Inul şi cânepa, comorile uitate ale României – În zona Codrului (şi nu numai), din cele mai vechi timpuri şi până prin anii ‘60, prelucrarea inului şi a cânepii era îndeletnicirea de bază a femeilor, de care se legau numeroase tradiţii. Ţara noastră ocupa, până în urmă cu câţiva ani, un loc fruntaş în lume în ceea ce priveşte suprafeţele cultivate cu cânepă. Astăzi, atât inul, cât şi cânepa au dispărut din Maramureş şi doar bătrânele îşi mai aduc aminte cum se prelucrează acestea.
Asta, în situaţia în care lumea modernă se întoarce tot mai mult către materialele naturale, considerând că îmbrăcămintea şi încălţămintea confecţionate din acestea sunt mult mai sănătoase şi, de ce nu, mai confortabile şi aspectuoase. În acest context, o localnică din satul Tămaia (comuna Fărcaşa), Emilia Bura, s-a gândit ca, prin intermediul Asociaţiei Euroarmonia, pe care o conduce, să facă ceva pentru a revitaliza cultivarea inului şi a cânepii la nivel regional. În acest scop, a apelat la ajutorul cineastului Felix Săteanu şi al etnologului Janeta Ciocan, pentru a realiza un film documentar care să prezinte “drumul inului şi al cânepii”, etapele prin care aceste plante trec, de la semănat şi până la obţinerea pânzei. Fotografiile pe care le publicăm în această pagină au fost realizate cu ocazia filmărilor.
Reporter: Cum v-a venit ideea realizării acestui film legat de drumul inului şi al cânepii?
Emilia BURA: Acest filmuleţ s-a impus, este o necesitate. Mai ales în zona noastră trebuie să păstrăm această tradiţie undeva, cumva, chiar şi sub forma unui filmuleţ, deocamdată, sperăm că în viitor într-un muzeu al comunei. Dar până reuşim, până se termină proiectele mari de infrastructură în comună, încercăm să nu uităm de partea culturală, şi mai ales tradiţiile, pentru că au loc în zonă foarte multe schimbări care afectează tradiţia satului de demult. Satul arhaic vedem că dispare şi se înlocuieşte cu altceva, dar, din păcate, se pierd totodată şi lucrurile bune, care ar trebui păstrate pentru viitor. Acest filmuleţ se vrea un mesaj pentru păstrarea a ceea ce a fost util în trecut, astfel ca şi copiii noştri să cunoască istoria satului, să ştie cu ce s-au îndeletnicit înaintaşii lor.
R.: Care este acum situaţia inului şi a cânepii în Maramureş? Se mai cultivă undeva? Sau din pricina faptului că cânepa este considerată un drog au fost desfiinţate toate culturile?
E.B.: Stigmatul de drog pus cânepii a adus cultivarea acestei plante la dezastru. Din câte ştiu eu, în judeţul Maramureş nu mai avem culturi de cânepă, din păcate nici de in. Deşi cu inul nu a existat aceeaşi problemă ca în cazul cânepii, din păcate nici chiar el nu se mai cultivă. Topitoria aceea mare de in de la Ulmeni nu mai există de mult, nu mai există filaturi, cu toate că ar fi un avantaj foarte mare din punct de vedere economic cultivarea acestor plante. În Europa ştim bine ce valoare are îmbrăcămintea din fibre naturale. Ar trebui ca şi noi să facem ceva pentru revitalizarea acestor culturi.
R: Credeţi că s-ar găsi cumpărători pentru astfel de veşminte, realizate din materiale naturale?
E.B.: Da, bineînţeles, odată ce lumea ar cunoaşte ce mult ajută la păstrarea sănătăţii corpului, la prevenirea apariţiei atâtor forme de boli de piele. Lumea şi-ar da seama că suntem prea săraci să cumpărăm poliester şi să purtăm hainele o zi, mai bine să luăm ceva de valoare, mai scump, dar sănătos. În combinaţie cu alte fibre naturale, ca bumbacul, se pot obţine produse de calitate bună şi sănătoase. Cred că aceste culturi vor avea viitor.
R: Ce paşi a făcut până acum Asociaţia Euroarmonia pentru revitalizarea culturilor de in şi cânepă?
E.B.: Asociaţia Euroarmonia este o asociaţie de dezvoltare locală, chiar şi regională. Acest filmuleţ îşi propune revitalizarea acestor culturi, nu numai în scop muzeistic, ci vrem să se cunoască şi să nu se uite importanţa acestor fibre care au îmbrăcat omenirea de atâta timp. Nu înţelegem de ce nu ne mai ocupăm de cultivarea lor. Şi acolo, la noi în comună, avem teren foarte mult, zona e cunoscută din toate studiile de specialitate ca foarte bună pentru cultura cânepii, pentru legumicultură, dar din păcate terenul e lăsat în paragină. Ar trebui să ne concentrăm puţin şi asupra lui, este o avuţie de care nu ne folosim.
R.: Am înţeles că dvs chiar aţi început să cultivaţi aceste plante.
E.B.: Am cultivat doar pentru a putea filma, nu am semănat pentru producţie. Dar s-ar putea cultiva şi pentru producţie. La noi este o conjunctură mai deosebită, pentru că lumea are locuri de muncă, lucrează la fabrică şi terenul a rămas nefolosit. Dar s-ar putea folosi, printr-o asociere am putea profita de terenul de care dispunem şi chiar să se aducă bani frumoşi datorită subvenţiilor.
R.: Din explicaţiile dvs. mi-am dat seama că de la semănat şi până la a obţine efectiv pânza este foarte mult de lucru cu aceste plante. Probabil că şi acesta este un motiv pentru care nu se mai cultivă.
E.B.: Da, dacă vrem să cultivăm la scară mică, doar pentru a bţine la final costume populare, asta s-ar mai putea sub forma sub care s-a cultivat în mod tradiţional. Dar dacă s-ar face nişte proiecte la scară mai mare, într-adevăr trebuie lucrat mecanizat, nu manual, cum s-a lucrat în trecut. Dar într-un colţ muzeistic ar putea rămâne un război funcţional şi pe o suprafaţă mică să cultivăm plante pentru realizarea de costume populare din zonă. La nivelul Consiliului Judeţean, la nivel naţional ar trebui gândite nişte programe, făcută cunoscută importanţa cultivării acestor plante şi revitalizate aceste culturi. Până în 1989, cultura cânepii în ţara noastră a fost pe primul loc în Europa şi pe locul 4 în lume.
R.: Am înţeles că planta care se consideră un drog nu este aceeaşi cu planta cultivată pentru fibrele sale. Deci cultivarea cânepii în vederea obţinerii pânzei nu ar trebui să fie o problemă.
E.B.: Cânepa pentru drog este cânepa indiană, Cannabis indica, aceasta fiind într-adevăr este periculoasă, din ea se extrag aceste substanţe halucinogene. Dar cânepa românească, Cannabis sativa, cânepa de fibră, conţine acest drog sub 2%, în Europa fiind permisă cultivarea ei. Se pot obţine seminţe ale acestei plante de la staţiunea de cercetări de la Lovrin. În alte ţări nu se face atâta caz de cultura acestei plante, austriecii, de exemplu, ştiu să facă din sămânţa de cânepă chiar şi bere, e adăugată la brânzeturi, aşa cum este macul, de exemplu. Trebuie să ştim să ne folosim de avantajele pe care ni le oferă natura şi să înlăturăm dezavantajele.
R.: Am înţeles că dacă se fac anumiţi paşi, dacă se respectă o anumită birocraţie se poate cultiva această cânepă în mod legal în România. Pentru cei care ar dori acest lucru, spuneţi-ne cam care ar fi paşii necesari.
E.B.: Mai întâi se declară în Registrul agricol din comuna respectivă intenţia de a cultiva cânepă pe suprafaţa pe care o dorim. Pe urmă se obţine o adeverinţă care certifică faptul că am declarat acest lucru în Registrul agricol, act de care avem nevoie la Direcţia Agricolă pentru întocmirea unui dosar. Acolo, la Direcţia Agricolă, se completează o declaraţie, în care vom spune în ce scop dorim să cultivăm cânepa: în scop de producţie sau, cum a fost în cazul nostru, pentru refacerea obiceiurilor legate de prelucrarea ei în vederea filmării. În caz de producţie, am înţeles că este nevoie şi de un contract cu firma care o să preia tulpinele sau/şi sămânţa cânepii. Avem deja la Carei o firmă particulară care face ulei din cânepă şi sper să mai fie undeva în ţară firme unde se prelucrează tulpinile de cânepă. Printre alte formalităţi, bineînţeles că se anunţă şi la Poliţie locul unde vom cultiva planta şi suprafaţa pe care o vom cultiva. Ulterior, se pot obţine şi subvenţii. Deci nu interzice nimeni cultivarea cânepii, dar, într-adevăr, trebuie să fim corecţi.
Drumul canepii si a inului in satul meu – youtube/Tradiţii uitate despre in şi cânepă/part. 1
Se poate si fara distrugerea acestor locuri! Localnicii din Farcasa sunt ingrijorati pentru viitorul comunitatii (video >> www.mm.ro) Apa, aerul si hrana sunt elemente vitale care influenteaza prin calitatea lor dezvoltarea unei comunitati. La Farcasa Maramures dezvoltarea durabila a comunei este amenintata de amplasarea aici, intr-o zona lipsita de poluare a unui mega depozit de gunoi cu capacitate peste necesarul judetului. Zona cunoscuta pana nu demult prin intinsele livezi, vii, plantatii de coacaz si capsuni este invadata azi de paduri de salcami ceea ce a atras dupa sine dezvoltarea apiculturii.
In viitorul apropiat un parteneriat cu Baia Mare in domeniul asigurarii cu hrana proaspata si de calitate ar fi mult mai util si necesar pentru judetul nostru decat sacrificarea unui loc neatins de poluare pentru un proiect de care Maramuresul se poate lipsi. Pasunile intinse de pe dealurile Farcasei au asigurat cresterea in perioada comunismului a unor cirezi mari de vite si turme de oi si capre. Prezenta izvoarelor si panza de apa freatica la mica adancine pe pasunile de aici, au creeat din todeauna cele mai bune conditii cresterii vacilor de lapte si tineretului bovin.
In conjunctura actuala, ambalarea si comercializarea apei de izvor precum si incurajarea infiintarii fermelor agricole, chiar daca vor fi ferme private si nu ferme gen cooperativa asa cum ar fi ideal precum si renuntarea la proiectul depozitului in acest loc, ar avea un impact pozitiv asupra dezvoltarii durabile a comunei si a judetului nostru. De asemenea infiintarea unor puncte de achizitie si prelucrarea plantelor medicinale gaseste conditii ideale de infiintare. Macesi, muri, tei, salcam, soc, ciuperci etc. au dintodeauna locul lor aici si sunt de preferat oricaror plante toxice ce vor apare odata cu aparitia mega gropii de gunoi. Orice specialist in ecologie poate confirma incompatibilitatea dintre proiectul depozitului de gunoi si agricultura ecologica, deci odata ales depozitul de gunoi e limpede ca se renunta la orice forma de agricultura ecologica si agroturism in comuna noastra.
Aderarea Maramuresului la proiectul zerowaste prin care se composteaza local in fiecare gospodarie sau localitate, se recicleaza, reutilizeaza si reproiecteaza produsele pentru prevenirea aparitiei deseurilor este solutia ideala care poate salva viitorul Farcasei si aduce un plus mediului prin salvarea de la ingroparea sau incinerare a unor materiale si resurse importante pe care societatea nu-si poate permite sa le piarda.
Fosta fabrica de sticla de la Farcasa ar putea redeveni in scurt timp un punct de reciclarea sticlei si de ce nu pentru fabricarea unor produse din ceramica pentru inlocuirea celor de plastic. De asemenea folosirea intr-un mod armonios tuturor resurselor si avantajelor naturale ale comunei cum sunt: prezenta unui sit arheologic din epoca bronzului, prezenta padurii si Somesului ar fi pe preferat unor proiecte poluatoare care ar aduce in timp probleme mari in zona. Compostarea in fiecare gospodarie a deseurilor compostabile ar reduce substantial cantitatea de deseuri iar selectarea la sursa a deseurilor in vederea reciclarii ar elimina deseurile aproape 100% asa ca in multe alte comunitati civilizate.
Pentru viitorul bun al generatiilor de maine, pentru bunastarea si siguranta zilei de maine, sa salvam Farcasa prin educatie si aderarea tuturor la proiectul zerowaste! ing. Emilia Bura
emaramures.ro/PROCES-BOICOT-Proiectul-depozitului-ecologic-de-la-Farcasa-contestat-de-peste-130-de-locuitori-din-Buzesti In primavara anului trecut, Emilia Bura a deschis un proces si a cerut anularea avizului de mediu, precum si a hotararii Consiliu Local Farcasa prin care a fost cedat catre Consiliul Judetean Maramures terenul necesar construirii depozitului ecologic. Inclusiv la mediator s-a ajuns, insa administratia a ignorat actiunea in instanta, considerand ca nu reprezinta o piedica in calea proiectului. Zilele acestea, problema a revenit in actualitate, mai ales ca nu peste mult timp procesul are un nou termen la Tribunalul Maramures. In pregatirea infatisarii, oamenii s-au mobilizat, semnand pe un document in care scrie negru pe alb ca nu sustin construirea depozitului in Buzesti. ”130 de semnaturi s-au adunat dar putem continua. Nu putem sa acceptam asa ceva, intr-o zona fara poluare sa se amplaseze acest proiect”, a spus Emilia Bura, cea care a intentat proces autoritatilor maramuresene.
Depozitul de gunoi – un blestem pt Fărcașa – articol Peter CZOMPA
În primul rând, în chestiunea viitoarei “gropi de gunoi” a Maramureşului, respectiv pe tema punerii în practică a proiectului în cauză, există deja pe rolul instanţelor de judecată un al doilea proces cu termen pe data de 30 ianuarie a.c. Ba mai mult, foarte recent a fost depusă şi o sesizare penală la Parchet privind anumite posibile nereguli (ca deocamdată să nu spun falsuri!) conţinute într-o listă cu localnicii din Fărcaşa care sunt de acord cu implementarea proiectului; mai concret, este vorba despre “Tabel nominal cu cetăţenii din localitatea Sârbi care sunt de acord ca în locul numit Legalău să se construiască Centrul de management a deşeurilor în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Maramureş”, tabel care conţine 323 de nume şi semnături. Desigur, există deja şi liste cu persoanele care se opun categoric proiectului, un astfel de tabel cu 130 de semnături fiind întocmit recent, doar în câteva zile (tot mai mulţi oamenii încep să înţeleagă ce presupune proiectul). Dar asupra acestor aspecte voi reveni într-un alt articol.
Acum, în altă ordine de idei, este binecunoscut faptul că inginerul agronom Emilia Bura din Fărcaşa este de ceva vreme cel mai aprig contestatar al proiectului menţionat, doamna – susţinută de tot mai multă lume (din 
Fărcaşa, din alte zone ale Maramureşului şi, nota bene, chiar din alte părţi ale ţării!) – mi-a pus recent la dispoziţie o declaraţie în care sintetizează mai toate problemele esenţiale ale cazului (declaraţia o puteţi citi puţin mai jos, iar în continuare puteţi de asemenea citi un foarte interesant comunicat de presă, colateral subiectului, prezentat aici în premieră). Pe de altă parte, mai menţionez un aspect, deocamdată doar ca idee, legat de chestiunea politică… asta deşi drăguţii de politicieni locali vorbesc şi susţin că subiectul nu are niciun fel de conotaţii politice?! Ei aş! Sigur că or fi ele în joc interesele generale ale judeţului, recte cea mai mare investiţie cu fonduri europene din ultimul timp, numai că lucrurile, cel puţin în culise, nu stau chiar aşa… dar asta ştiu foarte bine unii din PDL Maramureş (fiindcă, nu-i aşa?, Mircea Man, ca fost preşedinte al CJ Maramureş, şi primarul din Fărcaşa au fost “promotorii” implementării proiectului taman în zona Fărcaşa; apropo, imediat după alegerile locale din 2012 oare de ce s-o fi răzgândit brusc primarul Stegeran şi, culmea, de ce mai târziu a întors-o din nou cu “la loc comanda”?), iar în prezent unii lideri ai PSD Maramureş vor cu orice preţ “groapa de gunoi” tocmai în Fărcaşa! Însă despre toate astea, altă dată. După ce mai aflăm şi ce se întâmplă la Bruxelles cu dosarul proiectului…
Iată declaraţia Emiliei Bura:
“CINE ŞI DE CE VREA SĂ DISTRUGĂ COMUNA FĂRCAŞA?
Ceea ce scriu aici se vrea a fi – hai să spun exact aşa cum simt – ca un strigăt disperat de ajutor dinspre un loc minunat, un loc de basm cu păduri şi pajişti mirifice, cu izvoare cristaline, cu zbor de fluturi şi albine, cu cântec de ciocârlii, mierle, cuci şi privighetori. Nu (doar) pentru istoria uitată a acestui loc minunat, nu (doar) pentru situl arheologic din epoca bronzului, dar necercetat încă, deci nu neapărat pentru trecut e nevoie urgentă de ajutor, ci mai ales pentru viitor, pentru a le păstra şi transmite şi generaţiilor viitoare cel puţin aşa cum le-am primit noi de la înaintaşii 
noştri. Locul acesta cu o istorie atât de bogată, cu plaiuri binecuvântate, cu dealuri însorite, cu holde mănoase de-o parte şi de alta a Someşului, cu păduri întinse de stejar şi cu oameni harnici şi gospodari cărora nu le lipseşte aproape nimic, locul acesta şi-a pierdut în ultimii ani liniştea, bucuria şi siguranţa locuitorilor într-un viitor demn şi decent, asta din toamna anului 2010 de când suntem realmente ameninţaţi cu amplasarea depozitului aşa-numit ecologic, depozit de gunoi menajer adică, tocmai în comuna noastră, Fărcaşa. Mai direct şi mai simplu spus, suntem pe cale să devenim “groapa de gunoi” a judeţului Maramureş!!! În termeni oficiali este vorba despre: “obiectivul de investiţii Centru de management al deşeurilor, în cadrul proiectului Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Maramureş”, de proiect ocupându-se CJ Maramureş, evident! Mereu aceeaşi şi aceeaşi întrebare, însă mereu fără un răspuns concret de atâta timp: de ce aici, tocmai într-o zonă complet ferită până acum de poluare, din moment ce Maramureşul totuşi are, din păcate, dar are peste 30.000 hectare de terenuri deja poluate?! … Dar mai ales de unde eroarea crasă cum că 85% din vegetaţia de acolo, din zona vizată, e toxică? – fiindcă am auzit deja şi minciuna asta folosită drept “argument” de către susţinătorii proiectului. Cine are interesul de a urâţi zona, de a o distruge efectiv şi, acum, de a prezenta ca “loc otrăvit” locurile unde nu demult păşteau turmele de oi, cirezile de vite ale CAP-ului şi vitele sătenilor şi unde niciodată niciun animal nu s-a intoxicat?! Dimpotrivă, vorba ţăranului simplu, dar cu mult bun-simţ, “animalele să tomneau”, adică îşi îmbunătăţeau starea având la discreţie apă de cea mai bună calitate şi o păşune într-adevăr mană cerească. Calitatea excelentă a apei a dus cu gândul chiar la posibilitatea ambalării şi distribuirii acesteia de la izvoarele de aici celor care încă duc lipsă de apă potabilă foarte curată. Faptul că suntem la nici 25 km de Baia Mare, că avem atât de aproape pădurea şi Someşul, ne demonstrează tuturor că acest loc e prielnic inclusiv pentru creerea câtorva puncte turistice deosebite unde băimărenii să se poată relaxa la sfârşit de săptămână, poate la pescuit, poate la pădure, poate la o stână agro-turistică etc. De ce să se renunţe atât de uşor la posibilitatea ca aici să producem şi în viitor hrană de calitate măcar atât cât s-a produs, culmea, în timpul dictaturii comuniste? E imposibil de renunţat la toate proiectele ce s-ar putea dezvolta în viitor aici, proiecte care, pe de altă parte, atenţie!, ar putea să-i aducă acasă pe foarte mulţi dintre cei plecaţi la muncă în străinătate, însă localnici care sigur nu vor mai reveni acasă dacă aici se implementează acest proiect şi astfel vom deveni “o imensă groapă de gunoi”.
Cum e posibil ca autorităţile locale să ne amăgească atât de mult? Adică în faţa unui sat întreg, primarul din comuna Fărcaşa promite un complex balnear, piscine şi bazine de înot, ba şi o fabrică de sucuri naturale; dar în realitate el aduce, însă peste voia majorităţii locuitorilor din zonă, acest controversat proiect chiar în comuna noastră! Toată lumea cunoaşte deja revolta celor din satul Buzeşti (comuna Fărcaşa) şi cum localnicii i-au alungat cu pietre pe cei ce voiau să-i convingă să accepte oferta cu “groapa de gunoi” acolo; şi 
totuşi în loc să renunţe, cum era şi firesc văzând opinia cetăţenilor, reprezentanţii autorităţilor au continuat în mod oarecum abuziv şi cu nesimţire, peste voia localnicilor, de a insista să aducă tot aici acest proiect nedorit! Cum se poate ca primarul, plătit din bani publici pentru a dezvolta proiecte în favoarea comunităţii, e în stare tocmai el de asemenea acţiuni dincolo de limita bunului-simţ? Unde se mai întâmplă ca tocmai primarul să fie în acelaşi timp şi primar, şi cel mai mare patron din zonă, patron care decide cine are sau nu loc de muncă? Unde se mai întâmplă ca primarul să-şi doneze salariul subalternilor, chiar înainte de a apărea acest proiect în comună? Unde se mai întâmplă ca primarul să doneze 10.000 lei Bisericii în campania electorală, iar primul-curator de la Biserică să fie şi consilier PDL? Adică exact în acelaşi partid ca şi primarul! Când vor învăţa şi consilierii noştri locali că rolul lor este să reprezinte mai întâi interesele cetăţenilor şi nicidecum de a favoriza implementarea unor proiecte controversate care practic stopează pe vecie dezvoltarea comunei din foarte multe puncte de vedere?
Proiectul depozitului de gunoi nici măcar nu apare în strategia de dezvoltare durabilă a comunei Fărcaşa. Şi, de fapt, în actuala conjunctură, când ţările civilizate aplică tot mai mult aşa-numitul proiect Zero-Waste (zero pierderi – deci zero deşeuri, adică reciclare!; Zero Waste România – este o reţea de organizaţii care urmăreşte eliminarea deşeurilor fără debarasarea lor în natură!!!), teoretic Maramureşul nici n-ar mai avea nevoie de acest depozit de deşeuri. 
Construirea acestui depozit cu costuri estimate la 60-70 milioane euro, în actuala conjunctură şi într-o zonă complet lipsită de poluare din localitatea Sîrbi, ar fi încă un semn de foarte proastă administrare a resurselor plus risipa aferentă, lucruri pe care societatea nu şi le mai poate permite. Ţinând cont că prin programul “zero-waste” se poate reduce cu 85-90% cantitatea de deşeuri, iar deşeurile organice se pot composta în fiecare gospodarie sau localitate – în cazul oraşelor, rezultă că pentru cele cel mult 10-15% deşeuri nu mai este necesar să distrugem un loc nepoluat precum e cel din comuna noastră, ci mai degrabă ar fi indicat un loc deja poluat care nu se mai poate folosi altfel; sau acest 10-15% deşeuri în cel mai “rău” caz poate fi transportat la depozitul de la Doba din judeţul vecin Satu-Mare. De asemenea, ar fi absurd ca deşeurile din Vişeu şi din Borşa să fie transportate la Fărcaşa, din moment ce depozitul de la Dumitra din judeţul Bistriţa-Năsăud este mult mai aproape. Acest mega-proiect planificat aproape “cu forţa” la Sîrbi-Fărcaşa chiar nu-si are locul şi rostul (în special nu în locul deocamdată ales!), iar amplasarea lui peste voia majorităţii locuitorilor din zonă ar putea atrage multe consecinţe extrem de grave şi ar face dovada unui sistem tot mai absurd, tot mai abuziv şi poate chiar mai totalitar decât cel din comunism. Apropo de locaţia recent aleasă în Fărcaşa, oare de ce în ultimii câţiva ani autorităţile Maramureşului s-au lovit de refuzul categoric al localnicilor şi al edililor din multe alte localităţi ale judeţului (cel puţin alte opt localităţi, din câte ştiu eu) în privinţa amplasării în respectivele zone a acestui viitor depozit de deşeuri? De ce oare s-or fi împotrivit cu atâta înverşunare oamenii din toate celelalte localităţi maramureşene? De nebuni? Şi-atunci de ce să acceptăm tocmai noi, cei din Fărcaşa? Suntem educaţi încă de mici să nu călcăm iarba, să nu rupem florile, să nu tăiem aiurea copacii, să nu poluăm apele, să avem grijă în general de tot ce înseamnă mediul înconjurător, oare aleşii noştri să fi uitat complet aceste învăţături ale şcolii sau ale Bisericii -”ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!”? Din moment ce din păcate totuşi există atâtea locuri deja poluate, din moment ce există inclusiv alternativa proiectului-program “zero-waste”, proiectul megalomanic şi nepotrivit (înainte de toate ca amplasament) al depozitului de gunoi nu se justifică absolut deloc, iar amplasarea lui în orice zonă nepoluată e de fapt un afront adus nu doar mediului şi oamenilor, ci poate chiar Divinităţii!
Emilia Bura”
Iată în continuare un comunicat de presă extrem de interesant: Existenţa supracapacităţii de incinerare ameninţă reciclarea în Europa, Bucureşti, 22 ianuarie 2013
Un nou raport GAIA dezvăluie că, în ciuda faptului că incineratoarele deja funcţionale în unele state ale Uniunii Europene au capacitatea de a arde un volum mai mare decât volumul deşeurilor generate local, industria forţează expansiunea capacităţii de incinerare.
Studiul, lansat ieri la Bruxelles, intitulat Supracapacitatea de incinerare și transportul deșeurilor în Europa: sfârșitul principiului proximității (Incineration overcapacity and waste shipping in Europe: the end of the proximity principle?) arată că:
• Germania, Suedia, Danemarca, Olanda si Statele Unite au deja capacitate incineratoare peste volumul de deșeuri neasimilabile generat;
• Drept rezultat, transportul internațional al deșeurilor a crescut, fapt ce contrazice principiul proximității și generează emisii suplimentare de noxe;
• Industria intenționează să dezvolte si mai mult capacitatea incineratoare europeană, deși incinerează deja 22% din deșeurile Europei, subminând obiectivele stabilite în Directiva-Cadru privind deșeurile (WFD 2008/98/EC) și în Ghidul pentru o Europă Eficientă din punct de vedere al Resurselor, care impune prioritizarea prevenirii, refolosirii şi reciclării deșeurilor.
• Creșterea transporturilor deșeurilor poate pune în pericol realizarea obiectivelor de reciclare, în special în acele țări care sunt momentan departe de a le atinge.
„În cazul în care Comisia Europeană şi-ar menține angajamentul de a incinera doar deşeuri nereciclabile până in 2020, strategia aplicată ar trebui să fie de a închide incineratorarele existente, nu de a construi unele noi. Obiectivele Ghidului pentru o Europă Eficientă din punct de vedere al Resurselor si obiectivele reciclării nu vor fi atinse decât în cazul în care Comisia Europeană controlează îndeaproape capactatea incineratoare europeană”, afirmă Joan Marc Simon, coordonator GAIA în Europa.
România : ”Conform statisticilor oficiale, în România procentul de reciclare a deșeurilor menejare și asimilabile este de 1%, în schimb fabricile de ciment au o capacitate de incinerare de circa 10%. De asemenea, Strategia Naţională de Gestionare a Deșeurilor (SNGD), propusă spre dezbateri publice în această perioadă, promovează valorificarea energetică a deşeurilor prin incinerare, in ciuda faptului ca arderea deşeurilor are numeroase consecinţe negative asupra mediului înconjurător, economiilor locale şi sănătăţii publice” afirmă Elena Râştei, România fără Incinerare.
Germania : „În Germania, obiectivele a ”Roadmap to a Resource Efficient Europe” (Ghidul pentru o Europă Eficientă din punct de vedere al Resurselor) nu sunt decât vorbe goale, deoarece nu există relativ nici un obstacol în calea contruirii unor noi incineratoare, iar țintele reciclării materialelor de ambalare sunt în continuare foarte mici”, susține Dr. Hartmut Hoffman, BUND (Friends of the Earth Germany).
Marea Britanie : „Comisia Europeană a avertizat Maria Britanie să promoveze strategii precum refolosirea si reciclarea produselor în schimbul supracapacității de incinerare, și a menționat urmatoarele: «Țări ca Danemarca și Elveția incinerează mai mult decât ar trebui și nu este bine»”. Totuși, guvernul nu monitorizează situația din UK, în ciuda faptului că acolo există deja o capacitate incineratoare mai mare decât volumul deșeurilor reziduale.”, afirmă Shlomo Dowen, Coordonatorul National, UKWIN (UK Without Incineration Network).
Franța : „Franța are un sfert din numărul total de incineratoare europene, totuși altele noi se află în faza de proiect. Supracapacitatea de incinerare din țară este responsabilă pentru implementarea scăzută a programelor de separare și reciclare a deșeurilor. Drept rezultat, rata de reciclare este mai joasa decât ar putea să fie”, susține Delphine Lévi Alvarès, CNIID (National Center for Independent Information on Waste).
Spania : „Mallorca are trista onoare de a găzdui cel mai mare incinerator din Europa sudică. Drept urmare cetățenii plătesc cea mai mare taxă pe deșeuri din Spania și suferă consecințele impactului asupra sănătății asociat cu incinerarea deșeurilor atat ale lor cat si ale altora. Directiva-Cadru privind deșeurile a fost scuza de a construi un incinerator care depinde de importul de deșeuri municipale și asimilabile pentru a funcționa, oprimand astfel reciclarea (în 2011, 84% din deșeurile municipale au fost incinerate și doar 16% reciclate)”, afirmă Margalida Ramis, coordonator al grupului local GOB în Mallorca.
„Dacă supracapacitatea de incinerare continuă și/sau este extinsă se va realiza fie pe baza creșterii taxelor plătite de cetățeni (vor crește taxele pe deșeuri pentru a compensa capacitatea de incinerare instalată nefolosită), fie va sabota prevenirea și reciclarea deșeurilor (nu vor fi suficiente deșeuri pentru incinerat). Comisia Europeană ar trebui să controleze rezerva de capacitate incineratoare de pe piața Europeană pentru a se asigura că nu pune în pericol prevenirea și reciclarea. Ar trebui de asemenea să înlăture toate stimulările economice și legale ce în prezent fac incinerarea preferabilă în detrimentul reciclării”, concluzionează Simon.
România fără Incinerare este o iniţiativă GAIA în colaborare cu ZERO Waste Romania.
Global Alliance for Incineration Alternatives – GAIA este o alianță internațională formată din peste 650 de organizații, în 90 de țări, care militează pentru stoparea incineratoarelor și promovează alternative sigure, sustenabile și echitabile.
Zero Waste Romania– ZWR este o reţea de organizaţii care urmăreşte eliminarea deşeurilor fără debarasarea lor în natură, îngroparea sau arderea acestora.
România fără Incinerare Acest raport, cu cereri asemănătoare, a fost publicat de organizații în Bulgaria, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Spania și Marea Britanie.
CONTACT www.zerowasteromania.org : Elena Râştei, +40732894298, elena@zerowasteromania.org. Joan-Marc Simon, +34 646408963, jm.simon@no-burn.org
Green 
