. Zeolitul are o mare eficienta in tratamentul acestor afectiuni, deoarece are pur si simplu capacitatea de a scoate ureea, precum un magnet, din organism si de a o elimina prin scaun. Este un tratament foarte valoros si pentru persoanele cu disurie sau cu probleme renale, deoarece eliminarea ureei nu se face pe cale renala, solicitand rinichii, zeolitul exercitand el insusi functia de „filtrare”.
* Autism – ca si in cazul altor afectiuni prezentate in acest articol, studiile clinice care sa obiectiveze actiunea zeolitului in cazul acestei boli lipsesc deocamdata. Pe de alta parte, insa, nu puteam sa nu mentionam aceasta posibila actiune a zeolitului in autism, in conditiile in care in ultimii ani tot mai multi parinti din Statele Unite (tara in care aceasta boala este o problema tot mai grava, datorita amplorii pe care a capatat-o) au observat transformari extraordinare la copiii lor in urma curelor cu zeolit. La unii copii autisti, cu varsta peste patru ani, carora le-au fost administrate cate 1200-2400 miligrame de zeolit pe zi, in cure de 60 de zile, urmate de 30-60 de zile de pauza, s-au observat progrese importante. Nu s-a pus problema disparitiei complete a autismului, in schimb, la unii dintre ei s-a remarcat o imbunatatire a atentiei, a capacitatii de a primi informatii si de a comunica, a starii lor psiho-mentale in general. De asemenea, unii copii hiper-excitabili si-au ameliorat sensibil starea. Nu se stie mecanismul exact prin care zeolitul produce aceste efecte, deocamdata oamenii de stiinta punand rezultatele incurajatoare obtinute pe seama normalizarii secretiilor de neurotransmitatori sau chiar pe seama eliminarii din organism a unor toxine, cum ar fi metalele grele.
* Adjuvant in hepatita virala – studiile de medicina experimentala au obiectivat faptul ca administrarea de zeolit are efecte protectoare hepatice, incetinind evolutia hepatitei cronice. De asemenea, studiile de laborator asupra efectului antiviral al zeolitului sunt incurajatoare. Sunt semnalate si cazuri clinice, de pacienti cu hepatita virala de tip C, care si-au ameliorat considerabil starea de sanatate, in urma curelor repetate cu zeolit. Se recomanda cura de 12 saptamani, timp in care se iau cate 3,6 grame (sase capsule) de zeolit pe zi, cu jumatate de ora inaintea meselor principale.
* Adjuvant in infectiile virale – se iau zilnic 3,6 grame de zeolit, un tratament durand 60 de zile si fiind repetat dupa o pauza de minimum trei saptamani. Studiile de laborator si de medicina experimentala au aratat atat o actiune antivirala directa a zeolitului (contra virusului herpetic, virusurilor coxsackie, adenovirusurilor etc.), cat si o imbunatatire a imunitatii sub actiunea acestui mineral.
Precautii si contraindicatii la tratamentul cu zeolit
Conform FDA, agentia americana pentru controlul hranei si al medicamentelor, administrarea interna a zeolitului este considerata a fi fara riscuri pentru sanatate. De asemenea, in practica nu au fost observate efecte adverse la administrarea acestui mineral. Totusi, administrarea zeolitului este contraindicata celor care iau medicamente pe baza de litiu si de alte metale, deoarece zeolitul va ajuta la eliminarea prompta a acestora din organism, nelasandu-le sa isi exercite actiunea terapeutica.
Nu se cunosc efectele zeolitului asupra femeilor insarcinate sau care alapteaza.

Publicat în Bio, Otravuri | Etichetat , , , , , , , | 1 comentariu